“Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine.”(gânditorul Pitagora); “Eu vorbesc cu toată lumea în acelaşi fel, indiferent dacă este omul care strânge gunoiul saudirectorul Universităţii.” (savantul Albert Einstein); “Comunicarea se întâmplă când în transmiterea mesajului intervine sufletul.” (filosoful Henri Bergson); “Comunicarea este un mod de a exista alcomunităţii.”(pedagogul John Dewey); “Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc şi nu se cunosc pentru că nu comunică.” (pastorul Martin Luther King Jr.); “Comunicarea adevărată este un schimb de idei. Nu există comunicare atunci când doar unul vorbeşte, iar celălalt doar ascultă. În mod cert, comunicarea este o stradă cu două sensuri.”(psihologul Burt Goldman); “Comunicarea înseamnă talentul de a înţelege că nu suntem la fel.” (scriitorul Octavian Paler).
Având în minte ultimul dintre citatele prezentate mai sus, voi aborda problema barierelor de limbaj. În Introducerea la cartea Gânduri printre cuvinte arătam următoarele: “Ne-am convins, pe măsură ce încărcam cu slove filă după filă, că limba – credincioasa «umbră» care ne însoţeşte pretutindeni – poate făuri punţi peste râurile neînţelegerii, dar la fel de bine reuşeşte să întindă diverse capcane înşelătoare încalea comunicării.”.
Aş putea afirma că însăşi diversitatea extraordinară a limbilor scrise şi/sau vorbite constituie o însemnată barieră în realizarea unor situaţii comunicaţionale bazate pe înţelegerea reciprocă şi adecvată a mesajelor transmise. Potrivit unor enciclopedii de profil, geografia lingvistică are o serie de aspecte care merită a fi luate în considerare. Astfel, în Indonezia şi Papua Noua Guinee se utilizează la ora actuală circa un sfert din limbile de pe Terra: 850 în prima ţară şi 670 în cea de-a doua cu precizarea că datele respective înregistrează, din nefericire, o continuă dinamică negativă. Un număr redus de state vorbesc circa 200 de limbi fiecare: Nigeria; India; Camerun; Australia; Mexic; Brazilia. Prin urmare, în nouă ţări de pe glob există peste 3500 de limbi, adică mai mult de jumătate din totalul mondial. Analiştii evocă exemplul Caucazului care fusese denumit de către înţelepţii arabi medievali Djabal al-alsun/Muntele limbilor; în această zonă sunt vorbite până astăzi numeroase limbi aparţinând următoarelor trei mari familii: caucaziene; indo-europene; uralo-altaice, distribuite precum o piele de leopard. Totuşi, pe fondul diversităţii lingvistice se manifestă tendinţa dispariţiei multor limbi din diferite cauze ca: *inexistenţa unei protecţii juridice, constituţionale; *schimbări substanţiale în stilurile de viaţă ale populaţiei şi anumite evoluţii sociale (e.g. stabilizarea populaţiilor nomade în Africa; distrugerea unor zone naturale ca pădurile ecuatoriale din Africa şi America de Sud; absenţa ţăranilor din Bretania); *emigrări masive ale unor populaţii minoritare (e.g. indienii din Mexic spre California/SUA).
O altă categorie de bariere în calea comunicării este alcătuită din cele de natură psiho-lingvistică. Studiile de specialitate menţionează o serie de stereotipii în privinţa învăţării unor limbi străine cum ar fi: *“Sunt prea bătrân, doar copiii pot învăţa asemenea limbi.”; *“Nu am talent pentru limbile străine.”; *“Mă tem că – dacă voi învăţa o limbă similară celei/celor ştiute deja – le voi amesteca pe toate.”; *“Dacă învăţ o limbă nouă, le voi uita pe celelalte cunoscute.”; *“Nu am curaj să vorbesc o limbă străină deoarece nu o cunosc suficient de bine.”. În ceea ce mă priveşte, niciunul dintre aceste posibile complexe nu mi-a stat în cale atunci când am învăţat cu sârguinţă – în mod individual sau în forme organizate – cele cinci limbi străine (italiana; rusa; franceza; engleza; ceha).
