Ionuț Țene
Din păcate, noi, clujenii, ne aducem aminte de Călin Nemeș doar în preajma ceremoniilor de celebrare a revoluției române din decembrie 1989, când îi lăudăm curajul de a se prezenta cu pieptul gol în fața mitralierelor căpitanului Carp Dando din Piața Unirii, strigând în fața morții: ”Trageți, am o singură inimă!” Numai un poet autentic putea să spună așa ceva în fața gloanțelor, pe 21 decembrie 1989. Grupul de tineri a început să scandeze la Cluj-Napoca lozinci de simpatie pentru situaţia din Timişoara şi altele împotriva regimului comunist şi a lui N. Ceauşescu. Valeriu Burtea a dat ordin militarilor: „Împuşcaţi-i, că nu-s oameni!”. Călin Nemeş a strigat atunci acestora, cu pieptul gol: „Trageţi, am o singură inimă!”, apoi s-a îndreptat către căpitanul Dando Carp, iscându-se o altercaţie. Militarii au deschis focul fără somaţie, bilanţul fiind de 13 morţi şi 28 de răniţi (între care şi Nemeş).Nemeș a suferit enorm pentru moartea prietenului său, pictorul Lucian Matiș, de numai 29 de ani. Zilele acestea impetuosul poet clujean Sorin Grecu a readus pe Facebook un mai vechi text despre Călin Nemeș, publicând două poeme impresionante ale revoluționarului. Puțini știu că actorul, boemul și revoluționarul Călin Nemeș a fost și un poet original. La începutul anilor `90 l-am cunoscut personal. Parcă a fost ieri când la cafeneaua literară ”Croco”, cu o cafea la ”botul calului”, împreună cu poeții Tudor Ștefan, Horia Muntenus, Alexandru Hălmăgeanu și filosoful Ioan Viorel Bădică citeam poemele lui Călin Nemeș, pe care poetul le scotea cu emoție și mâna tremurândă din buzunar și ni le citea cu o voce gravă. Poeziile erau bătute la mașina de scris, la indigo, cu litere albastre și corecturi cu creionul pe ele sau scrise de mână foarte caligrafic. Călin Nemeș a fost un poet autentic. Era un bărbat frumos şi melancolic, prietenos cu colegii de breaslă. De atunci, noi tinerii poeţi clujeni îl priveam ca un erou şi ca un personaj din istorie. Ne invita la Teatrul Naţional unde vedeam cum juca remarcabil în piese de referinţă. L-am văzut la cinema ”Republica” personal la gală şi pe ecran, în filmul „Undeva în est” al regizorului Nicolae Mărgineanu, unde a jucatde Oscar rolul partizanului Teodor Șușman din Răchițele. Avea ”lipici” la public şi imaginea lui ”spărgea” ecranul. Frecventa şi cenaclul Zalmoxis, e adevărat mai rar, dar ne bucuram de prezenţa sa. Aşa că în vara lui 1993, când am aflat că s-a sinucis în podul casei sale, toţi amicii lui poeţi ne-am întâlnit la Croco şi l-am plâns. Avea 33 de ani. Nu ne venea să credem că eroul din Piaţa Libertăţii a fost înfrânt de propria tristeţe şi melancolie, datorită regimului sovietic al lui Ion Ilici Iliescu. Cred că prietenul său Lucian Matiş l-a chemat la el să vorbească despre morţii şi eroii nedreptăţiţi ai revoluţiei. Cu tatăl său devastat de durere ne-am întâlnit mulţi ani la manifestările dedicate revoluţiei. Azi toată lumea vorbeşte despre L. Tokeş de la Timişoara şi foarte puţină lume despre eroul Călin Nemeş de la Cluj-Napoca. Pare o nedreptate istorică. Călin Nemeş este eroul declanşator al revoluţiei române de la Cluj-Napoca, pe nedrept uitat. Pe când o statuie şi un bulevard Călin Nemeş la Cluj-Napoca, măcar atâta să facem pentru erou, noi clujenii care ne bucurăm azi de libertatea pentru care s-a sacrifcat el şi ceilalţi eroi atunci. Există o editură clujeană să-i publice un volum de versuri? Unde sunt poeziile lui Călin Nemeș, un poet autentic care ne-a citit versuri la cenaclul ”Zalmoxis” de la Casa de Cultură a Studenților prin 1992. Noi îl consideram un membru al ”grupării zalmoxiste” din oraș.
