Al. Florin Țene
Profundă, memorabilă și, în câteva puncte, la înălțimea unei cărți de debut este volumul poetei canadiene de origine română Mihaela CD, intitulat “Binecuvântare și chin“, apărut la Editura Celestium, Oradea, 2019, care e, după toate datele, o carte omogenă, structurată în 17 cicluri, pe care poeta le numește capitole.
Volumul este dedicat, așa cum se specifică: “Cu infinită dragoste,iubitului meu Tată şi dragei mele Anya”, având un “Cuvânt înainte “, în care poeta. își exprimă cu sinceritate despre primele sale încercări poetice, însă, înainte de toate “Mi-au plăcut întotdeauna poeziile să le recit, săle citesc, să le interpretez, dar nu m-am gândit niciodată să scriu cu adevărat poezii. “
Cele două pagini din”Cuvânt înainte “ cuprind o paletă policromă a sincerelor gânduri a unei poete emoționată pentru un început de drum, imprevizibil. În încheiere Mihaela CD, conchide:” După şase luni am pierdut-o şi pe scumpa şi draga Anya, mama soţului meu, iar atunci amînţeles că versul meu nu-i o întâmplare, mi-a fost dăruit ca să trec mai uşor prin aceste pierderi imense.Acest volum de poezii nu este numai despre tristeţe! Veţi găsi aici poezii care s-au născut din iubire, din durere, din suferinţă sau de dor, dar şi poezii de dragoste, de prietenie, întâmplări din viaţă, amintiri, învăţături etc. Sunt poezii de suflet,care reprezintă trăiri şi emoţii exprimate în versuri. Vă invit cu mare drag să păşiţi în lumea mea de vers şi sper ca poeziile izvorâte din sufletul meu să atingă sufletele voastre!“
Cunoscând faptul că Eminescu se mărturisea lui Creangă într-o bodega de la marginea Iașului că majoritatea poeziilor sale sunt scrise din durere, acest sentiment a împins-o și pe poeta noastră să-și dezlege sufletul cu îndrăzneală pentru a se împărtășii din “aghiazma” poeziei.
”Să fie oare doar o întâmplare? Este şi binecuvântare, e şi chin/De când eu l-am pierdut pe tata, întruna versurile-mi vin./Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să dorm nu pot/Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în versuri strop cu strop./De-atâta durere amară? . . . m-am întrebat în al meu chin/Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează acest destin?/Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg puhoi/ Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem apoi?/De ce mi se întâmplă mie? . . . De ce a început acum?/De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume pân’ acum? (Binecuvântare și chin ).
Cele mai multe poeme din acest volum sunt tablouri tulburate de emoție , expresie ale memoriei, evocări”Din clipe preţioase de iubire/A început a noastră-ndrăgostire/Din fire de nisip şi pietre fine/Unite-n mii de săruturi cristaline”(Din clipe pre’ioase de iubire ), evocări de natură sentimentală: “Aş vrea pe insula iubirii/Să evadăm în doi, iubite/Să dansăm valsul nemuririi/Să-l asortăm cu clipe fericite “(Hotel pe insula iubirii ),sau vibrații ale amintirilor:”La nunta ta aveai în voal sclipiri/În ochi zărit-am iubirea din priviri/În trena-ţi de dragoste imaculată/Se observa fericirea impregnată“(Le nunta ta…)
Principiul metaforic este învederat, mai ales când poeta își aduce aminte că au trecut patruzeci de ani de când rugul iubirii prietenilor s-a aprins fără să se stingă, în care descoperim o lirică vizionară, întocmite din câțiva termini ireductibili care își preschimbă înfățișările prin alegorii, într-o multiplicare iluzorie:
“Prin toate valurile vieţii aţi trecut în doi/V-aţi făcut vise şi v-aţi îndeplinit dorinţe/Aţi râs şi-aţi plâns alături, doar amândoi/Şi n-aţi cedat uşor la ale vieţii neputinţe “//De-atâta emoţie, astăzi sufletul vibrează/Privind duios la anii cei frumoşi de iubire/Voi aţi realizat ceea ce alţii doar visează/Fiţi veseli, bucuroşi şi dansaţi de fericire/Să ne trăiţi ani mulţi tot într-o strălucire/La mulţi ani sănătoşi şi plini de iubire! (Patruzeci de ani de iubire).
Dacă la început poemele erau frisonate de un sentiment al tristeții, pe parcurs poeta revine la sentimente mai optimiste, folosind un baroc liric al eflufiilor generice tradiționale și al euforiilor cu substrat ardent, folosind un stil inspirat din folclor și tradiții românești.
Cartea este împărțită pe criterii conținutistic, desi armonia în proporțiile ei metaforice și energetiste nu este monocordă ci, dimpotrivă, înclinată către mărturisire: “ În lumea mea, e multă poezie/E vers, e cântec şi e doar senin/Cerul meu e colorat în fantezie/Sufletul de dor şi drag mi-e plin…” (În lumea mea)
Volumul se închide cu câteva aprecieri semnate de scriitori români din țară și diaspora, din care remarcăm textul lui Mugurel Pușcaș, din care redăm: “Poeme dăltuite cu har ne dezvăluie o lume interioară subtilă, complexă, contemplativă ce se descoperă pe ea însăşi, cu mirare şi dor, ca o mimoză literară, gingaşă, ascunsă şi caldă.Un poesis bun, de înaltă ţinută, care va avea multe de spus, de dezvăluit, în viitoare tărâmuri de vers, în următoarele coperţi de carte. Felicitări autoarei!“
