Citisem, când eram copil, basmul lui Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte, neştiind atunci că peste câteva decenii, în vara anului 1973 mă voi întâlni absolut întâmplător cu cea care transformase, pe meleagurile noastre, povestea în realitate. Mă refer la renumitul savant Ana Aslan cu care am călătorit de la Bucureşti la Istanbul pe două locuri vecine de la “Clasa Economic” a cursei aeriene române; Doamna Aslan era invitată de onoare la un congres ştiinţific din oraşul de pe malurile Bosforului, iar eu mă aflam în tranzit spre Damasc/Siria unde urma să particip la un seminar studenţesc internaţional. Din nefericire, nu am avut parte decât de o “oră de aur” pe care nu o voi uita niciodată în care distinsa pasageră a vorbit cu glas domol şi fără nicio pauză in cele 60 de minute cât a durat zborul, având alături de dânsa un tânăr ascultător şi totodată un admirator.
Îmi amintesc că vorbea despre viaţa ei şi despre pasiunea de a “întineri pe cei mai puţin tineri” cum s-a exprimat eufemistic. Monologul era presărat de sfaturi într-un limbaj simplu ce mergea direct la inima mea. Mi-a rămas până astăzi în minte următorul episod: văzându-mă cam precipitat în momentul când avionul traversa o zonă de turbulenţe deasupra Mării Negre, s-a uitat la mine ca o bunicuţă îngrijorată şi mi-a povestit dorinţa ei din tinereţe de a se face pilot; când avea 16 ani, a zburat chiar cu un aparat de mici dimensiuni de tip Bristol/Coandă, dar nu a putut rezista opoziţiei mamei sale faţă de visul fiicei, abandonând acea pasiune în avantajul pregătirii medicale.
În prima zi a anului 1897, apărea pe lume la Brăila cea care avea să uimească o lume întreagă prin realizările epocale. Ana Aslan a fost unul dintre cei patru copii ai familiei Sofia şi Mărgărit Aslan, doi intelectuali de origine armeană din oraşul dunărean; acolo ea a efectuat cursurile şcolare la Colegiul “Romaşcanu”, iar după decesul tatălui şi mutarea familiei sale la Bucureşti în 1915, tânăra Ana a continuat studiile la Şcoala Centrală şi, mai târziu, s-a înscris la Facultatea de Medicină, avându-i ca profesori pe Gheorghe Marinescu şi Daniel Danielopolu. În perioada Primului Război Mondial, tânăra studentă se afla la Iaşi unde îngrijea soldaţii răniţi din spitalele militare şi corturile amenajate în spatele frontului.
Susţinerii Doctoratului în Medicină i-a urmat o prodigioasă activitate ştiinţifică şi didactică având ca principale locaţii: Spitalul Filantropia, Spitalul C.F.R. şi Institutul Clinico-Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti; Clinica Medicală din Timişoara. Din anul 1949, a fost şefa Secţiei de Fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Capitală – punctul de plecare în cariera de gerontolog prin experimentarea procainei în afecţiunile reumatice. Timp de trei decenii, din 1958 până în 1988, Ana Aslan a fost director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Bucureşti care a primit în anul 1992 denumirea Ana Aslan.
Renumita savantă a avut ca un preţios “Alter Ego” tandemul compus din Gerovital/Vitamina H3 (1952), cel mai longeviv medicament geriatric din lume, ce şi-a păstrat prin timp valoarea terapeutică şi Aslavital (1980), ambele brevetate în numeroase ţări. Încă în anul 1956, Gerovital era prezentat pentru prima dată comunităţii medicale internaţionale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe/Germania şi, ulterior, la Congresul European de Gerontologie de la Basel/Elveţia. Aspectele clinice ale tratamentului cu Gerovital pentru pacienţii de “vârsta a treia” erau, în esenţă, următoarele: reducerea semnificativă a anxietăţii şi stărilor depresive; amplificarea capacităţii fizice şi intelectuale; ameliorarea substanţială a memoriei şi a funcţiilor analizorilor auditiv, olfactiv şi optic; creşterea tonusului muscular şi a mobilităţii articulare; normalizarea presiunii arteriale ş.a. Îmi amintesc faptul că, în perioada mandatului meu ambasadorial în Arabia Saudită, eram solicitat să aduc produsele respective, accesibile în centrele cosmetice din ţara noastră, pentru soţiile unor jurnalişti, profesori, diplomaţi şi oameni de afaceri.
