O serie de înalți oficiali filipinezi au reafirmat că autoritățile de la Manila vor achiziţiona un sistem de rachete Typhon, amplasat deja de armata americană pe teritoriul Filipinelor, legând această chestiune de problema Mării Chinei de Sud. Mai mult, Ambasada Canadei în Filipine a anunţat că ambele părţi vor încheia, anul acesta, un acord privind staţionarea de forţe militare.
Analiştii susțin că centrul de apărare naţională din Filipine a fost mutat deja de pe uscat, spre mare. Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a stabilit o nouă strategie privind securitatea naţională, care are ca centru de greutate „dependenţa de marile puteri”, precum SUA, UE, Japonia şi Australia, încredințând aproape toate interesele de securitate naţională aliaţilor și partenerilor occidentali.
Pentru aplicarea aceastei strategii, Filipinele au permis extinderea bazelor militare americane şi amplasarea sistemului de rachete cu rază medie de acţiune pe teritoriul său, semnând cu SUA un acord de protecție a informațiilor militare și liniile directoare de cooperare în domeniul apărării. De asemenea, Filipinele au semnat un acord de acces reciproc cu Japonia, negociind cu Canada și Franţa încheierea unor acorduri similare, permițând marilor puteri din afara regiunii să își stabileasă prezenţa militară pe teritoriul său. În plus, Filipinele s-au integrat activ în unele mecanisme multilaterale mai mici, cum ar fi mecanismele de cooperare SUA-Japonia-Filipine și SUA-Japonia-Filipine-Australia, pentru promovarea construcţiei unei reţe de cooperare şi securitate, care au la baza SUA.
În opinia guvernului filipinez, strategia „dependenţei de marile puteri” poate aduce un sentiment de securitate. Însă, potrivit mai multor analişti, angajamentul solemn al SUA faţă de securitatea Filipinelor nu este altceva decât un fel de descurajare strategică și diplomatică. De fapt, comunitatea strategică a SUA este îngrijorată de posibilitatea unui conflict militar cu China din cauza problemei Mării Chinei de Sud, mai mulţi politicieni americani subliniind cu tărie necesitatea „evitării războiului”. Alte ţări occidentale nu au aceleași obligaţii ca SUA faţă de Filipine și nu au nicio intenţie de a intra în conflict cu China, cu atât mai puțin „să lupte pentru Filipine”.
Strategia de „dependenţă” a guvernului filipinez poate aduce „confort” factorilor de decizie, dar nu poate aduce securitate în Filipine, ci va avea rezultate opuse. Cea mai directă consecinţă este impactul asupra instituţiilor de securitate regională conduse de ASEAN, care aplică strategia „echilibrului între marile puteri” şi promovează un cadru de securitate bazat pe multilateralism, fapt care a oferit ţărilor din Asia de Sud-Est baza pentru evitarea Războiului Rece şi înfruntarea în comun a provocărilor în domeniul securităţii. Ceea ce face guvernul filipinez reprezintă o abatere de la strategia de securitate a ASEAN, reducând rolul ASEAN de un mediator şi zonă tampon în competiţia dintre marile puteri.
Marea Chinei de Sud a avut pace și stabilitate pe termen lung datorită eforturilor comune ale Chinei și ţărilor ASEAN. Cea mai importantă experienţă este de a insista ca părţile direct implicate să gestioneze în mod corespunzător diferenţele prin dialog și consultare, China și ţările ASEAN menţinând în comun pacea maritimă. Sistemul american de rachete cu rază medie de acțiune Typhon reperezintă o armă ofensivă strategică cu rază de acţiune care acoperă majoritatea ţărilor din Asia de Sud-Est. Filipinele au cooperat cu SUA în amplasarea sistemului Typhon, care aduce riscul confruntării geopolitice și cursei înarmărilor în regiune. Acțiunea subminează nu doar interesele altora, ci şi interesele Filipinelor.
Această nouă strategie de securitate reprezintă o judecată greşită extrem de gravă a guvernului filipinez asupra realității. Pe plan intern, guvernul filipinez încearcă să câștige popularitate prin exagerarea ameninţărilor Chinei. Pe plan extern, este dispus să devină un punct de sprijin al marilor puteri occidentale, pentru a suprima China, intenţionând să obţină asistenţa străină şi aşa-numita „securitate”. Partea filipineză dorește să ceară o „pomană” din partea Occidentului, dând apărarea naţională proprie în mâna altora, fapt care nu va aduce securitate, ci dezastrul.
