Petre CICHIRDAN
O carte semnată de Al. Florin Țene, roman, care oglindește beletristic, spiritual, viața și tinerețea unui artist de geniu, poet, cu multiple tangențe la chiar viața poetului real, Țene (aprig susținător al independenței totale a cărții, fără nici o legătură a personajului principal cu cel care semnează…romanul)! Cartea a apărut la Editura „Napoca Star” condusă de Dinu Virgil Ureche în 2025 și are ca motto „Visele fac viața frumoasă, nu obiectivul atins” semnat de Florin Țene-junior! LILIANA MOLDOVAN semnează și Prefața: « La „Poezie și agonie” » în care se spune: „că, în fața unor realități triste, nedrepte și dureroase, doar credința, iubirea și libertatea de creație ne mai pot salva.” Iată, se spune că țara noastră se află într-un impas! … „Impas OPM” (Organizarea Producției și a Muncii) așa se intitulează al doilea material al nostru publicat în februarie 1990, în ziarul „7 ZILE”, gândind la ceea ce aveam de făcut imediat după revolta (nu revoluția căci nu a murit nimeni dintre cei care au înfăptuit-o) populară din 21-25 decembrie 1989!…Da, toți i-au zis Revoluția Română! Cartea lui Al. Florin Țene ne arată că după acest Decembrie 1989 nimic nu s-a schimbat, mai mult, învățământul s-a deteriorat din moment ce Mărin, tatăl lui Mircea îi spune acestuia, elev în clasa a XI-a…„Dă-l dracu de citit, treci la sapă”! Așa i-a ordonat unul, care se chema tată, copilului excepțional pe care i l-a dat natura, însuși Domnul nostru Iisus Christos. Un țăran fără nevastă (prăpădită de nemilosul cancer), care, mereu beat „se ducea pe două cărări la cotețul de găini să le dea drumul” dis de dimineață. Același copil pe care în „Capitolul II” îl găsim mergând la biserică și luând mai multă anafură, practic furând, ca să aibă ce mânca. Iată, povestea marelui poet începe într-o situație groaznică: tată bețiv, mamă moartă și el, copilul, elev, purtând în spate întrega tragedie a unei existențe reale, salvarea existenței familiei în contextul comunității comunale… Sărăcia, indolența părintelui care îl are în creștere l-a putut transforma în cerșetor cu aprobarea… Domnului! Posibil ca acest exemplu să justifice existența comunismului ateu în care și-a desfășurat viața și prețiosul nostru autor… Cât de dur, îi spune tatăl propriului copil: „Pleacă de-acasă că-ți tai picioarele”! Vai, vai, așa ne-a spus și nouă un țăran ajuns paznic la un Mall citadin, când i-am spus că nu știu ce să fac cu puii de câine. – Omoară-i vecine lovindu-i cu un ciomag în cap!…da, ce crudă nație avem, urmașă a Daciei provincie Romană!…
Și copilul a plecat spre București, capitala țării noastre, și nu ca Ceaușescu sau Brâncuși, angajindu-se într-o tipografie și nici la un cizmar de pe Calea Victoriei (o meserie de elită în care se mângâiau picioarele de doamne) sau la vreun croitor de lux care pipăia și sexul acestora luându-le măsura între picioare… „Feciorule să ai noroc în București” i-a spus femeia, tot de la țară, când în timpul iernii l-a primit în casă și el i-a tăiat lemne…dar nu s-a mai culcat cu ea cum ne așteptam cei mai mulți dintre noi, cârcotași… Așa este romanul, o poveste ușoară despre un poet, fiu de țăran care va ajunge mai mare decât oricare dintre poeți! Și iată esența romanului la pagina 52: „comunismul a fost scornit de oameni leneși, mincinoși, care nu au muncit niciodată: Marx, în cârciumi, Lenin la fel prin Elveția, un ateu abandonând teologia, Stalin.”… Iată și ironica zicală, spusă cu această ocazie: „Barbă albă, barbă cioc, barbă de loc. Marx, Lenin și Stalin”; da, este chiar haioasă! „Ultimii doi adevărați și necruțători criminali, slăviți de un popor turmentat de votcă.”… O carte, am notat la pagina 53, a realismului post comunist, în care un țăran care nu mai există, în plus și sărac, elev în clasa a XII-a, care își „fute” profesoara de limbă română și pleacă la București; și, contrar legilor naturale, nu procedează la fel cu celelalte femei profesori din această capitală, care-l așteaptă ca să ajungă om mare, mare poet…O carte mai ceva ca una scrisă în realismul socialist!… „Tinere, de boala Poeziei nu o să scapi până mori”! i-a spus Mihai Beniuc în timp ce tânărul nostru poet, Mircea, i-a luat un interviu, după care și milițienii din democrația noastră populară, veselă, îl salutau de câte ori îl vedeau! Ce timpuri, ce vremuri, astăzi!… de care rîde toată lumea! „Poetul privește cu un ochi spre esența limbii și cu celălalt spre poezie” – „Capitolul VII”… Tânărului poet din vatra satului dâmbovițean i-a pus Dumnezeu mâna pe cap: va fi moștenitorul domnului Radu, editor și tipograf!