Cristina Nălbitoru – membră UZPR și LSR
Joi 13 martie, 2025, la CLUBUL SENIORILOR din orașul Călimănești, județul Vâlcea, în cadrul Cenaclului „Mirajul Oltului” a fost derulat următorul program:
1.Picătura de cultură
2. Lansarea revistei „Cozia și Oltul”
3 Lecturi din creațiile cenacliștilor
Președintele cenaclului „Mirajul Oltului”, dl Constantin Geantă, a propus ca din acest an să fie omagiați membrii acestui cenaclul născuți în luna respectivă. La această întâlnire, cu tema „Picătura de cultură”, în program au fost trecuți Publius Ovidius Naso, Ion Barbu, Ion Nălbitoru și Mircea Vasii.
Președintele cenaclului a deschis ședința, prezentând programul, apoi a vorbit despre Publius Ovidius Naso – cunoscut la noi OVIDIU, exilat la Pontul Euxin (Tomisul, Constanța de azi).
A urmat dl Ioan Nicuță Lungu care ne-a prezentat pe scurt activitatea literară a poetului Ioan Barbu, pe numele adevărat matematicianul Dan Barbilian.
În continuare, poetul Ioan Nicuță Lungu a făcut o prezentare a poetului și jurnalistului Mircea Vasii. Domnul Vasii a absolvit facultatea de Inginerie, și este inginer arhitect, dar și facultatea de teologie. Este apreciată întreaga sa activitate scriitoricească și susținere a cenaclului din Călimănești care va scrie istorie în județul Vâlcea.
Domnul Vasii, în afară de poezii, a scris și articole despre locurile natale de la Drăgănești din Brezoi, despre cele din Călimănești, despre evenimentele culturale la care participă dar și reportaje despre monumente istorice. Dânsul este un scriitor și jurnalist apreciat, publicând atât în revistele domnului Constantin Geantă, cât și la cele de la Intol Press și cele ale Editurii Franco: „Valea Lotrului” și „Memoria slovelor”.
Este membru al Ligii Scriitorilor Români „Gib Mihăescu”, Vâlcea, și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Olt.
Apoi domul Petre Cichirdan a completat tabloul despre Mircea Vasii, un bun colaborator al revistelor de la Intol Press, unde domnul Cichirdan este director.
Domnul Mircea Vasii a luat cuvântul mulțumind vorbitorilor pentru aprecieri și a recitat din creațiile sale.
Scriitorul și jurnalistul Ion Talpoș a vorbit despre scriitorul și jurnalistul Ion Nălbitoru, Președintele Ligii Scriitorilor Români „Gib Mihăescu, din județul Vâlcea, și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Olt, despre îndelungata și bogata sa activitate literară și jurnalistică, organizarea de concursuri literare internaționale, coordonator a numeroase antologii și promovarea valorilor și a tinerelor talente.
Domnul Petre Cichirdan a confirmat colaborarea de-a lungul anilor cu revistele domniei sale de la Intol Press și a evidențiat că Ion Nălbitoru, deși de profesie este inginer hidrotehnist (baraje și hidrocentrale pe Olt) este, în același timp, nu numai un romancier și dramaturg de valoare pe plaiurile vâlcene, dar și un bun jurnalist, „un om care știe să-și păstreze integritatea!”
Ion Nălbitoru a mulțumit tuturor pentru apreciere și a venit cu câteva completări. A început să scrie încă din clasele primare: povești, povestiri, basme. Apoi la liceu a scris trei romane, două din ele de dimensiuni mai mici. Din toate acestea doar un singur manuscris a mai fost „salvat”, care mai târziu a fost publicat, romanul „Fântâna Sângeroasă”. A mai specificat că în anii studenției, chiar dacă era la o facultate cu profil în construcții, a început să scrie reportaje turistice și teatru. Către sfârșitul studenției a început să scrie romanul realist, studențesc, „Cascada tinereții”. Dar odată cu începerea profesiei de inginer asta nu a însemnat abandonul scrisului. A continuat să scrie romanele: „Comoara blestemată”, „Urmașul lui Dracula”, „Reporteri fără frontiere”, „Departe de țară” (un roman după fapte reale, foarte apreciat), două volume de mărturii „Arhimandritul Mina Stan – un slujitor devotat Domnului” și „Arhimandritul Mina Stan – Omul rugăciunii, omul suferinței”, precum și un volum de reportaje turistice englezo-român „Romania, The Cathedral of The Carpathians (România, Catedrala din Carpați). A scris mai multe volume de teatru: „La porțile destinului”, „Stăpânul soarelui”, „Dictatorul și Plaiul lui Dracula”, „Lupii din Carpați” și „Sfârșitul lumii”. A alcătuit antologii ca „Zătreni, file de legendă”, șase volume, și în colaborare cu soția „Legendele Lotrului” și „Memoria slovelor”. A obținut numeroase premii, diplome și medalii atât în România cât și în Japonia și Italia.
