Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat în perioada 31 martie – 7 aprilie 2026, a doua etapă a controalelor premergătoare Sărbătorilor Pascale. În acest interval, inspectorii ANSVSA au verificat respectarea condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și comercializate produsele alimentare de origine animală și nonanimală, precum și conformitatea documentelor însoțitoare, trasabilitatea, etichetarea și marcarea produselor destinate consumului uman.
Astfel, au fost verificate 4.291 de unități, printre care supermarketuri, carmangerii, magazine alimentare, unități de procesare a laptelui, restaurante, depozite frigorifice, unități de fabricare a pâinii, laboratoare de cofetărie-patiserie, piețe agroalimentare, precum și mijloace de transport supuse controalelor în trafic.
În urma acestor controale, au fost aplicate:
- 274 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.150.800 lei;
- 158 de avertismente;
- 12 ordonanțe de suspendare a activității;
- 4 ordonanțe de interzicere a activității;
- reținerea oficială a cantității de 1.849 kg de produse de origine animală și nonanimală, dirijate către neutralizare. Produsele retrase au inclus ouă, carne tocată, carne preparată de pasăre, pește, icre, produse zaharoase, sucuri și diferite produse de cofetărie.
Printre principalele neconformități constatate de inspectori s-au numărat expunerea la vânzare a peștelui fără asigurarea lanțului de frig, neanunțarea începerii activității, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, organizarea de târguri săptămânale în spații neaprobate sanitar-veterinar, nerespectarea normelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare a produselor alimentare, deficiențe ale spațiilor, utilajelor și ustensilelor de lucru, deficiențe în implementarea programului HACCP, utilizarea unor mijloace de transport neigienizate corespunzător și existența unor fișe de sănătate animală nevizate.
„Rezultatele acestor controale arată clar că vigilența trebuie menținută la cel mai înalt nivel în perioada premergătoare sărbătorilor. Miza noastră este una directă și foarte concretă: protejarea sănătății cetățenilor. Ori de câte ori sunt identificate produse care nu respectă normele sanitar-veterinare și de siguranță alimentară, intervenim ferm, pentru ca pe masa românilor să ajungă doar alimente sigure.”, a declarat dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.
Precizăm că, la nivelul DSVSA județene și al circumscripțiilor sanitare veterinare va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Pentru a sprijini cetățenii pe parcursul întregii campanii, a fost instituită permanența la nivelul tuturor DSVSA județene, inclusiv în weekend. Cetățenii pot sesiza orice neregulă la numărul de telefon gratuit: 0800 826 787.