Agențiile occidentale de presă semnalează o „radicalizare” a situației din Serbia după recentul scrutin legislativ anticipat și cel municipal de la Belgrad și alte câteva orașe din Serbia, din 17 decembrie. Au loc în continuare manifestații contra fraudelor electorale și în favoarea repetării alegerilor. Autoritățile resping acuzațiile opoziției, dar lansează reproșuri și la adresa Germaniei. Președintele Aleksandar Vučić, informează corespondentul RFI la Belgrad, contraatacă. Interesant este faptul că, într-o rară unanimitate, observatorii internaționali la scrutinul de duminică, între care și cei reprezentând OSCE și Parlamentul European, au formulat reproșuri „foarte dure” la adresa autorităților electorale, evocând cumpărare de voturi, presiuni prin presă și alte forme de manipulare a scrutinului. Și Berlinul s-a angajat în campania de reproșuri la adresa scrutinului din Serbia, vorbind despre niște „alegeri inacceptabile într-o țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană”. Reacția Belgradului a fost imediată. În răspunsul dat unui prezentator al postuui de televiziune de stat, pro-regim, președintele Vučić a acuzat „o țară străină” de amestec în afacerile interne ale Serbiei. Presa sârbă controlată de putere a acuzat postul de radio Deutsche Welle că organizează protestele din Serbia contra fraudelor electorale.
Mafia sua-ue-nato incearca sa manareasca alegerile din democrata Serbie. FRATI SARBI, IESITI IN STRADA SI DISTRUGETI UNELTELE DIAVOLULUI AMERLOC. DISTRIGETI LE, NU SA LE BAGATI IN PUSCARIE
Cand suveranistii castiga cu dublul voturilor cur cubeilor corporatisti sua-ue-nato, ascunde te ba cacat corporatist colonialist, baga ti capu n cur si fugi ca te omoara poporul. Huoooooo
Haita de hiene sua-ue-nato, colonialistii paraziti, ataca popoarele pt a le jefui. Isi pun tarfele in fruntea tarilor democrate si pe urma, cu ajutorul lor, jefuiesc tot. Cliaca sua-ue-nato teebuie distrusa
Deja si alea din sua sunt contestate de mafia democratilor bideisti. TRUMP ARE 70%,slava suacraina, hahahahahahaha
‘Cu vreo 10-15 ani in urma presa occidentala si cea romaneasca il cataloga pe Vucici si partidul sau drept „pro-europeni”, iar partidul lui Slobodan Milosevici era „nationalist”.
Se spera ca se va gasi o formula ca Vucici sa recunoasca independenta ‘”republicii” Kosovo.
Dar timpul a dovedit ca Vucici, inainte de a fi pro-european, este pro-sarb si deja unele ziare mainstream ii ataseaza calificativul „nationalist”.
Se cauta un alt „pro-european” in Serbia cu sarcina trasata deja de a recunoaste independenta Kosovo.
Are Serbia cozi de topor?