Zenovia Zamfir
Cinste și Onoare de militar ! Armata este cea mai mare echipă din care ai putea face parte vreodată. Ea are rolul de a garanta suveranitatea, independența și unitatea statului, democrația constituțională și integritatea teritorială a țării. Conform Legii 446 / 2006 , cetățenii români, bărbați și femei, care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute de lege, trebuie să îndeplinească serviciu militar. Există și o altă categorie de români care aleg să-și servească patria necondiționat. Intrând încă de pe băncile liceului în serviciu de pază și protecție a țării, ei vor fi cei ce vor apăra cu propria viață valorile poporului român. Profesia militară este una de vocație, a fi militar este un mod de viață, în care se împletesc spiritul riguros cu sacrificiul suprem. Profesia militară trebuie să fie făcută din plăcere. Cariera militară înseamnă mai mult decât un loc de muncă, militarii se angajează, prin jurământ, să răspundă „prezent” nevoilor armatei. Odată ce ai intrat în echipa Armata Română, întreaga viață se raportează la nevoile și obligațiile serviciului prestat. Este o mare responsabilitate compensată însă de cinstea și onoarea de a-ți servi patria. Domnul Mircea Vladu, unul dintre autorii cărții ’’ Cine uită, nu merită ’’ , a ales cariera militară cu puțin timp înainte de a termina clasa a VIII-a, când s-a întâlnit pe ulițele satului cu un tânăr cursant al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza. „ Când l-am văzut în uniforma militară, mi s-a părut fantastică și așa m-am hotărât să urmez și eu această cale. Am plecat să dau examenul cu un geamantan mai mare decât mine și, spre satisfacția mamei și supărarea tatălui, am fost admis. El îmi spunea că armata este foarte grea și ar fi dorit ca eu să mă fac electrician, la fel ca un văr de-al meu“, mărturisea domnul general într-un interviu.
După patru ani la Breaza, Mircea Vladu a urmat Școala Militară de Ofițeri Activi de Geniu, Construcții și Căi Ferată din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost oprit ulterior ca instructor, iar după zece ani de muncă s-a înscris la Academia Militară din București, unde a intrat primul și a terminat șef de promoție. Pe lângă cariera militară, Mircea Vladu și-a dedicat o altă parte din viață scrisului. Are zeci de lucrări de specialitate, cursuri universitare, dar și câteva cărți de memorialistică. Cartea ’’ Cine uită, nu merită ’’ ( Blestemul generalilor români exterminați în temnițele comuniste, în perioada 1944 – 1964 ), autori Mircea Vladu și Cosmin Piele este o filă din istoria mai puțin cunoscută a poporului nostru, un omagiu adus unor generali români exterminați în chinuri groaznice în odioasele temnițe comuniste. Lucrarea, publicată în două volume, ne aduce în actualitate oameni care și-au slujit cu demnitate și onoare țara, neamul și pământul strămoșesc, dar care din cauza unor nedreptăți , judecați de un tribunal al poporului care era aservit mai marilor vremi, au fost condamnați la moarte, la muncă silnică pe viață, la închisoare pe viață. În volumul 1, este prezentată drama generalilor români care au plătit cu viața pentru că au condus mari unități în Campania De Est a celui de -al Doilea Război Mondial, fiind exterminați în temnițele de la Aiud, Sighet, Văcărești și Jilava, ca urmare a insistenței sovieticilor și cu concursul noii puteri comuniste instalată la conducerea României sub presiunea tancurilor Armatei Roșii. Volumul doi cuprinde drama generalilor români care au fost exterminați în pușcăriile comuniste de la Capu Midia, Făgăraș, Râmnicu Sărat, Pitești, Botoșani, Galați, Gherla, Târgu Ocna, Ocnele Mari și Dej și pentru că și-au servit patria în timpul Campaniei din Est a celui de-al doilea Război Mondial. Ceea ce este și mai trist, unora dintre generali nu li se cunosc mormintele, fiind azvârliți în gropi comune, pentru a li pierde urma.
„Cine uită, nu merită”, spunea la începutul secolului trecut marele istoric Nicolae Iorga. Iar un alt istoric spunea că odată cu noi mor și amintirile despre înaintași. Este o datorie creștinească și o poruncă dumnezeiască să ne cinstim eroi, înaintași, pe cei ce și-au dat viața pentru ca noi, astăzi să avem o țară frumoasă și bogată. La o conferință din anul 2018, părintele lect. dr. Dan Niță Danielescu spunea: „Să cinstim memoria eroilor neamului, să cultivăm cu demnitate, în cinste și cu bucurie multă identitatea pe care o avem. Dacă noi suntem ceea ce suntem azi, aceasta se datorează în primul rând lui Dumnezeu. S-a luptat și s-a jertfit sânge românesc pentru a se câștiga drepturile noastre. Nu am călcat drepturile, cinstea și demnitatea nimănui, ci am căutat să ne apărăm, și aici a fost jertfelnicia de care a dat dovadă poporul român”. Lucrarea „Cine uită, nu merită”, a domnilor Mircea Vladu și Cosmin Piele , o carte de mare însemnătate, reamintește că avem o datorie de onoare față de înaintași, că trebuie să-i cinstim cum se cuvine și să înălțăm o rugăciune pentru odihna sufletelor lor. La fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român.
Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei….Poezia ’’Pui de lei’’ de Ioan Neniţescu (1891)
Se cuvine așadar să spunem din toată inima, din tot cugetul „Cinste lor, cinste lor, cinste lor, eroilor!” !
