În primăvara anului 1978 m-am deplasat la Mogadishu/Capitala Somaliei unde am reprezentat Uniunea Internaţională a Studenţilor, al cărei Secretar eram, la un seminar african pe tema reformei învăţământului. Nu am avut niciun concurent pentru această destinaţie, deoarece nu era vorba de Paris, Berlin/R.D.G., Helsinki, Moscova, Sofia sau alte oraşe europene unde de regulă “se îngrămădeau” colegii mei de la Praga. În ceea ce mă priveşte, nu voi regreta niciodată şansa ce mi s-a oferit de a ajunge în acea ţară, mai ales că nu puţine dintre obiectivele vizitate cu acel prilej s-au transformat în triste ruine cauzate de Războiul Civil din deceniile următoare, după cum aveam să constat din media. Amintirile şi impresiile mele au rămas, însă, neatinse de acele confruntări violente.
Desigur, înainte de a vizita acest oraş, am procedat la o documentare prealabilă cum făceam înaintea oricărei călătorii într-o ţară necunoscută până atunci. Aflasem, de pildă, definiţia plină de arhaisme geografice, care apărea în “Enciclopedia” lui Denis Diderot şi Jean Le Rond D’Alembert, publicată în anul 1751: “Regatul African de pe coasta de Est a Etiopiei… este mărginit la Nord de Împărăţia Adel; spre Est, pe coasta pustie, de ţinuturile Bravei şi în Occident, de Regatul Machidelor.”. Din 1871, oraşul a fost supus Sultanatului Oman care a condus apoi Coasta Swahili a Zanzibarului. În perioada 1892-1936 oraşul a fost Capitala Somaliei Italiene. Odată cu cucerirea, de către Italia, a Etiopiei/Abisiniei, Mogadishu şi-a pierdut statutul de Capitală. În anul 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele britanice au preluat controlul asupra oraşului fără lupte, rămânând acolo până în 1950 când O.N.U. a dat mandat administrativ autorităţilor de la Roma privind Somalia pentru a organiza procesul independenţei naţionale, dobândite în iulie 1960; atunci Mogadishu devenea iarăşi Capitală. Situat în regiunea de coastă Benadir din Oceanul Indian, oraşul a fost de-a lungul veacurilor un important port maritim.
Am avut parte, în acea şedere de o săptămână la Mogadishu, de prezenţa unui medic între două vârste, instruit în învăţământul european occidental şi vorbitor nativ de limba italiană, care mi-a servit ca ghid amabil şi competent, suplinind astfel inexistenţa unor materiale de informare turistică şi de documentare istorică. M-am bucurat firesc de această oportunitate imprevizibilă, cu atât mai mult cu cât am reuşit, spre satisfacţia mea, să exersez cunoştinţele de italiană, dobândite de la regretata mea mamă în anii copilăriei. Iată o listă selectivă a obiectivelor vizitate, profitând de pauzele din programul manifestării menţionate.
*Catedrala din Mogadishu/Cattedrale di Mogadiscio a fost construită în anul 1928 din ordinul guvernatorului italian al acestui teritoriu, Cesare Maria de Vecchi ca cel mai mare lăcaş religios din Africa de Est în scopul creştinizării populaţiei somaleze. Stilul gotic normand (introdus în perioada secolelor al XI-lea şi al XII-lea) se baza pe cel specific Catedralei din Cefalù/Sicilia de Nord, care fusese înfiinţată pentru a sărbători cucerirea, de către creştini, a Insulei ce fusese ocupată de arabi în veacul al X-lea. Edificiul făcut pe baza proiectului arhitectului italian Antonio Vandone avea o faţadă încadrată între două turnuri înalte de 37,50 de metri; planul construcţiei era în formă de cruce latină, iar interiorul conţinea trei nave. Catedrala a ajuns ulterior în gestiunea Ordinului Franciscan. Peste ani, destinul ei a fost unul tragic: în cursul anului 1989, în preajma Războiului Civil Somalez – la un deceniu după vizita mea – ultimul Episcop de Mogadishu, Salvatore Colombo a fost asasinat de un grup de insurgenţi înarmaţi în timp ce înaltul prelat celebra Messa în Catedrală. La finele anului 2008, majoritatea clădirii a fost dărâmată, rămânând în locul ei nişte triste ruine anonime. Abia în anul 2013, autorităţile locale au anunţat adoptarea unui plan de reconstruire a edificiului istoric.
