AL.Florin Țene
Problematica raportului dintre observația jurnalistică și contemplația literară constituie un câmp fertil de reflecție interdisciplinară. Dacă jurnalismul se revendică din sfera imediatului, a realității verificabile și a rigorii documentării, literatura – în special prin funcția ei contemplativă – se orientează spre dimensiunea simbolică, afectivă și metafizică a experienței umane. Atât ziariștii, cât și scriitorii operează cu aceeași materie primă: realitatea socială și psihologică. Însă raportarea lor la aceasta se diferențiază prin scop, metodă și finalitate.
Psihologia percepției subliniază că actul observației este mediat de filtre cognitive, afective și culturale1. Jurnalistul, însă, are obligația de a minimiza distorsiunile subiective și de a furniza o imagine cât mai fidelă a evenimentului. În acest sens, observația jurnalistică este pragmatică, obiectivată prin verificare, și supusă unor criterii etice și sociale2.
În filosofia pragmatică, John Dewey accentuează rolul experienței imediate ca fundament al cunoașterii, ceea ce se regăsește în ethosul jurnalismului: transmiterea realului într-o formă accesibilă publicului3. Totodată, jurnalismul rămâne legat de temporalitate, de urgența actualității, ceea ce îl deosebește radical de literatura contemplativă.
În plan psihologic, contemplarea literară implică procese imaginative și introspective, depășind simpla înregistrare a faptului. Conform teoriei fenomenologice a lui Husserl, scriitorul suspendă realul printr-o „epoche” pentru a-l putea resemantiza4. Literatura devine, astfel, un laborator al posibilului, unde evenimentele sunt transfigurate în simboluri, arhetipuri și narațiuni cu semnificație universală.
În filosofia estetică, Heidegger vede în contemplația artistică o modalitate de dezvăluire a adevărului, distinctă de cunoașterea științifică sau factuală5. Spre deosebire de jurnalist, care se limitează la „ceea ce s-a întâmplat”, scriitorul caută „sensul” și „ființa” din spatele faptului.
Deși diferențele par evidente, între jurnalism și literatură există multiple zone de intersecție. Ambii practicanți cultivă atenția pentru detaliu, empatia față de subiect și capacitatea de a structura un discurs coerent. În psihologia cognitivă, atenția selectivă este mecanismul comun care permite atât jurnalistului, cât și scriitorului să extragă esențialul din haosul realului6.
Mai mult, există o tradiție a „reportajului literar” (de la Egon Erwin Kisch la Ryszard Kapuściński), care dovedește permeabilitatea frontierelor dintre jurnalism și literatură. În aceste cazuri, observația jurnalistică se încarcă de funcție contemplativă, iar literatura împrumută din rigoarea factuală.
Totuși, diferențele sunt definitorii:
Finalitatea: jurnalistul urmărește informarea și impactul social imediat; scriitorul caută reflecția estetică și metafizică.
Metoda: jurnalistul aplică verificarea și documentarea; scriitorul utilizează imaginarul și simbolizarea.
Temporalitatea: jurnalismul este al prezentului, literatura tinde spre atemporalitate.
Raportarea la adevăr: jurnalistul aderă la adevărul factual, scriitorul la adevărul existențial.
Aceste opoziții pot fi interpretate prin prisma psihologiei existențialiste (Frankl), care distinge între sensul circumstanțial (legat de context și eveniment) și sensul ultim (legat de experiența profundă a ființei)7.
Aproprierile și deosebirile dintre observațiile ziariștilor și contemplațiile scriitorilor se articulează în jurul tensiunii dintre real și posibil, dintre fapt și sens, dintre actual și etern. În lumina psihologiei și filosofiei, putem afirma că jurnalismul și literatura reprezintă două fețe complementare ale experienței umane: prima oferă imaginea fidelă a lumii, a doua – înțelegerea ei profundă.
Bibliografie
- Neisser, U., Cognitive Psychology, New York: Appleton-Century-Crofts, 1967. ↩
- Kovach, B., Rosenstiel, T., The Elements of Journalism, New York: Three Rivers Press, 2007. ↩
- Dewey, J., Experience and Nature, La Salle: Open Court, 1925. ↩
- Husserl, E., Ideile pentru o fenomenologie pură și o filosofie fenomenologică, București: Humanitas, 1996. ↩
- Heidegger, M., Originea operei de artă, București: Humanitas, 1995. ↩
- Broadbent, D. E., Perception and Communication, London: Pergamon Press, 1958. ↩
- Frankl, V. E., Omul în căutarea sensului vieții, București: Meteor Press, 2009.