Material de opinie de Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, și Cătălin Chibzui, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal
Combaterea evaziunii fiscale reprezintă o preocupare constantă a politicii penale, având în vedere impactul semnificativ al acestui fenomen asupra bugetului de stat. În acest context, legiuitorul român a instituit mecanisme juridice care urmăresc nu doar sancționarea faptelor de evaziune, ci și recuperarea rapidă a prejudiciilor cauzate. Un astfel de mecanism este reprezentat de cauza de nepedepsire, conform căreia fapta de evaziune fiscală nu se pedepsește dacă prejudiciul produs bugetului public este mai mic de 1.000.000 de euro și este achitat integral, plus o penalitate care diferă în funcție de etapa în care se activează. Însă, dincolo de cuantumul penalității, există și alte implicații de care contribuabilul trebuie să țină cont în momentul în care decide să beneficieze de cauza de nepedepsire.
Acest mecanism este reglementat de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și presupune îndeplinirea unor condiții în funcție de etapa în care se află cazul (administrativă sau judiciară). În funcție de acest aspect, există patru scenarii în care cauza de nepedepsire poate fi aplicată.
Într-un prim scenariu, cauza de nepedepsire se poate aplica în etapa administrativă, la finalul controlului fiscal, înainte de sesizarea organelor de urmărire penală. În acest caz, constatarea existenței cauzei de nepedepsire se face direct de către autoritatea fiscală competentă, dacă contribuabilul plătește prejudiciul integral, în termen de 30 de zile de la notificare, plus o penalitate de 15% din valoarea prejudiciului, precum și dobânzi și penalități de întârziere.
În cursul urmăririi penale, cauza de nepedepsire se aplică în aceleași condiții, însă nu mai este necesară efectuarea plății în termenul de 30 de zile, iar penalitatea datorată este de 25% din valoarea prejudiciului.
În cursul procedurii de cameră preliminară sau al judecății în primă instanță, aplicarea rămâne similară cu cea din etapa anterioară, dar cuantumul penalității urcă la 50% din valoarea prejudiciului.
În apel, cauza de nepedepsire se aplică în același condiții din etapele în instanță, dar penalitatea devine egală cu valoarea prejudiciului.
Cum funcționează cauza în etapa judiciară
În cazul în care cauza de nepedepsire intervine după sesizarea organelor de urmărire penală, Codul de procedură penală conține reguli clare. „După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare (…) procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând: a) clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)” din Legea 241/2005. În acest scenariu, procurorul, după administrarea probatoriului în mod imparțial și independent, constată existența cauzei de nepedepsire și dispune clasarea.
În mod similar, în cursul judecății în fond sau în apel, Codul de procedură penală prevede că „instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal”, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru încetare. În acest scenariu, după administrarea probatoriului necesar, instanța constată existența cauzei de nepedepsire și pronunță încetarea procesului penal.
Dezavantaje pentru contribuabil în etapa administrativă
Pe de altă parte, în etapa administrativă, în cadrul controalelor fiscale, Legea 241/2005 conferă inspectorilor fiscali atribuții specifice organelor judiciare, dar fără a oferi garanții de obiectivitate și imparțialitate contribuabilului. Astfel, dacă acesta din urmă plătește prejudiciul (ceea ce echivalează cu recunoașterea vinovăției), autoritatea fiscală este cea care „constată” intervenția cauzei de nepedepsire și nu mai sesizează organele de urmărire penală.
În practică, în cazul în care, în cadrul controlului, inspectorul constată „aspecte care pot constitui împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal”, contribuabilul este informat, prin intermediul procesului-verbal, că poate beneficia de cauza de nepedepsire. Dacă este de acord, contribuabilul trebuie să formuleze o cerere către administrația fiscală prin care să solicite în mod expres achitarea prejudiciului și comunicarea contului în care să plătească suma aferentă, penalitatea de 15%, precum și dobânzile și penalitățile datorate. Dacă în termen de 30 de zile de la primirea procesului-verbal contribuabilul nu achită prejudiciul, inspectorii sesizează organele de urmărire penală.
Procesul-verbal prin care contribuabilului i se aduce la cunoștință presupusul prejudiciu și posibilitatea de a beneficia de cauza de nepedepsire își păstrează caracterul de mijloc de probă și nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ. Cu alte cuvinte, contribuabilul efectuează plata exclusiv în baza cererii sale exprese adresate administrației fiscale, dar nu are posibilitatea să conteste pe fond legalitatea sau temeinicia aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal.
Astfel, este de remarcat că există diferențe notabile între procedura valabilă în faza administrativă și cea din etapele ulterioare sesizării organelor de urmărire penală. După ce cauza ajunge în fața magistraților, contribuabilul nu mai este expus raționamentului arbitrar al inspectorilor fiscali, iar cuantumul prejudiciului nu rămâne la valoarea stabilită unilateral de organul fiscal, ci va fi determinată pe baza unei expertize de specialitate. În plus, chiar și în ipoteza în care contribuabilul achită sumele datorate și devine incidentă cauza de nepedepsire, art. 18 din Codul de procedură penală îi oferă posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția și pentru a evita eticheta de „evazionist”.
Prin urmare, deși penalitatea este cu 10 puncte procentuale mai mare decât cea din faza administrativă, drepturile contribuabilului sunt mult mai bine protejate după momentul sesizării organelor de urmărire penală, pentru că are șansa să își dovedească nevinovăția în timp ce beneficiază de cauza de nepedepsire.
De altfel, raportul de activitate al ANAF pentru trimestrul întâi din 2025 indică faptul că sesizarea organelor de urmărire penală este preferată de majoritatea contribuabililor – comparativ cu primul trimestru din 2024 (când nu era reglementată incidența cauzei de nepedepsire anterior sesizării organelor de urmărire penală, respectiv în etapa administrativă), se constată o creștere cu aproape 240% a numărului de acte de sesizare a organelor de urmărire penală, la o majorare de doar 10,8% a numărului de contribuabili verificați.
Așadar, deși teoretic reglementarea unei modalități de a evita sesizarea organelor de urmărire penală ar fi trebuit să determine o scădere a numărului de acte de sesizare, în practică, se pare că opțiunea contribuabililor este să acceseze cauza de nepedepsire după sesizarea organelor de urmărire penală, pentru că doar după acest moment își pot dovedi nevinovăția, beneficiind de garanțiile unui proces echitabil.
