Caii s-au născut cu un destin simbolic, iar acest fapt a stimulat enorm pe oamenii de cultură de-a lungul secolelor, impresionaţi de bogăţia de calităţi pe care le întruchipează aceste fiinţe. Voi începe cu două legende celebre:
Pegasus era în mitologia greacă un cal înaripat, fiu al Medusei Gorgona şi al Zeului Poseidon. Când Perseu a ucis-o pe Medusa în timp ce dormea, din gâtul capului retezat al acesteia au ieşit doi fii: unul era Chrisaor, iar celălalt calul înaripat Pegasus. Îmi amintesc că în vara anului 1977 – aflat la Poznań/Polonia la un seminar european în calitate de Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor – am admirat statuia lui Pegasus de la Opera Municipală.
Homer a proiectat fiinţa cabalină în perenitatea mentalului uman prin poemele sale eroice, “Iliada” şi “Odiseea”. Calul Troian ar fi fost un mare monument din lemn, transportat pe patru roţi şi utilizat ca o ingenioasă armă inventată de isteţul Ulisses în cucerirea Troiei, la sfârşitul războiului dintre ahei şi troieni, care durase un deceniu. Aparent un dar adus troienilor, acesta era plin cu soldaţi înarmaţi care au reuşit să-i învingă pe troienii aflaţi într-o stare de euforie generală la primirea darului. Referindu-se la acest episod celebru, în poemul epic “Eneida” (II, 49), Vergilius scria: “Timeo danaos et dona ferentes!”/Mă tem de greci şi de cadourile lor! În iulie 1995 eram, împreună cu familia, într-o excursie prin Turcia; ajungând în localitatea Çanakkale, situată în proximitatea Strâmtorii Dardanele, am vizitat site-ul arheologic unde ne-a întâmpinat imensa replică a faimosului Cal Troian.
Pe lângă aceşti doi cai rămaşi în aburii legendelor, au existat şi anumite cabaline intrate în istoria reală. i) Una a fost Bucifal, calul Împăratului Alexandru cel Mare, care l-a însoţit în campaniile din Asia până când a murit după bătălia de la Hidaspes (326 Î.Hr.), probabil de bătrâneţe sau din cauza rănilor pricinuite de confruntările militare; în onoarea acestuia, Împăratul a făcut cetatea Bucephalia din provincia actuală Punjab/Pakistan unde şi-a înmormântat credinciosul tovarăş de luptă. ii) Cealaltă a fost Incitatus, calul Împăratului Caligula (12 – 41 D.Hr.), numit, de către acesta, Consulca un gest al dispreţului său profund faţă de Senatul Roman. De pildă, Caligula era cunoscut prin arestarea, într-o noapte, a trei senatori vârstnici pe care i-a închis în teatrul palatului său.
Două episoade petrecute chiar în aceeaşi perioadă, dar finalizate complet diferit merită a fi evocate. În bătălia de la Bosworth din anul 1485, rămas fără calul său, Regele Richard al III-lea a exclamat celebra expresie: “My kingdom for a horse!”/Regatul meu pentru un cal!, dorind să-şi salveze viaţa fugind; nefiind ajutat de niciunul dintre slujitorii lui, regele a fost răpus în luptă. În bătălia de la Şcheia din anul 1486, Voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare a fost salvat de Purice, unul dintre oşteni, care i-a dat propriul cal şi l-a ajutat să-l încalece mai repede, “făcându-se movilă”. Ar trebui să fim recunoscători celor care au imortalizat acele evenimente: scriitorul clasic englez William Shakespeare în piesa de teatru “Richard al III-lea”şi cronicarul moldovean Ion Neculce în letopiseţul “O samă de cuvinte”.
În continuare, adăug următoarele versuri celebre: *“Iubirea mea îl scuză-n mod firesc/Că e apatic când pornim la drum./Când te-am lăsat, de ce să mă grăbesc?/N-o să schimb calul la o poştă-acum./Dar când mă-ntorc, că nu e plin de-avânt,/Ce poate face el dacă-i greoi?/Eu îi dau pinteni, însă chiar pe vânt/De-aş călări, tot n-ar fi mai vioi./Nu-i cal să ţină pasul cu-al meu dor./De-aceea dorul (pur, desăvârşit)/Îl va mustra că merge-ncetişor,/Dar dragostea îl iartă, că-i trudit./Dacă la dus n-a mers prea avântat,/Când fug spre tine, slobod l-am lăsat.” (William Shakespeare, “Sonetul 51”); *“La Paşa vine un arab,/Cu ochii stinşi, cu graiul slab./<Sunt, Paşă, neam de beduin/Şi de la Bab-el-Manteb vin/Să-l vând pe El Zorab./Arabii toţi răsar din cort,/Să-mi vadă roibul, când îl port/Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!/Mi-e drag ca ochii mei din cap/Şi nu l-aş da nici mort…/O, calul meu, tu fala mea,/De-acum eu nu te voi vedea/Cum ţii tu nările-n pământ/Şi coada ta fuior în vânt,/În zbor de rândunea!/Cum mesteci spumă albă-n frâu,/Cum joci al coamei galben râu,/Cum iei pământul în galop/Şi cum te-aşterni ca un potop/De trăsnete-n pustiu!>…/El scoate grabnic un pumnal/Şi-un val de sânge, roşu val/De sânge cald a izvorât/Din nobil-încomatul gât/Şi cade mortul cal.” (George Coşbuc, “El Zorab”); *“E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii/Mai albi ca spuma-nvoaltă (bogată – n.n.), zvârlită-n vârf de Mare,/Mai albi decât e coama Licornei legendare;/Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii./Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând (nechezând – n.n.) nebunii,/Bugeacurile vremii să le despic călare.” (Ion Pillat, “Barbarul”); *“Ah, voi sănii, sănii!/Şi voi cai, voi cai!/Numai dracul v-a scornit, mişelul!/Peste stepă-n goană cu alai,/Râde pân-la lacrimi clopoţelul.” (Serghei Esenin, “Ah, voi, sănii, sănii!”).