Ana Aslan a fost: membră a Academiei Române, Academiei Medicale Române, Academiei de Ştiinţe din New York, Societăţii Naţionale de Gerontologie din Chile, Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică şi Igienă Socială, Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, Consiliului de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie; Preşedinta Societăţii Române de Gerontologie. Printre distincţiile primite se află: Premiul “Léon Bernard”/Organizaţia Mondială a Sănătăţii; “Merito della Repubblica”/Italia; Cavaler al Ordinului “Palmes Académiques”/Franţa; Doctor Honoris Causa al Universităţii “Bragança Paulista”/Brazilia şi multe alte titluri de prestigiu. De asemenea, Ana Aslan a publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice prezentate în reuniuni academice şi universitare din numeroase ţări.
Din surse publice postume – nedeclarate în timpul vieţii sale în virtutea unei exemplare deontologii – am aflat multe nume care au beneficiat de tratamentele eficiente coordonate de Ana Aslan, cum ar fi: oamenii de stat Josip Broz Tito; Charles de Gaulle; Nikita Hruşciov; John F. Kennedy; Indira Gandhi; Konrad Adenauer; actorii Charlie Chaplin; Marlene Dietrich; Kirk Douglas; pictorul Salvador Dali; scriitorii Pablo Neruda, Miguel Ángel Asturias; magnatul Aristotel Onassis. Lista celebrităţilor tratate cu eficienţă desăvârşită de savanta noastră este, desigur, mult mai amplă şi mai diversificată.
M-au impresionat enorm aceste cugetări ale Anei Aslan: *“Să fii veşnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani; înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi şi pe care să îl cucereşti.”; *“Eu nu trăiesc în trecut. Eu, în general, trăiesc în prezent şi în viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut.”; *“O trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Aşa am fost în viaţă şi aşa sunt acum.”; *“Nu regret nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic!”; *“Întotdeauna m-am bucurat sa împart din ceea ce am ştiut.”.
Nu ştiu dacă renumita academiciană avea cunoştinţă de cele câteva aforisme pe care le prezint acum; oricum dânsa le-a onorat, fiindu-i aduse în mod miraculos în propria conştiinţă de către Divinitatea respectată până la ultima ei suflare: “Nimeni nu este atât de bătrân încât să nu creadă că poate trăi încă un an.” (Marcus Tullius Cicero); “Vârsta nu înseamnă cât de bătrân eşti, ci cât de bătrân te simţi.” (Gabriel García Márquez); “A şti cum să îmbătrâneşti este o capodoperă a înţelepciunii şi unul dintre cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi.” (Henri Amiel); “Orice om îşi doreşte să trăiască mult, dar niciunul nu vrea să îmbătrânească.” (Jonathan Swift); “Bătrâneţea nu ne duce către boala copiilor, ci ne regăseşte adevăraţii copii din noi.” (Johann Wolfgang von Goethe); “A îmbătrâni este singura cale de a trăi mai mult.” (Voltaire); “Tragedia bătrâneţii nu este aceea că cineva e bătrân, ci că altcineva e tânăr.” (Oscar Wilde); “Nu voi fi niciodată bătrân. Pentru mine bătrâneţea înseamnă întotdeauna cu 15 ani mai mult decât vârsta mea.” (Francis Bacon); “Viaţa ar fi mult mai fericită dacă ne-am putea naşte la vârsta de 80 de ani şi ne-am apropia treptat de vârsta de 18 ani.” (Mark Twain); “Îmbătrânirea este un obicei prost pentru care un om ocupat nu are timp.” (André Maurois).
Ana Aslan şi-a încheiat munca neobosită la vârsta de 91 de ani, în ziua de 20 mai 1988, fiind răpusă de o boală fără leac la Spitalul Elias din Bucureşti. Pe placa de marmură albă din Cimitirul Bellu se găseşte o fotografie însoţită de textul: “Acad. Prof. Dr. Ana Aslan. 1897-1988” şi de semnătura ei foarte ordonată. Acel loc încărcat de multă tristeţe este vegheat de flori proaspete cărora li s-au adăugat câteva din partea mea şi a fiului cel mare Vlad Mihai care aflase deja despre acea întâlnire absolut întâmplătoare, dar memorabilă.
