Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Bani pentru relansarea educaţiei
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Bani pentru relansarea educaţiei

Florin Antonescu
Autor
Florin Antonescu
Publicat 7 octombrie 2019
Distribuie
onu

La nivel global, în sesiunea Adunării Generale ONU care a început la New York, s-a hotărât investirea a opt sute de milioane de dolari pentru „educație de calitate și echitabilă pentru toți”, subliniază Atlantis Group, „un corp format din 26 de foști miniștri ai educației și șefi de guverne din întreaga lume” experți în educație, subliniere inclusă în declarația adoptată în urma reuniunii organizate de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) la București, în 2-4 octombrie 2019. La nivelul României, Eurostat arată că ţara noastră este ultima din Uniunea Europeană ca pondere în PIB a cheltuielilor pentru educație.

Grupul experţilor internaţionali în educaţie Atlantis reiterează rolul socio-economic al domeniului: „(…) guvernele văd educația ca răspuns la o multitudine de crize globale, de la violența politică, la amenințarea existențială a schimbărilor climatice. Unii susțin, de asemenea, că rolul profesorului trebuie să se schimbe și mai departe, pentru a pregăti studenții cu competențele de care vor avea nevoie pentru locul de muncă din secolul XXI”. În paralel, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret face trimitere la Studiului Internațional privind Procesul de Predare-Învățare inițiat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Teaching and Learning International Survey – TALIS, 2018), care arată că profesorii din România au, în medie, vârsta de 43 de ani (44 de ani, media în țările participante la studiu) şi că 26% dintre profesorii din România au vârsta de 50 de ani și peste (34%, media ţărilor OCDE). Pornind de aici, federaţia „Spiru Haret” conchide prin preşedintele Marius Nistor că „în următorii zece ani, România va trebui să înlocuiască aproximativ unul din patru profesori din totalul cadrelor didactice active” şi ridică întrebarea „Câți dintre absolvenții de facultate își doresc o carieră în învățământ?”, sugerând şi un răspuns printr-o constatare: „Cum să-ți dorești o carieră didactică în condițiile în care se acreditează în mod agresiv ideea că toți ceilalți, care nu lucrează în sistemul de învățământ, sunt experți în TOT– și didactică, și metodică, și psihologia copilului, și docimologie, și când e bine să înceapă anul școlar, și când trebuie să se dea examene!”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), prin președintele Simion Hancescu, e categorică: „A sosit momentul ca Senatul României să adopte inițiativa legislativă privind protecția salariaților din învățământ, inițiativă care a plecat de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ! A sosit momentul ca școala românească să primească finanțarea prevăzută de lege, adică 6% din PIB, pentru a se putea investi în infrastructura școlară și în resursa umană din învățământ!”

În realitate, şcoala românească e cu chiu cu vai pe la jumătatea acestor necesităţi. Eurostat, cu obiectivitatea cifrelor, arată că în 2017, alocarea bugetară în România a fost de 2,8% din PIB, cea mai mică de 25 de ani încoace, pe când media Uniunii Europene este 4,6%, cu ţări precum Suedia, Danemarca, Belgia care au ajuns, practic, la 7%. În 2016, alocarea la noi fusese de 3,7% din PIB, media europeană fiind în acel an 4,7%. În 2018, potrivit datelor autohtone, educaţia a primit 3,1% din PIB, iar anul acesta, 3,6%. Prevederea din Legea educației naţionale – „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brutal anului respectiv” – nu a fost respectată niciodată, de când e legea, din 2011.

Revenind la responsabilitățile profesiei didactice, pe care o consideră „suprasolicitată și plătită insuficient”, Grupul de experţi în educaţie Atlantis accentuează rolul profesorilor şi declară că, „dacă comunitatea internațională se așteaptă ca profesorii să preia acest rol, atunci trebuie să fie pregătită să îi susțină. Aceasta înseamnă o finanțare corespunzătoare din partea guvernelor naționale și, după caz, a organismelor internaționale”.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Calculator Ieftin Oferte la calculatore si laptopuri pentru inceperea anului universitar
Articolul următor TOPSHOTS-HONG KONG-CHINA-WEATHER-TYPHOON Schimbările climatice reprezintă o îngrijorare pentru români
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Amenzi de 6,3 milioane de lei în comerțul de carne de miel
Actualitate
Secretarul general al NATO, întâlnire cu Donald Trump la Washington
Extern
Restricții de tonaj (7,5 tone) pe teritoriul Ungariei în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice
Transporturi

RSS Știri Financiare

  • Lidl a depășit pragul de 400 magazine în România la zece ani de la intrarea pe piață
  • Fabrica de biciclete din Timișoara a exportat 800.000 de unități în rețeaua europeană Decathlon
  • Washzilla, prima spălătorie auto complet automată de tip touchless din România
  • Curățenia de întreținere în birouri: ce trebuie făcut zilnic, săptămânal și lunar
Cultură și Educație

Lacrimile și bucuriile domnului Ioan Nicolae Mușat

10 minute
Cultură și Educație

Studiu 2025: 1 din 3 părinți români este îngrijorat de calitatea educației și de pregătirea cadrelor didactice

5 minute
Cultură și Educație

Români pe urmele Zeului Pan

10 minute
Cultură și Educație

Muzeul țărăncii române din Maramureș

8 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?