După o cursă entuziasmantă, pe care au dominat-o autoritar, la Vaires sur Marne, fetele de la 8+1 (Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu și Victoria Petreanu) au câștigat medalia de aur, într-o întrecere în care a trebuit să lupte pentru locul 1 cu echipajele Canadei și Marii Britanii, restul competitoarelor situându-se mai la distanță. Sigur, româncele porneau în principiu favorite, fiind campioanele mondiale de la ultimele două ediții, dar câte surprize nu s-au văzut în sport? Despre istoricul cursei, de notat că deși canadiencele au condus la un moment dat, sportivele noastre le-au depășit relativ repede și apoi nu au mai cedat prima poziție, ba chiar pe final s-au distanțat la o distanță de o barcă. Iată că se poate și așa, deși la cursele de înot și de canotaj se declanșează de multe ori atacuri care schimbă clasamentul final. Fetele noastre au fost însă foarte sigure pe ele, au știut să-și dozeze perfect efortul și să aducă o nouă medalie de aur României la JO și bucurie în inimile milioanelor de români. Un echipaj cu adevărat de aur, căruia, alături de antrenori, o țară întreagă îi mulțumește!
Istoric, este a 10-a medalie pentru România în această probă și a 4-a de aur.
Rezultate notabile și pentru alți canotori români
Finala B a probei de 800 m simplu a fost câștigată dramatic, ”la fotografie”, de reprezentantul României, Mihai Chiruță, care a fost mult timp pe locul 2, dar a făcut o cursă senzațională de urmărire, impunându-se în cele din urmă ”la milimetru” în fața reprezentantului Danemarcei, care păruse că a scăpat în câștigător. Sportivul nostru a ocupat locul 7 la general.
La 8+1 masculin, într-o cursă câștigată de Marea Britanie, canotorii noștri (Florin Lehaci, Florin Arteni, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Constantin Adam, Bogdan Baitoc, Laurențiu Danciu, Mihăiță Țigănescu și Adrian Muntean) s-au situat pe poziția a cincea. Podiumul a fost completat de Olanda și SUA, ocupantele pozițiilor 2 și 3. Sigur, o prezență pe podium ne-ar fi bucurat, dar să fii locul 5 la Olimpiadă este totuși o performanță în sine.
Startul întrecerilor de la Vaires sur Marne a fost dat de cea mai medaliată canotoare din istoria olimpică, Elisabeta Lipă.
De departe canotajul este disciplina la care sportivii români obțin cele mai multe performanțe la actuala ediție a JO. Să amintim aurul la dublu vâsle masculin (Andrei Cornea și Marian Enache), argint olimpic la proba de dublu vâsle, prin Simona Radiș și Ancuța Bodnar, argintul la dublu rame (Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel), apoi argintul la dublu vâsle, categoria ușoară, prin Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen. Sigur, canotajul este un sport în care avem mare tradiție (fie și doar dacă îl amintim pe legendarul Ivan Patzaichin), dar dincolo de aceasta sunt necesare și condiții de pregătire și sportivi talentați. La acest sport stăm cu adevărat foarte bine.