Din proza copilăriei, încă îmi amintesc trei personaje cabaline: Rocinante a lui Don Quijote din romanul lui Miguel de Cervantes; Pisicuţa, prietena lui Calistrat Hogaş de drumeţii prin Munţii Neamţului; căluţul cocoşat din basmul scriitorului Piotr Erşov.
Caii au intrat în numeroase aforisme cum ar fi: “Nu este secret mai bun decât să te încrezi în calul tău.” (Xenofon); “Pe pământ, fericirea se traduce prin trei lucruri: un Soare frumos, o femeie şi un cal.” (Théofile Gautier); “Calul – aşa cum ştim – este partea cea mai importantă a unui călăreţ.” (Jean Giradoux); “Doamne fereşte ca să mă duc într-un Rai unde nu există cai!” (Theodore Roosevelt); “Nicio oră de viaţă nu e pierdută dacă este petrecută în şa.” (Winston Churchill); “Calul trecând prin toate încercările a păstrat dulceaţa Paradisului în sângele său.” (Johannes Jensen).
Mi-am îngăduit să adaug unele cugetări personale pe aceeaşi temă: “Caii de curse sunt la fel de bine cai de surse.”; “Îmbătrânind, caii de la caleaşcă <au rămas de căruţă>.”; “Şi astăzi tramvaiele merg tot cu cai, dar cu cai-putere.”; “Ulisses a avut nevoie de Calul Troian; lui Homer i-a fost suficient Pegasus.”; “Nu un jocheu, ci un aheu a condus Calul Troian spre victorie.”; “Am văzut, în drumurile mele, cai cu studii: pe cei de la Şcoala Spaniolă din Viena.”; “<Caii-putere> merg de ani şi ani pe drumurile Fizicii, fără să necheze sau să tropăie.”; “Fără voia lor, caii calcă în picioare munca potcovarilor.”; “Pentru cursele de cai sunt absolut necesari caii de curse.”; “Caii nu îşi părăsesc stăpânii nici acolo sus, pe soclurile statuilor ecvestre.”; “Caii de poştă au ieşit la pensie, odihnindu-se la umbra poştalioanelor.”; “Mieilor le-a mai venit inima la loc, aflând că ar exista şi <Paştele Cailor>.”; “Şi caii poartă ochelari, dar nu pentru vedere, ci împotriva vederii.”.
Îmi amintesc statuile din ţara noastră, văzute cu diferite ocazii: Mihai Viteazul şi Regele Carol I al României din Bucureşti; Ştefan cel Mare de la Podul Înalt/Vaslui şi Suceava; Matei Corvin din Cluj-Napoca. În călătoriile externe, am admirat monumente ecvestre precum cele de la: *Praga – Sfântul Gheorghe şi Wenceslas I, Ducele Boemiei; *Paris – Eroina Jeanne d’Arc; *Belgrad – Prinţul Serbiei, Mihailo Obrenovici al III-lea; *Sankt Petersburg – Ţarul Rusiei, Petru cel Mare; *Sofia – Ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea; *Helsinki – Mareşalul Gustav Mannerheim; *Viena – Arhiducele Carol I al Austriei; Dresda – Electorul Saxoniei şi Regele Poloniei, Augustus cel Mare; *Roma – Împăratul Marcus Aurelius (copie); Londra – Ducele de Wellington; *Varşovia – Prinţul Josef Poniatowski; *Madrid – Regele Alfonso al XII-lea; *Lisabona – Regele Dom Joao I; *Salonic – Împăratul Alexandru cel Mare; *Ankara – Preşedintele Mustafa Kemal Atatürk.
De-a lungul anilor, caii au pătruns în multe zone: căluţii de lemn ai copiilor; căluşeii bâlciurilor; caii parăzilor militare; caii de şah; caii tramvaielor şi ai poştalioanelor; caii de curse; caii circurilor; caii de gimnastică etc. Cred, însă, că cei mai fericiţi cai din lume trăiesc în Delta Dunării, la Letea ori în stepele Mongoliei, bucurându-se de deplina lor libertate.