…Ne-am amintit și noi, când la vila „Viorica” lângă RTV noua gazdă ne-a spus că a răposat proprietarul și că trebuie șase luni să mâncăm tot ce mânca el dimineața: o cană mare cu cacao cu lapte, două cornuri unse cu unt și miere de albine…Atunci ne-am zis că a dat norocul peste noi…de fapt peste mine care eram ucenic la Constantin Lucaci, dar jumătate din porția prescrisă i-am dat-o lui Constantin Poenaru, Poe, ființă rebegită-poet și el printre blocurile Colentinei… „Mircea ești fiul meu din Cuvânt, ești taina Mirului din numele tău”…capitol în care domnul Radu îi lasă întreaga moștenire, poetului țăran care a plecat din satul natal, prigonit de tatăl său, bețiv; și ajuns proprietar de imobil și tipografie, editură, în orașul capitală a României!…Ce fabulos, câți, oare dintre poeții noștri geniali au ajuns astfel; poate doar în socialismul victorios sau în neopecerismul de astăzi, când, după anul 2000 artiștii și-au tras legi monopoliste – uniuni de creație noi, mai ceva ca acelea din 1949 când s-au înființat odată cu Miliția și Securitatea; și astăzi, desigur, cei câțiva au ajuns nababi, doctori și creatori și care ar băga cuțitul în cei care ar vrea să le ia scaunul sau să schimbe sistemul… „Totul e al dumitale! Să le stăpânești sănătos.” i-a spus emirul arab, când Mircea a vizitat Arabia Saudită, țara de baștină a colegului și prietenului de la Colegiul Sfântul Sava!…Arafat. „Domnule ministru, prin poezie nu se îmbogățește nimeni! Dar trebuie făcut ceva ca Poetul să trăiască decent”, „Capitolul X”, și s-a făcut. Poate chiar mai mult pentru unii dar și pentru alții. După 2007 poeții din USR, apoi ziariștii din UZPR au luat un supliment la pensie, apoi șefii lor pur și simplu s-au îmbogățit!…Ce rușine să spui unui tanăr ziarist de 37 de ani ieșit la pensie pe caz de boală că „Uniunea nu este sindicat și ce a creat până astăzi, ziare și reviste, nu beneficiază de Legea 83!” Rușine ei, acestei Uniuni de creație, Uniunilor în general (adevărate monopoluri) că au înființat comisii care să hotărască cine are dreptul la pensie mărită cu 50% și cine nu…De atunci, din 2016 au dispărut ca importanță uniunile și au crescut ca importanță comisiile!… „Fiule, tu ești cel mai frumos poem al viitorului!” Și poetul Mircea Tănăsescu avu un fiu pe care l-a numit după cum bine se vede, „poem”, poem al viitorului!… Oare să existe un asemenea tărâm al poeziei și poetului, fără un ban în buzunar pănă mai ieri și astăzi, ca și pictorul cu două piscini într-o vilă, să aibă casă de vacanță în care să primească confrați? Nu, nu credem, totul este o plăsmuire ca într-un basm. Lipsește doar baba, care să vrea mai mult, ca în basmul cu peștișorul de aur…
Citind cartea lui Al. Florin Țene ne dăm seama că ea nu trebuie citită, ci trebuie trăită fiindcă, automat, într-un suflet de artist ea își găsește emoționante coincidențe precum cele de noi trăite în anul 1970, când eu eram ucenic la Lucaci și Poe stătea la ora prânzului și aștepta să ieșim (maestrul cu mine) să mergem la masă, la restaurantul Select. Atunci am avut un necaz și Lucaci m-a ajutat să trec peste el…asigurându-mi o masă la Restaurantul Select și găsindu-mi o gazdă la vila Viorica pe care o plătea tot el…Gazda avea o fată studentă la Metalurgie, frumoasă foc cu o piele fină și de statură mică. Era Poe la mine într-o seară și fata a venit să o ajut să schimbe becul din hol (un labirint în demisol). Mi-aduc aminte cu plăcere cum i-am pus mâna dreaptă sub popou și am ridicat-o să schimbe becul. Poe a rămas cu gura căscată! Desigur, de admirație. Și Poe și fata gazdei îmi pozau uneori, eu fiind ucenic în atelierul din Pangrati și student audient la Arte Plastice la Institutul Nicolae Grigorescu.
Nu este uitată nici partea subiectivă a dragostei, a Evei cu calitățile ei spirituale și fizice, o carte ca un rai al speranței care unifică – nu dezbină – lumea mirifică a orientului cu cea de loc învechită din realitatea balcanică și est europeană a bătrânului continent. O carte pentru tineretul studios de astăzi, nu de ieri, care trebuie să știe că nimic nu este valabil în viață fără munca de întreținere proprie, cea de întreținere a luxului și îmbrăcăminții și hranei proprii; fără întreținerea familiei și fără succesul străzii care înseamnă succesul comunității… Dracul conduce lumea, adică manipulanții banilor, judecătorii și procurorii, și politicienii, și unii și alții care își dau salarii inimaginabile și pensii la fel…fără nici un fel de logică!
În final să spunem că autorul romanului de față a spus clar, chiar are o teorie întreagă, că eroii dintr-un roman nu au nimic comun cu trăitorii din viața lui personală, logică care ne impune să nu-i căutăm în realitate… Dar cartea lui Al. Florin Țene este una a timpului de astăzi și ea se înscrie în panoplia literaturii post 2000 a vâlcenilor porniți cu toate motoarele să construiască o lume literară mai bună și fără granițele așa zise provinciale și locale (să m-audă Cel de Sus)!…
