Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Calatorie pe intregul mapamond, alaturi de corul de copii Radio
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
ActualitateCultură și Educație

Calatorie pe intregul mapamond, alaturi de corul de copii Radio

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 1 mai 2019
Distribuie
foto youtube

Se apropie cu paşi repezi vara şi te gândeşti pe ce MERIDIAN să îţi petreci vacanţa?
Corul de Copii Radio ne invită duminică, 5 mai (19.00), la Sala Radio, la un spectacol complex de muzică şi mişcare scenică, sugestiv intitulat „MERIDIAN”.


Pentru prima oară lansat într-un proiect de acest gen, atât de vast şi de complex, la iniţiativa dirijorului RĂZVAN RĂDOS, Corul de Copii Radio propune publicului un program cu muzică extrem de variat, de pe întreg mapamondul! De la Europa la Africa, de la Asia la America, copiii vă vor purta pe toate meridianele lumii prin melodii cântate în limba originală, ce redau pe scena Sălii Radio diversitatea extraordinară a diferitelor culturi de pe Glob. Veţi asculta cântece tradiţionale din Coreea, Canada, Suedia, Noua Zeelandă, Rusia, India, Siria ş.a.

Pentru pregătirea acestui eveniment, Corul de Copii Radio a beneficiat de consultanţa unor specialişti în limbi străine, pentru ca pronunţia să fie cât mai aproape de cea originală. Mişcarea scenică este concepută chiar de membrii Corului de Copii Radio, în spiritul popoarelor evocate prin muzică.

Dirijorul ansamblului şi iniţiatorul evenimentului, RĂZVAN RĂDOS, declară despre acest concert:

„Prin acest spectacol pe care l-am denumit „Meridian” i-am provocat pe membrii corului să privească fenomenul muzical în universalitatea lui. Am lucrat cu copiii apelând adesea la informaţii din geografie, istorie, etnologie, artă coregrafică, teatru şi alte domenii. Muzica a fost cheia prin care am încercat să pătrundem în extraordinarul şi milenarul spectacol al vieţii pe Terra. Ideea generatoare a fost aceea că marile culturi folosesc toate artele şi în special muzica pentru a asigura perpetuarea propriilor valori în istorie”.

Şi pentru ca atmosfera diferitelor culturi să fie şi redată şi mai sugestiv pe scena Sălii Radio, Corul de Copii Radio a colaborat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti pentru realizarea unor elemente de decor pe care le veţi aprecia în concert. Evenimentul este prezentat de actorul DRAGOŞ HULUBA şi este pregătit cu sprijinul pianistei MAGDALENA FAUR.

În 2015, Corul de Copii Radio a aniversat 70 de ani de existenţă, moment marcat prin participarea în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, prin concertul aniversar „70 DE PRIMĂVERI” susţinut pe 25 aprilie 2015 (Sala Radio) şi prin participarea la Festivalul „George Enescu” 2015. În acelaşi an, Corul de Copii Radio s-a calificat – alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume – în finala de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

Creat în 1945, Corul de Copii Radio e fost şi este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii şi o „pepinieră” de talente pentru scena muzicală românească. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România preţioase distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de „AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Macron și Merkel acționează pentru realizarea unui echilibru în Balcani
Articolul următor politist amenda Se schimba Codul Rutier. Oricine poate încasa începând de azi o amendă uriașă
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ministrul Florin Barbu anunță măsuri pentru protejarea producătorilor pe piața cărnii de porc
Agricultură
APCE: Puterea totală instalată în bateriile prosumatorilor depășește toată puterea de stocare a energiei din România
Energie
Avertizare privind o tentativă de fraudă prin folosirea unui link ce imită interfața Formularului Unic de Contact al ANAF
Fiscalitate

RSS Știri Financiare

  • Peste 356 milioane de ambalaje SGR au fost colectate în ianuarie 2026
  • Cosmopolis a vândut mai multe locuințe în 2025 decât Târgu Jiu, Tulcea, Deva sau Reșița
  • Olanda scade, cererea pentru tabere educaționale în SUA și Japonia explodează. Harta studiilor abroad
  • Nostalgia Radio s-a lansat în FM. În București se ascultă pe frecvența 90,2 FM
Actualitate

Certificatele digitale COVID-19, valabile până la 31 decembrie 2022

2 minute
Cultură și Educație

Gânduri și trăiri curate alături de ”frații întru condei ” din Cluj și Baia Mare

8 minute
Cultură și Educație

”Penultimul” (2020), o capodoperă modernă a școlii de film scandinave

7 minute
Cultură și Educație

Kosovo – o istorie valahă

16 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?