S-a încheiat weekend-ul dedicat, pe TIFF Unlimited, filmelor nominalizate la categoria ”Cel mai bun film european”, la a 16-a ediție a Premiilor Gopo, ce va avea loc pe 3 mai. Au fost filme cu adevărat de clasă. Azi vă prezentăm Druk (Another Round), o peliculă daneză în care Mads Mikkelsen dă un adevărat recital.
Citatul cu care începe filmul ”Druk” (Another Round), aparţinându-i filosofului danez Soren Kierkegaard, arată încă de la început că pelicula lui Vinterberg are un substrat, o ”cheie” în plus faţă de simpla prezentare a unor fapte.
”Ce este tinereţea? Un vis. Ce este iubirea? Conţinutul visului”.
Când suntem tineri şi personalitatea noastră este încă în formare, suntem exaltaţi, ardenţi, pasionali şi nu impunem o cenzură prea mare manifestărilor noastre.
Este exact starea de spirit pe care o prezintă şi începutul filmului (însoţit de o muzică extrem de adecvată): elevii beau, se distrează, exultă, uneori pare că nu au limite.
Trimiterea la psihologie (de ce ne comportăm într-un anumit fel sau reacţionăm într-un anume mod) făcută în debut relevă un adevăr paradoxal: toţi putem fi încadraţi într-un tipar psihologic şi avem, probabil, comportamente asemănătoare la o anumită vârstă, însă în acelaşi timp avem o amprentă unică, o personalitate care e numai a noastră.
Chiar unul dintre profesori (Martin, care preda istoria), traversând un început de criză conjugală, îşi pune problema dacă nu cumva s-a plafonat, ”a devenit mai plictisitor” în raport cu perioada în care era tânăr.
Pornind de la o teorie a unui filosof şi psihiatru norvegian, Finn Skårderud, conform căreia consumul de alcool este ceva necesar, fiindcă ne-am fi născut cu o alcoolemie cu 0,05% mai scăzută decât ar trebui (echivalentul a 1-2 pahare de vin), profesorii reuniţi la aniversarea unuia dintre ei, Nikolaj, care împlinea 40 de ani se hotărăsc, în cele din urmă, să testeze teoria, pentru a-i putea confirma valabilitatea.
Lui Martin însă îi lipseşte încrederea în sine. Bucuria, după cum afirmă prietenul său, Nikolaj.
De altfel, după partea introductivă, filmul se concentrează pe criza existenţială a lui Martin, însingurat şi cu probleme de cuplu, care pare a nu găsi refugiul necesar, pentru moment, decât într-un pahar în plus.
Nu este deloc un film simplu, aşa cum le-ar putea părea unora, dincolo de criza lui Martin (interpretat de Mads Mikkelsen, ca de obicei, fulminant în rol) se află probleme sociale, mult mai profunde, şi tipologii umane dintre cele mai diverse şi surprinzătoare. Druk este despre analizarea acestora, despre puterea de a înfrunta realitatea, dar este şi o lecţie de viaţă.
Sigur, e discutabil dacă consumul zilnic de alcool, în cantităţi moderate şi controlate (membrii grupului nu erau alcoolici, adică nu aveau o dependenţă fizică de această substanţă) chiar duce la atingerea unei performanţe profesionale şi sociale optime, dar filmul mai sugerează şi faptul că toţi avem nevoie să evadăm undeva, să ne detensionăm un pic pentru a avea răbdarea de a înfrunta problemele existenţiale şi tactul necesar pentru a-i asculta mai cu atenţie pe ceilalţi.
De aici însă şi până la a spune că poţi să bei oricât, că oricum ai companie selectă (ex. Churchill şi Hemingway) este însă un pas cam mare, pe care însă Martin îl face chiar în faţa elevilor pe care-i pregătea, poate şi aflat sub influenţa noii descoperiri…
(Scenele cu diverşi oameni politici celebri aflaţi sub influenţa alcoolului sunt savuroase şi situate la graniţa dintre ”eficacitate” şi parodie).
Grupul de prieteni va încălca însă, pe parcurs, regulile, şi va împinge consumul de băuturi alcoolice până la limită – sau, după spusele unuia, ”până la catharsis”. Ceea ce le va atrage şi probleme serioase în plan familial.
În fapt, traseul lor este ca o sinusoidă: pornesc de jos, ating o culme, dar doar pentru a se prăbuşi din nou.
”Trebuie să-ţi accepţi slăbiciunea pentru a-i iubi pe ceilalţi şi pentru a iubi viaţa”, spune unul dintre elevi, la sfârşit.
”Pentru mine, Pământul e frumos, ca în ziua în care a fost creat”, cântă corul către final.
Un final în care spectatorul se va simţi, poate, asemeni lui Martin: puţin trist, abătut, dar mai bogat în experienţă şi mai înţelept. Iubind cu patimă viaţa şi înţelegând până unde merg riscurile pe care poţi să ţi le asumi în această aventură existenţială, deloc simplă, deloc lejeră, dar care poate fi făcută să fie minunată.
O scenă umbrită de pierderea unuia dintre cei mai buni prieteni, Tommy, căruia Martin îi va purta sicriul. Însă moartea face şi ea parte din ciclul infinit al existenţei, iar cei tineri au misiunea de a duce povestea mai departe, învăţând din greşelile predecesorilor şi ridicându-se.
Dansul lui Martin, cu care se încheie pelicula lui Vinterberg, este ca o eliberare supremă, ca o apoteoză. Este excepţional jucat de Mikkelsen şi reprezintă, în plan ideatic, un echivalent al lui Zorba Grecul.