În privinţa barierelor de mentalitate, am în vedere diverse tentative de impunere a unor ierarhii ale valorilor culturale prin divizarea culturilor în principale şi secundare, vechi şi moderne, precum şi promovarea unor doctrine exclusiviste de genul etnocentrismului, europocentrismului, xenofobiei, segregaţiei sau intoleranţei culturale. Samuel P. Huntington remarca, în cartea The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, faptul că societatea s-a polarizat în multiple centre cultural-religioase regionale: lumea confuciană în Asia de Est; lumea islamică în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord; lumea latino-americană. Barierele de mentalitate pot fi generate de: *lipsa unei cunoaşteri solide şi actualizate a rolului şi istoriei culturii, a însemnătăţii transferului cultural; *educaţia restrictivă (cultivarea, în familie, a “mitului tradiţiei” în sens discriminatoriu); *percepţia profund eronată potrivit căreia nu cultura spirituală, ci cultura materială (bunuri, servicii, facilităţi tehnologice) contează pe baza prioritizării verbului a avea faţă de verbul a fi. Fenomenul îngrijorător al misunderstanding-ului/neînţelegerii se explică, în mare măsură, prin preocuparea insuficientă a factorilor decizionali la nivel naţional şi a societăţii în ansamblul ei pentru perceperea adecvată a alterităţii culturale.
Cunoaşterea şi eliminarea graduală a barierelor comunicării, mai ales la nivelul migraţiei caracterizate prin evoluţii masive, trebuie să se înscrie în politicile curente şi programele unor organizaţii regionale/europene şi mondiale din sistemul ONU, să se regăsească nu într-o retorică patetică şi generoasă, ci în demersuri pragmatice eficiente.
Printre scrierile filosofice ale lui Constantin Noica, am găsit una intitulată Comunicare şi cuminecare pe care eu şi soţia mea am studiat-o cu creionul în mână, păstrând în minte judecăţile de valoare de o profunzime fără seamăn ale autorului. Iată cum începe acest eseu: “Când un vorbitor de limba română comunică unui lingvist străin că în limba noastră complet a sfârşit prin a fi cumplit…, savantul respectiv îşi face o fişă. Eventual, la unul din congresele următoare de romanistică, foloseşte fişa pentru o comunicare. Savantul, aşadar, a primit o comunicare, a făcut o comunicare, dar nu e sigur că a şi cuminecat.”. Noica face o distincţie între cei doi termeni: comunicarea este de date, de semnale, chiar de semnificaţii şi înţelesuri, iar cuminecarea este de subînţelesuri. El alege în acest sens un exemplu: cu câinele tău te subînţelegi, cumineci, nu doar comunici, fiind în joc, alături de înţelesuri, subînţelesuri. Remarcând bogăţia limbii române care este “partea noastră de Cer”, gânditorul concluzionează: “Când, însă, te întrebi dacă lumea aceasta românească, aşa cum s-a împlinit ea, poate pluti pe apele atât de repezi ale istoriei de astăzi, cuvintele ei vin să-ţi răspundă: nu numai că poate pluti, – vâsleşte.”.
Închei prin câteva însemnări preluate din volumele mele publicate în ultimii ani: “Comunicarea verbală nu este compusă numai din verbe sau adverbe.”; “Bisericile comunică prin limbile clopotelor.”; “După inventarea telegrafiei, vasele au devenit mult mai comunicante.”; “Uneori, limba şi mintea nu comunică, deşi sunt <vecine de apartament>.”; “Şi gâştele de pe Capitoliu au fost <comunicatori de mesaje> în felul lor.”; “În termenii teoriei contemporane a comunicării, orice scrisoare de dragoste reprezintă o <scrisoare de intenţie>.”; “Când citesc sau ascult anumite comunicate de presă ale MAE (complicate inutil şi obsesiv), am senzaţia că ele nu ţin de un Minister, ci de un Mister al Afacerilor Externe.”; “Comunicarea savantului Y a constat dintr-un singur punct: un punct de vedere original şi convingător.”; “Înainte de a te considera un mare expert în arta convingerii prin comunicare, citeşte atent eseul lui Titu Maiorescu, Oratori, retori şi limbuţi, ca să vezi în ce categorie te încadrezi.”; “Până şi florăreasa din colţul străzii mele are habar de anumite procedee de comunicare persuasivă.”; “Vă asigur că soliştii de la Modern Talking nu sunt experţi în teoria modernă a comunicării.”; “Noica a ştiut să traducă magistral limba noastră în româneşte.”; “Visul filologilor autohtoni: şi noi ca Noica!”.