*Spaţiul religiei islamice era reprezentat de câteva Moschei străvechi din care se mai păstraseră anumite vestigii. În Muzeul local am putut vedea anumite fotografii de epocă despre înfăţişarea lor originală. Mi-am notat denumirile acestora şi perioada estimativă a construirii lor: secolul al XIII-lea. Chiar dacă dominaţia colonială nu a distrus aceste lăcaşuri, ele s-au dărâmat treptat din cauza Timpului neiertător. Iată unele exemple: Arba Rukun; Fakr Ad Din (care, potrivit experţilor, ar fi cea de-a şaptea Moschee din Africa în privinţa vechimii); Mohamed Al Tani; Adayga; Jama Hamar – denumiri notate în carnetul meu de însemnări, redându-le doar pronunţarea, nu scrierea exactă a acestora.
Ştiu că peisajul urbanistic al Capitalei somaleze s-a înzestrat în anul 1987 cu o frumoasă Moschee pe care am admirat-o pe reţelele electronice. Denumită Moscheea Solidarităţii Islamice, aceasta a fost construită cu sprijinul financiar substanţial oferit de Fundaţia Regelui Fahd Bin Abdulaziz Al Saud – cel căruia am avut onoarea de a-i înmâna scrisorile de acreditare ca Ambasador al României în Regatul Arabiei Saudite. În anii 2012-2013, edificiul a fost renovat şi reabilitat de o firmă specializată din Turcia.
*Muzeul Naţional al Somaliei se afla într-o clădire cu două etaje, construită la solicitarea Sultanului omanez al Zanzibarului, Barghash Bin Said ca reşedinţă/Garesa pentru Guvernatorul de atunci al oraşului Mogadishu, Suleiman Bin Hamed. În anul 1933, a fost reconstruită şi adaptată la rolul de muzeu/Museo della Somalia, dar a fost grav avariată în luptele aeriene din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Edificiul vizitat avea noua destinaţie după dobândirea independenţei naţionale în anul 1960. Nu am putut vedea prea multe exponate reprezentative, dar am luat cunoştinţă – este drept, sumar – despre istoria şi tradiţiile acestui stat est-african: îndeletniciri tradiţionale; fotografii alb/negru; veşminte; arme; instrumente muzicale.
*Old Shanghai – o denumire care m-a surprins atunci când simpaticul meu însoţitor mi-a propus să îl vizităm. Deşi nu mai era decât un conglomerat de ruine înnegrite de vreme, aflasem că în perioada colonizării italiene, acea zonă era preferată de numeroşi expatriaţi şi oameni bogaţi în căutarea de plăceri şi aventuri pasagere. În ziua când am ajuns acolo pentru câteva minute, am întâlnit pe unii turişti chinezi care făceau fotografii şi filmau în faţa unor ruine altădată pline de viaţă, mai bine-zis de fosta viaţă de noapte.
Am avut timpul necesar pentru a merge de unul singur pe străzile din centrul oraşului, iar impresiile mele au fost diferite. Pe de o parte, am avut surpriza plăcută de a întâlni fete drăguţe, zvelte şi zâmbitoare cărora le răspundeam prin surâsul meu admirativ. Pe de altă parte, vedeam o lume agitată în traiul ei cotidian, lipsind maşinile luxoase, restaurantele sau buticurile elegante; în locul lor existau mici ceainării cu lume pestriţă ce îşi petrecea clipele libere şi depăna amintiri. Pieţele erau – în mod miraculos – încărcate cu multe produse agricole, expuse fără a fi prezentate prin strigăte îmbietoare ca în alte ţări orientale. Pe uliţele lăturalnice, am văzut multe capre slobode, considerate de localnici drept “sanitarii oraşului” deoarece rumegau necontenit hârtiile abandonate în lipsa unor verdeţuri ce nu se prea găseau în acele locuri pustiite de arşiţa teribilă. Deşi portul nu mai avea freamătul de altădată, câţiva pescari se străduiau să prindă peştişorii rămaşi după reflux în timp ce alţii se odihneau în bărcuţele lor de lemn, trase la mal înaintea ieşirilor în larg, aşteptând serile răcoroase şi cât mai norocoase.
Între Nordul Africii, preponderent francofon, scăldat de apele Mediteranei şi înscris în economia prosperă a turismului internaţional şi Sudul anglofon al continentului racordat la afaceri economice şi financiare rentabile, există numeroase ţinuturi interesante care găzduiesc componente preţioase ale Istoriei şi Geografiei Lumii. Unul dintre acestea a fost Somalia, unde mi-au ajuns paşii într-o primăvară din tinereţea mea diplomatică.
