Al. Florin ȚENE
Despre eroi s-au scris multe pagini.Însă despre cele două valenţe ale lor, s-a spus mai puţin.În acest context cele două valențe sunt: eroism pentru partea în numele și idealului pentru care luptă, și criminal în accepțiunea adversarului.
Se cunoaşte faptul că esenţa istoriei, spunea Gertrude Himmelfarb, constă în consemnarea marilor evenimente ale vieţii publice şi a influenţei lor asupra oamenilor de rând,dar şi,adaug eu,eroul din tabăra adversă este perceput criminal pentru cealaltă parte.Tot în acest context mai există o zicală românească care spune că nimeni nu este profet în satul lui.Toate aceste idei converg spre ceea ce spunea Ducele de Conde, contemporan al Regelui Louis XIV că :Nici un om nu este un erou în ochii valetului său, fapt ce l-a făcut pe Hegel să-i amplifice sensul :Nici un om nu este un erou în ochii valetului său,nu deoarece primul nu este un erou, ci deoarece celălalt este valet.
Hegel în Fenomenologia minţii subliniază faptul că eroii sunt indivizii universal-istorici, considerându-i ca fiind instrumente decisive ale evoluţiei istorice.Din păcate, trebuie să aduc o mică rectificare le ce scria Hegel, eroii sunt instrumente decisive în evoluţia părţii din care fac parte şi sunt percepuţi de adversari ca instrumente involutive .Decebal, eroul nostru legendar, a fost pentru romani un duşman care, printre altele, a fost o frână în civilizarea barbarilor din Dacia.
Eroilor, pe care îi proslăvim şi unii au ajuns chiar sfinţi în Calendarul ortodox, nu putem să le acordăm imunitate în privinţa capacităţii de comportament imoral.Unii dintre ei au călcat în picioare ”multe flori inocente”, cum scria Hegel, au zdrobit multe lucruri în drumul lor, pentru aşi ajunge ţelul. Să nu uităm grozăviile făcute de Ştefan cel Mare, care alături de luptele sale antiotomane(Vaslui, Podul Înalt, Valea Albă, Războieni, etc), a tăiat capete nevinovate după un judeţ superficial şi hotărâri luate la mânie.Pentru noi domnitorul Moldovei anilor 1470 este un erou naţional, dar pentru ungurii care stăpâneau cetatea Chilia cucerită de Ştefan la 23-25 ianuarie 1465 este un criminal care a tăiat multe capete.La fel a fost socotit şi de locuitorii oraşului Baia care, în urma focului pus de Ştefan şi oastea sa, au pierit în foc odată cu casele lor.Există un proverb românesc: Scopul scuză mijloacele. Scopul lui Ştefan cel Mare era independenţa Moldovei şi suzeranitatea ei.
În aceeaşi situaţie a fost Vlad Ţepeş, dar şi Avram Iancu care, deşi, stăruia pentru împăcarea dintre revoluţionarii români şi cei maghiari a luptat, totuşi împotriva trupelor revoluţionare maghiare.Dacă pentru românii din Transilvania el a fost un luptător revoluţionar democrat,pentru nobilii maghiari şi, chiar printre revoluţionarii maghiari, a fost considerat un trădător şi chiar criminal.Lenin , Stalin, Ana Pauker, Dej, Luca, Chişinevski, Ceauşescu şi majoritatea liderilor comunişti au fost criminali în adevăratul sens al cuvântului, dar în timpul vieţii au fost consideraţi eroi, datorită politicii de inversare a valorilor.
Despre eroi Hegel spunea că ei sunt vulnerabili la năpastele care se abat asupra lor.Ei mor în tinereţe,ca Alexandru,ca Avram Iancu, sau sunt ucişi, ca Cezar, ca Tudor Vladimirescu, ca Lăpuşneanu, Codreanu, etc.
Se pare că acest tip de erou,individual universal-istoric, aparţine trecutului.Ei apar ,în condiţiile statului modern şi al Uniunii Europene,în condiţii necivilizate.Aceştia sunt consideraţi terorişti.Situaţia aceasta o întâlnim în Anglia,în Palestina,dar şi în Spania.Luptătorii basci sunt eroi pentru o parte din populaţia Ţării Bascilor,dar criminali pentru restul Europei unite şi civilizate.Aceştia sunt antieroi care posedă un oarecare atribut vag care ţine de eroism.Ei sunt, cel puţin, individualităţi anonime apărute din masa de oameni obişnuiţi.Astăzi, termenul de om obişnuit poate fi un termen contestabil-termenii corecţi în sens strict politic sunt poporul de rând şi masele anonime. Se observă, în contextual europenizării şi al fenomenului globalizării, că aceşti oameni de rând,anonimi ameninţă să disloce nu numai indivizi universali ca Napoleon, să zicem ,,ci toate figurile elitiste, termen care în conotaţia sa actuală, include regi,preşedinţi, aristocraţi, cât şi lideri ai clasei muncitoare-toţi cei care se desprind de masele anonime pur şi simplu datorită faptului că nu sunt anonimi,că posedă identităţi pregnante,care pot fi lesne recunoscute ca aparţinând numai fiecăruia dintre ei.Se observă că nu numai figurile de elită sunt înfierate, ci şi temele elitiste-marile evenimente ale istoriei în care eroii joacă în în mod necesar roluri proeminente, şi faptele şi ideile şi cărţile geniale(vezi situaţia lui Eminescu).Istoria văzută de sus este înlocuită treptat de istoria văzută de jos, o istorie a oamenilor obişnuiţi angrenaţi în activităţi cotidiene.În locul eroilor neamurilor apar neamurile pe post de fapte eroice.Tratarea cu suspiciune a istoriei elitiste duce la excluderea unor figuri, evenimente şi idei de seamă care au determinat de facto cursul istoriei,pentru a nu leza spiritul şi mândria naţională a celeilalte părţi, azi inclusă în Uniunea Europeană.În lipsa voinţei,în lipsa indivizilor, eroii lipsesc şi ei.Dar lipsesc totodată şi răufăcătorii.După ce am trăit afirmarea libertăţii în decembrie 1989, mi-am dat seama că în evenimente adevărat mari nu lipsesc nici eroii, nici răufăcătorii, nici criminalii, nici valeţii şi nici profeţi.
În lipsa libertăţii şi a voinţei, virtutea, eroismul şi viciul nu pot exista.Iar în lipsa virtuţii şi a viciului, nu poate fi vorba de eroii din oglinda răufăcătorilor din tabăra adversă.Nu poate exista decât poporul de rând care nu recunoaşte eroi şi răufăcători-doar marile evenimente istorice.
În concluzie, istoricii trebuie să accepte ideea că măreţia, geniul, eroii, unicitatea există cu adevărat, că este de dorit ca oamenii să preţuiască aceste calităţi şi să şi le dorească, iar naţiunile să respecte valorile istoriei popoarelor chiar dacă, uneori, le-a fost potrivnice.Să accepte că există adevăruri care nu ţin seamă de deosebirile dintre rase, clase, sexe,şi că toţi oamenii pot cunoaşte aceste adevăruri şi pot fi edificaţi de ele.
Aceste valențe îmi aduc aminte de filozoful grec Platon, care spunea:”Nu există om atât de laș, pe care iubirea să nu-l transforme în erou. “
