Cărturarul, episcopul şi mitropolitul român de origine georgiană Antim Ivireanul (canonizat în 1992) este sărbătorit la 27 septembrie. Cei doritori să afle mai multe despre viaţa şi opera sfântului martir o pot face din lucrarea ”Antim Ivireanul – puntea dintre spirite” a doctorului în filosofie şi logică (Universitatea Bucureşti, 1979) şi Doctor Honoris Causa (titluri oferite de patru universităţi din Europa) Dan Mihai Bârliba, apărută la Editura Niculescu.
În Cuvântul înainte, autorul relevă că ”scrierea unei lucrări despre marele teolog şi cărturar umanist Antim Ivireanul este un exerciţiu complex şi dificil”, având în vedere şi lucrările semnificative apărute până în prezent, dar că beneficiind de oportunitatea vizitelor pe care le-a efectuat, ca diplomat, în peste patru decenii de activitate, de întâlnirile faţă în faţă cu teologi, profesori universitari, istorici, muzeografi, jurnalişti, scriitori, a avut ocazia unică de a elabora o lucrare nouă, originală, efectuând o selecţie tematică, orientându-se către acele zone tangente cu pregătirea sa.
Folosindu-şi cunoştinţele de istorie şi lingvistică şi valorificând oportunităţile oferite de cariera de diplomat, Dan Mihai Bârliba (care dedică această realizare memoriei soţiei sale, Maria Cornelia, ”care le vorbea deseori studenţilor şi masteranzilor români şi georgieni despre marele cărturar al spaţiului pontic”) oferă cititorului atât date biografice şi mărturii istorice, cât şi comentarii şi observaţii asupra vieţii şi, mai ales, rolului extrem de complex în cultura şi viaţa ecleziastică românească al lui Antim Ivireanul, făcând inclusiv o interesantă paralelă cu Sfântul Ioan Gură de Aur.
Cine a fost Antim Ivireanul? Mitropolit de Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII. Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), ucis cândva în septembrie 1716 de către ostași turci. După cum aminteam, Antim Ivireanul a fost proslăvit ca sfânt (canonizat) de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992, potrivit wikipedia.
Dar, mai presus de toate, a fost unul dintre acei oameni a căror existenţă transcende destinul individual pentru a împlini un scop subsumat unui plan mult mai vast, pentru a produce o mutaţie în destinul colectiv, pentru a-şi lăsa amprenta asupra istoriei. Astfel de oameni sunt cărturarii, filosofii, întemeietorii de religii, călugării, marii iniţiaţi şi marii artişti.
Perioadele de început ale vieţii lui Antim ivireanul (Andrei, pe numele său de mirean) nu sunt însoţite de prea multe mărturii biografice, în schimb, venirea sa în Ţara Românească şi şederea până la momentul surghiunului sunt reflectate amplu în cronicile vremii (”Cronica lui Radu Greceanu”, ”Statutul Mănăstirii din Bucureşti”, ”Biografia valahă”).
Semnificativ este că Antim Ivireanul a fost primit în Valahia de Constantin Brâncoveanu, iniţial ca traducător – putem spune că s-au întrepătruns destinele a doi oameni de seamă şi martiri ai Ţării Româneşti.
Autorul se întreabă, retoric, dacă ”Antim a fost un mare georgian între români sau un mare român între georgieni”, opinând că ”fiecare dintre cele două soluţii posibile este la fel de întemeiată şi de generoasă”.
(La 22 februarie 1708, Antim Ivireanul rosteşte în limba română predica inaugurală la înscăunarea sa ca mitropolit al Ţării Româneşti).
Antim Ivireanul, model de smerenie şi modestie
Demn de remarcat este faptul, aproape de necrezut, că Antim Ivireanul, deşi avea sub oblăduire mai multe tipografii şi imprimerii, nu a publicat, în timpul vieţii, niciuna dintre creaţiile etico-religioase proprii. Dan Mihai Bârliba observă, cu umor amar, câţi oameni politici sau oameni de afaceri ai zilelor noastre profită de poziţia socială pentru a-şi publica în cantităţi masive şi în condiţii grafice de excepţie, operele, mai mult sau mai puţin valoroase.
Antim Ivireanul s-a călăuzit, în întreaga sa existenţă, după principiul conform căruia atât valorile culturii proprii, cât şi cele ale culturii altora trebuie cunoscute şi preţuite.
Şi ce formulare mai frumoasă şi mai adecvată pentru rolul unui asemenea teolog şi cărturar poate fi decât cea aparţinându-i episcopului francez Jacques-Bénigne Bossuet: ”Predicatorul nu este un orator asemănător cu alţii. El nu vorbeşte pentru a fi admirat, ci pentru a salva sufletele oamenilor, conducându-le către Adevărurile creştine”.
Cu toată înălţimea spiritului său, Antim Ivireanul nu a fost un elitist, ci un smerit. Este motivul pentru care Dan Mihai Bârliba îi aduce omagiul cuvenit, în această carte.
Antim Ivireanul despre Fecioara Maria: ”O fântână pecetluită dintru care a curs izvorul vieţii, Iisus”.
Tot aşa, din cuvintele şi gândurile înţelepţilor şi cărturarilor izvorăşte un şuvoi al înţelepciunii şi al vieţii, pentru a duce omenirea înainte.
După cum spune autorul în încheiere, ”mobilitatea poate învinge distanţele nu doar în accepţiunea lor fizico-geografică, dar şi în cea culturală, îmbogăţind astfel patrimoniul de gândire şi creaţie al Umanităţii”.