Un răspuns la dispariția valoroaselor poeme ale lui Călin Nemeș ni-l dă poetul Sorin Grecu în cunoscuta postare de acum câțiva ani. ”Prin anul 2008 îl vizitam – în micul său apartament din cartierul Mănăştur – pe Ghiţă Nemeş, tatăl eroului-martir al revoluţiei de la Cluj, Călin Nemeş. Eram însoţit de Nelu Nicoară – Englezu’, trubadur, renumit la Cluj pentru asemănarea sa izbitoare cu Călin. Bolnav, tremurând din toate încheieturile, Ghiţă a izbucnit imediat în lacrimi când l-a văzut pe Englezu’, într-atât de mare era asemănarea cântăreţului cu fiul său, mort în 8 iulie 1993. De ce am făcut acest gest? Doream să-l convingem pe Ghiţă să-i ofere lui Nelu un poem rămas de la Călin, pe versurile căruia să compună un cântec. Încântat, bătrânul ne-a adus un dosărel în care se aflau cel mult douăzeci de poeme, bătute la maşină, pe care ni le-a pus la dispoziție. Tuna şi fulgera pe corespondentul din Cluj al unui mare cotidian central, care îl dusese de nas că fusese prieten cu Călin iar el, naiv, îi dăduse spre publicare vreo treizeci de poeme. Însă – spunea Ghiţă înciudat – jurnalistul a “uitat”, ani la rândul, să-i dea de veste despre destinul lor şi, pe deasupra, după ce tatăl lui Călin a insistat să i se returneze versurile, jurnalistul nu i-a mai răspuns la apeluri…” Tot Sorin Grecu a publicat două poeme excepționale ale revoluționarului, pe care le consideră ”perle” lirice. Un poem este compus chiar în preajma morții sale:
”Din ce în ce singurătatea vine
Mai mult prin tine, mai puţin prin mine
Ne-ndepărtăm şi nu cred că e bine
Parcă te-aud că-mi spui: “M-am plictisit, Căline“.
Din ce în ce tristeţea ne-nconjoară
Şi timpul cenuşiu, rece care zboară…
Şi dacă dragostea poate o să moară
Nu m-ai iubit şi nu o să te doară…
Din ce în ce ne adâncim în gânduri
Şi aşteptăm să plouă peste rânduri
Din vise ni se zbat atâtea gânduri
Uităm de flori, de stele, de pământuri.
Din ce în ce tristeţea ne-nconjoară
Şi timpul cenuşiu, rece care zboară…
Şi fericiţi să fim nu ne mai lasă
… Unde-i Speranţa – ceaţă luminoasă?”
Sorin Grecu prezintă și a doua poezie, ”minusculă – dar atât de interesantă şi încărcată de sensuri – scrisă în luna martie a anului 1992. Titlul ei este 8CAN (n.n. – probabil e a opta, ca număr de ordine, dintr-un ciclu Călin Nemeş)”:
Dispari încet din mine
ca verdele din iarbă
Când toamna bate-n cuie
sicriul trist al verii,
Simt iarna care vine
prin firul alb din barbă
Şi moartea ce m-aşteaptă
la ora 8 a serii.
Consider că o recuperare a poeziei lui Călin Nemeș, membru al neoavangardei clujene din jurul grupării de la Zalmoxis de după 1989, dar și a boemei literare de la ”Ema”, este o provocare pentru critica literară. Poezia lui Călin Nemeș s-a integrat în discursul liric neomodernist, cu un stil sintetic între avangardă și lirism structural neomodern. Publicarea unui volum de versuri al revoluționarului Călin Nemeș este o datorie morală și de recuperare istorică literară. Călin Nemeș nu a fost doar un revoluționar care a ieșit în stradă împotriva dictaturii, surprins de jurnalistul Tibi Fărcaș în cartea ”Povestea unui revoluționar” (Ed. Ecou Transilvan), dar și un rebel ce a contribut originar, cu un suflu nou în lirica poeților ”Anului 93”, alături de pleiada poeților post-decembriști clujeni. Poetul mustea a emoție lirică pe care o transpunea în poezii de o interiorizare a propriului ritm transfigurat în cuvinte sensibile și care transmițeau căldură umană și transcendentă.
