Dacă ar fi să nominalizez două dintre decepţiile sezonului fotbalistic ce stă să se încheie (raportat, desigur, la blazonul echipelor respective şi chiar la posibilităţile lor), aş alege AS Roma şi Manchester United.
Două echipe în derivă, două echipe într-o căutare care deja durează de prea mult timp a gloriei de odinioară.
Contraperformanţele lui United (eliminată încă din optimile Ligii Campionilor de Atletico Madrid şi plutind în derivă în campionat, de-abia locul 6, la o distanţă astronomică de liderul campionatului şi recent surclasată (0-4!) de modesta Brighton, echipă fără obiectiv concret în momentul de faţă) sunt deja ceva obişnuit pentru microbişti. Dar pare greu de explicat când îi ai în teren pe de Gea, Varane, McTominay, C. Ronaldo, ca să amintim doar câteva nume. E drept că schimbările de antrenor, destul de dese, nu au adus nici ele clarviziunea scontată.
Iar Roma, cu Jose Mourinho pe bancă (un personaj care poate nu e cel mai charismatic, cel mai popular, dar cu siguranţă are valoare ca antrenor), are mult mai multe prestaţii neconvingătoare decât reuşite.
Care a fost istoria primei reprize de aseară, în meci din etapa a 36-a a campionatului italian, contra celor de la Fiorentina? Un 0-2 încasat rapid (cu un Bonaventura ”plimbându-se pe bulevard” la golul doi), încă un gol primit (norocul giallorossilor că fusese ofsaid la o fază premergătoare golului), o dominare cvasitotală a gazdelor.
Cu o singură ocazie a lui Pellegrini nu se putea face nici măcar soare afară, darmite primăvară…
În repriza a doua lucrurile nu s-au desfăşurat după un scenariu diferit. Tot formaţia viola (rămasă fără supergolgeterul Dusan Vlahovic, plecat la rivala Juventus deşi se spune că i s-ar fi oferit cel mai mare salariu din istoria clubului Fiorentina – probabil ”banii nu au miros”, n.n.) a fost mai periculoasă şi a dominat de o manieră categorică întâlnirea. Raidurile rapizilor jucători alb-violeţi au produs mai mereu panică în apărarea adversă, în timp ce Roma a părut la fel de lentă şi neinspirată.
Sigur, ”capitolinii” vin după o recentă calificare în finala Europa Conference League, în dauna englezilor de la Leicester, dar ce înseamnă doar a treia competiţie europeană pentru pretenţiile (şi orgoliul) unui Mourinho? (La fel după cum Marseille, cândva câştigătoare a Ligii Campionilor, a fost eliminată în semifinalele aceleiaşi competiţii de Feyenoord, care va juca, deci, finala cu Roma – ce cădere!).
Meciul era unul cu miză, fiindcă atât Roma, cât şi marea rivală Lazio, dar şi Atalanta şi Fiorentina luptă pentru un loc de Europa League, însă nici măcar miza nu a dus la un joc superior.
(Unde este startul din sezonul 2013/2014, când AS Roma uluia întreaga suflare fotbalistică printr-o serie de 10 meciuri câştigate consecutiv la debutul campionatului, mulţi văzându-i chiar favoriţi în faţa pe atunci încă foarte puternicei Juventus? Din păcate, nici atunci nu au reuşit să ia titlul).
Personal, nu sunt fan nici Man U, nici Roma (şi nici al rivalelor acestora), dar îmi doresc sincer, pentru binele fotbalului european şi pentru ca ”sarea şi piperul” campionatelor să rămână… aceleaşi condimente degustate de cât mai mulţi microbişti, ca aceste echipe cu nume atât de sonor (alături de altele, ca Marseille, cu un joc care mi se pare tot slab, în pofida locului secund ocupat momentan în Ligue 1, sau ca Hamburg, care se luptă să promoveze din Zweite în Erste Bundesliga!) să revină în prim-planul competiţiilor fotbalistice, aducând noi bucurii fanilor lor.