Fără îndoială, derby-ul optimilor de finală în Champions Hockey League (CHL) a rămas și în retur întâlnirea dintre echipele Färjestad Karlstad și Tappara Tampere. Învingători în prima manșă cu 3-2 în Finlanda, suedezii de la Färjestad aveau nevoie, pentru calificare, să nu piardă pe teren propriu la mai mult de un gol diferență. Cum însă exista și varianta prelungirilor și eventual a loviturilor de penalitate, iar în hochei răsturnările de scor nu sunt chiar ceva neobișnuit, interesul pentru partidă s-a menținut la cote ridicate.
Startul de partidă a fost echilibrat, confirmând că diferența de valoare dintre cele două echipe este una mică (de înțeles dacă ne gândim că ambele aparțin țărilor nordice).
Ba chiar Tappara au lovit primii la puțin timp după debut prin Daniel Brickley, care a finalizat sigur o acțiune de atac a echipei sale și a egalat scorul la general: 3-3.
Brickley egalează scorul la general, dar echipa sa, Tappara, va fi în cele din urmă eliminată
Henrik Bjorklund înscrie însă pentru Färjestad câteva minute mai târziu, fructificând un contraatac pornit de la o intercepție la mijlocul terenului: 1-1 și 4-3 la general pentru suedezi.
John Queneville, fiul celebrului antrenor din NHL Joel Queneville, a șutat în bară pentru Tappara, dar cei care vor marca vor fi tot echipierii gazdelor, prin Viktor Lodin: 2-1 (5-3 la general). Gol curat, indubitabil, dar parcă venit puțin contra cursului jocului.
În repriza a doua (în care nu s-a înscris) Färjestad a ieșit la joc mai convingător și a echilibrat balanța, astfel că scorul înregistrat pe tabelă nu a mai părut disonant cu realitatea din teren. Ba chiar, spre finalul mitanului secund, s-a produs o fază aproape comică în care cei de la Tappara, debusolați la un atac incisiv al gazdelor, mai aveau puțin și își introduceau pucul în propria poartă.
În repriza a treia, la un moment dat Tappara a beneficiat de dublă superioritate (5 contra 3) și Halloran a finalizat în cele din urmă, făcând 2-2, deși gazdele rezistaseră destul de bine în primă fază.
Când totul părea să se îndrepte către o calificare la un gol diferență pentru suedezi, Tappara părând oarecum ”anesteziată” în ultima repriză, anihilată de gazde tocmai când avea mai multă nevoie de incisivitate și eficacitate, Kristian Tanus (Tappara) marchează pentru 3-2 cu mai puțin de 2 minute înainte de final și trimite meciul în prelungiri.
Prelungiri care au avut o desfășurare dramatică: mai întâi John Quenneville a lucrat o fază care putea aduce victoria celor de la Tappara, nu a fost gol, iar pe contraatac gazdele au jucat atât de bine încât nu au putut fi oprite decât neregulamentar.
Superioritate 4 contra 3, Tappara se apără eroic, dar exact după expirarea perioadei de superioritate numerică Viktor Lodin (care marcase și în prima repriză) șutează de la distanță și înscrie golul izbăvitor, al calificării, pentru Färjestad.
A fost o dublă manșă disputată, echilibrată, în care nu s-a putut anticipa până în ultimele secunde care va fi echipa calificată.
Pucul oficial al competiției
În alte meciuri, Eisbären Berlin câștigă din nou cu Sheffield (4-2) și se califică, Fribourg și Växjo termină indecis (3-3), dar suedezii merg mai departe grație victoriei din meciul tur (1-0), Zürich zdrobește Straubing (7-1) și obține calificarea, însă ”sarea și piperul” acestei runde a fost tot victoria la scor-fluviu a echipei germane Bremerhaven în fața celor de la Skelleftea: 5-1 în Suedia, după ce în meciul tur se impuseseră cu 5-0. Este o mare surpriză, în special prin proporțiile aproape neverosimile ale scorului. Nu ne rămâne decât să o dăm pe glumă și să spunem că, dacă în fotbal nu poți considera că ai câștigat în fața Germaniei decât atunci când îi vezi pe nemți urcați în avion, în hochei nu trebuie să le dai niciodată 3 goluri avans: te vor bate cu 6 sau mai mult…
Red Bull Salzburg elimină Lahti Pelicans după două victorii
Un alt meci de interes le-a opus pe echipele Red Bull Salzburg (Austria) și Lahti Pelicans (Finlanda). Învingători oarecum surprinzător în deplasare în primul meci, cu 2-1, austriecii de la Salzburg ”și-au făcut temele” și pentru retur. Deși la aproximativ 5 minute de la fluierul de start Lahti Pelicans au beneficiat de o superioritate numerică, Troy Bourke (Salzburg) a scăpat superb pe contraatac și a finalizat fără speranțe pentru portarul Patrikainen, înscriind în inferioritate!
Troy Bourke înscrie pe contraatac, în inferioritate numerică
Ba mai mult, gazdele au fost periculoase și în continuare, la una dintre acțiuni pucul șutat lovind bara.
În prima parte a reprizei secunde nu s-a întâmplat nimic deosebit, dar Salzburg a dominat teritorial în mod vizibil, așa că avantajul lor nu poate fi pus la îndoială.
Lucas Thaler face 2-0 pentru Red Bull Salzburg exact la jumătatea reprizei, printr-un șut din spatele porții care a lovit portarul și apoi a ricoșat între buturi.
Puțin mai târziu, două erori defensive consecutive ale gazdelor au făcut ca Lahti Pelicans să aibă dublă superioritate (5 contra 3) timp de aproape 2 minute, dar austriecii s-au apărat admirabil și au păstrat intact scorul pe tabelă.
În debutul reprizei a treia Krening face 3-0 (cumulat: 5-1) și soarta calificării a devenit clară. Echipa austriacă Red Bull Salzburg a fost evident mai bună pe parcursul ambelor manșe, obținând accesul în ”sferturi” absolut meritat.
Mai mult, Mario Huber a urcat scorul la 4-0, după o acțiune colectivă excelent închegată, care a făcut ”șah-mat” apărarea adversă, iar Peter Schneider va stabili scorul final, unul extrem de drastic pentru finlandezi: 5-0.
La puțin timp după finalul meciului, echipele adverse se salută
Rezultate complete (echipele subliniate s-au calificat în ”sferturi”; în paranteză, rezultatul meciurilor tur).
Skelleftea – Bremerhaven 1-5 (0-5); Färjestad – Tappara 2-3, 1-0 d.p. (3-2); Eisbären Berlin – Sheffield Steelers 4-2 (5-3); Fribourg-Gotteron – Växjo 3-3 (0-1); Zürich Lions – Straubing Tigers 7-1 (4-2); Ocelari Trinec – Sparta Praga 1-1 (1-4); Servette Geneva – Lausanne 7-4 (5-0); Red Bull Salzburg – Lahti Pelicans 5-0 (2-1).
Sferturile de finală se vor disputa pe 3 și 17 decembrie, după următorul program:
Färjestad – Red Bull Salzburg
Sparta Praga – Växjo
Zürich Lions – Eisbären Berlin
Servette Geneva – Bremerhaven
(Sursă foto: capturi ecran)