În Japonia a obținut numeroase premii, de-a lungul anilor, la concursul THE INTERNATIONAL CONTEST „Art & Life” dintre care amintesc câteva: MARELE PREMIU „DRAGONUL DE PLATINĂ”, DISTINCȚIA „ORDINUL DRAGONULUI” și MEDALIA „DRAGONUL DE JAD” pentru romanul „Urmașul lui Dracula”, MARELE PREMIU pentru antologia „Zătreni File de legendă”, PREMIUL SPECIAL „YUKIO MISHIMA” pentru reportaj literar („Romania, The Cathedral of The Carpathians”), MARELE PREMIU pentru romanul „Comoara blestemată” etc.
În Italia a obținut la concursul „PREMIO LETTERARIO INTERNAZIONALE CORONA”: „IL PRIMO PREMIO” pentru romanul „Urmașul lui Dracula” și „PREMIO SPECIALE – La colpa de scrivere” cu România, Catedrala din Carpați.
Printre distincțiile obținute în cadrul LSR se numără: VIRTUTEA LITERARĂ cu BREVET, Premiul pentru „Cartea de teatru”, premii pentru antologia „Zătreni, file de legendă” și revista „Memoria slovelor”.
A obținut DIPLOMA ȘI TITLUL de CETĂȚEAN AL ROMÂNISMULUI ÎN CULTURĂ ȘI ARTĂ” oferit de: Editura Bibliostar Rotarexmim, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni și Asociația de Vexilologie Tricolorul.
Din SUA a primit două diplome de la prof. univ. dr. Florentin Smarandache pentru cronici și scrieri despre paradoxism și neutrosofie.
Momentan lucrează la romanul „Misiunea sufletului” și la volumul de reportaje turistice englezo-român, cu poze color, de pe întreg teritoriul României „Romania, the Citadel of the Carpathians” (România, Cetatea din Carpați), iar pentru viitor pregătește o lucrare filozofică despre ciclicitatea în spirală.
Pe plan local a primit Diplomă de excelență și placheta orașului Brezoi și al localității Zătreni.
Ion Nălbitoru îmbină perfect activitatea scriitoricească cu aceea de jurnalist cultural. Ca jurnalist a colaborat și continuă să colaboreze cu reviste din țară și străinătate.
A participat la trei Proiecte Culturale Naționale și Internaționale organizate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România prin Filiala Prahova: „In memoriam: Ioan Grigorescu” (2021-2022), „Elemente de Etnografie și Folclor în Spațiul European” (2023) și „Peisajul în viziune transdisciplinară” (2024)
Doamna scriitor- jurnalist Zenovia Zamfir a adus un elogiu celor doi omagiați dar și domnului Constantin Geantă pentru întreaga sa activitate în spiritul literaturii române!
Apoi domnul director Constantin Geantă a prezentat ultimul număr al revistei „Cozia și Oltul” cu articole, proză, eseuri și poezii ale scriitorilor din țară și diasporă. O revistă a cărei valoare este dată de scriitorii de excepție prezenți în paginile sale.
Au urmat câteva lecturi din partea cenacliștilor.
La final domnul Constantin Geantă a oferit celor omagiați, Mircea Vasii și Ion Nălbitoru, dar și domnului Petre Cichirdan, DIPLOMA DE EXCELENȚĂ și medalii cu distincția: FLACĂRA CUVÂNTULUI, <<pentru întreaga activitate depusă pentru promovarea Culturii Românești în plan Jurnalistic – publicistic prin colaborarea la revistele „Mirajul Oltului”, „Mirajul Oltului 21”, „Clipa literar-artistică”, „Cozia Literar-artistică”, „Cozia și Oltul”, „Micii Cozieni”, „Călimănești jurnalistic și literar-artistic”, „Personalități, evenimente, aniversări”, „Cozieni de ieri și de azi”, „Mircea, Cozia, Oltul”, „Vâlceni pentru eternitate”>>
La rândul său, domnul Petre Cichirdan, director la INTOL PRESS, a înmânat DIPLOMA DE EXCELENȚĂ, pentru activitate în cadrul INTOL PRESS, celor doi omagiați.
Atmosfera de sărbătoare și socializare a continuat cu o masă festivă, la un restaurant din Călimănești!
Sunt de apreciat asemenea activități culturale, deoarece cenaclurile literare din județul Vâlcea s-au cam împuținat. Prin aceste acțiuni autorii au șansa să-și pună în valoare creațiile și, eventual, micile observații constructive din partea celorlalți, să-i ajute să prospere în scrierile lor. La astfel de evenimente trebuie invitați și tinerele talente pentru a forma și „stimula” prin mediatizare pe cei care mâine-poimâine vor prelua ștafeta scriitoricească și protejarea limbii române de tot felul de englezisme și franțuzisme.