SUA au înregistrat un nou incident armat, produs într-un centru comercial Walmart din orașul Chesapeake (statul Virginia) și soldat cu șapte morți și mai mulți răniți. Atacatorul a fost identificat drept Andre Bing, unul dintre managerii magazinului.
În urmă cu doar trei zile, un club de noapte LGBTQ din Colorado a fost ținta unui alt atac armat, care s-a soldat cu moartea a cinci persoane și rănirea altor 25. Este al treilea an consecutiv în care numărul incidentelor armate cu victime multiple din SUA trece pragul de 600.
Cu o populație ce reprezintă 4,2% din totalul global, americanii sunt posesorii a 46% din armele de foc deținute de persoane private pe glob.
Potrivit site-ului CT Mirror, repetatele atacuri cu arme de foc au dus la o creștere masivă a numărului pacienților aflați în depresie și anxietate. US News & World Report a informat că, în fiecare an, peste o jumătate dintre actele de sinucidere înregistrate în SUA au legătură cu armele de foc.
Ce fac politicienii americani?
Președintele Joe Biden a calificat atacurile armate drept „o epidemie” care trebuie să fie pusă sub control. Totuși, sunetul împușcăturilor înspăimântă oamenii, în condițiile în care „epidemia” se agravează.
Incidentele violente au fracturat și mai mult societatea americană. În luna Iunie, Curtea Supremă a SUA a respins un act normativ prin care se restricționa posesia armelor de foc în spațiul public, cu excepția momentelor când acestea sunt ținute la vedere.
Sub presiunea opiniei publice, președintele Joe Biden a emis, în luna iunie, o lege privind controlul armelor de foc, pentru care democrații și republicanii au făcut „concesii importante”. O lună mai târziu, Casa Albă a alocat, pentru următorii cinci ani, 13 miliarde USD pentru angajarea și pregătirea suplimentară a 100.000 de polițiști.
O altă cauză fundamentală a problemei este reprezentată de „cultura armelor de foc”. Mulți americani susțin că deținerea de arme a favorizat indepedența SUA, o teorie susținută și promovată de marii producători de armament.
Articol realizat de Radio China International și CCTV