Luni, 18 martie, Vladimir Putin a sărbătorit ceea ce el a numit „revenirea la patrie” a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia, în aplauzele unei mulțimi adunate în Piața Roșie din Moscova, după realegerea sa la președinția țării practic fără opoziție. La putere de aproape un sfert de secol, Putin a „recoltat” 87,28% din voturi, inclusiv din regiunile ucrainene ocupate ilegal de trupele ruse. Luni seară, relatează reporterii de la France Presse citați de Franceinfo, Vladimir Putin a apărut în Piața Roșie unde se derula, oficial, un concert care celebra împlinirea a 10 ani de la anexarea Crimeei. Primit de mulțime cu urale și sloganul „Rusia!”, „Rusia!”, Putin și-a făcut apariția la tribuna de la picioarele zidului Kremlinului însoțit de cei așa-ziși adversari ai săi în alegerile prezidențiale, cu intenția vădită de a da asigurări că țara sa ” merge înainte, mână în mână” cu teritoriile ocupate din Ucraina. „Revenirea la patrie s-a dovedit a fi foarte dificilă, mai tragică, dar am reușit, ceea ce este un eveniment important în istoria statului nostru”, a lansat Vladimir Putin într-un scurt discurs rostit înainte de a cânta, împreună cu mulțimea, imnul rus.
Corespondenții presei străine prezenți la festivitate remarcă faptul că toată acțiunea a avut loc sub o „înaltă supraveghere” a forțelor de ordine. Au venit din proprie inițiativă suporteri, admiratori ai lui Vladimir Putin, dar surse apropiate organizatorilor au recunoscut că printre cei prezenți se aflau mulți mobilizați obligatoriu, în special funcționarii. „Vreau să mă întorc acasă cât mai repede posibil deoarece asta este o oribilă corvoadă”, a declarat pentru ziariștii de la France Presse o femeie furioasă. Unii veniseră de departe, a reieșit din declarația unei femei originare din nordul Rusiei, transportată special, împreună cu un grup de camarazi, pentru a asista la concertul de la Moscova. Și ea era furioasă :”Ne trambalează, aici este ca la un bazar, nu suntem la Moscova. Ce concert este acesta, care nu ne lasă nicio amintire?”, a declarat ea ziariștilor străini.
Discursul lui Vladimir Putin, relatează în reportajul difuzat de Franceinfo citând un jurnalist de la France Presse, a făcut o mult prea mică impresie mulțimii venite în Piața Roșie și „nu va rămâne în anale”. Liderul de la Kremlin a urcat pe scenă cu cei trei așa-numiți adversari ai săi bătuți teribil la urne, care nu au obținut decât „resturi de voturi” în acest scrutin. Păreau chiar mulțumiți de soarta lor, relatează jurnalistul francez, din moment ce, „cu fărâme de voturi” au mai urcat pe scenă alături de Putin care promitea solemn o nouă linie de cale ferată directă către Crimeea, linie ce va trece prin teritoriile ucrainene cucerite de Rusia. Vladimir Putin a insistat luni asupra unității țării, demonstrată în opinia sa de rezultatul scrutinului prezidențial, asupra patriotismului ei, dar „luni, la Moscova, ambianța nu era aceasta”, conchide Franceinfo.
Ce trebuie reținut de la ziua de 18 martie la Moscova: Un discurs al lui Putin „ce nu va rămâne în anale”, o mobilizare forțată și o severă supraveghere cu importante forțe de ordine
3 comentarii
Ce trebuie retinut de la haita de hiene suauenato??? Ca toaye cele vreo 170 de state jefuite pana acum, le da mooooie adanca colonialustilor, ii gobesc de peste tot. ROMÂNIA TREZESTE TE, ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZARE FARA DESPAGUBIRI, YANKEES GO HOME, TRAIASCA ROMÂNIA LIBERA
Bâști, poponari suauenato 😀😀😀. ZDRENTELOR, CAND PROPRIUL TAU POPOR TE VOTEAZA CU 90%PROCENT MIZERIILE COLONIALISTE CA VOI TREBUIE SA SE ASCUNDA, SA SI BAGE NASU N COOOR SI SA TACA. CA PUTE😀😀😀. ROMÂNIA TREZESTE TE, ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZARE FARA DESPAGUBIRI, YANKEES GO HOME, TRAIASCA ROMÂNIA LIBERA
Cica ar exista partizani rusi care lupta impotriva poporului lor, terorizandu i pe rusii din Belgorod. PT TERORISTI, PEDEAPSA E UNA SINGURA SI TREBUIE APLUCATA IMEDIAT CUM SUNT PRINSI:GLONTUL SAU FUNIA. De ce nu exista totusi si partizani ucrainieni care lupta impitrica slugoiului cia cersenski??? Asa cum cia ii fabrica pe primii, FSB ul trebuie sa i fabrice pe ceilalti