ESSA Group, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară, mizează pe comerțul tradițional, pe care l-a redescoperit în pandemie și care promite să crească mai ales în mediul rural. Grupul, înființat în 2010 de antreprenorul Eugen Saulea, a ajuns în ultimul timp să fie prezent în aproape 7.000 de puncte de vânzare la nivel național pe acest segment, până la finalul anului în curs fiind estimată o creștere de 40-50%, până la peste 10.000 de puncte de vânzare.
”Prin serviciul de management POSM (materiale de comunicare), am început să lucrăm cu mii de companii din diverse industrii, printre care și din comerțul tradițional, un domeniu pe care l-am ignorat până anul trecut, dar care are potențial de creștere, în special în mediul rural, unde întâlnești un magazin mic la fiecare colț de stradă. Aici, campaniile de comunicare ajung foarte greu sau, în unele cazuri, nu ajung deloc, fiind centrate pe comerțul modern, ceea ce ne lasă nouă spațiu să ne dezvoltăm”, declară Eugen Saulea.
Piața serviciilor în care ESSA Group activează a fost una dinamică, în ultimul an. Anumite servicii oferite de companie au înregistrat scăderi semnificative, cum ar fi cele de promovare instore și evenimentele, care au scăzut cu 17%, însă altele au avut creșteri chiar și de peste 50%, ca în cazul serviciilor de implementare și mentenanță pentru materialele de comunicare.
”În perioada pandemiei, consumatorii studenți sau angajații cu domiciliile în alte localități s-au retras către urbanul mic și rural, crescând vânzările din locațiile de proximitate. Astfel, cererea partenerilor pentru servicii mobile de merchandising, care să acopere rute largi de puncte de vânzare, a fost una în creștere în 2020 și de la începutul lui 2021 până acum. În urbanul mic și rural, serviciile ESSA au un viitor mai bun decât în urbanul mare, dacă piața se menține în condițiile curente”, continuă Eugen Saulea.
La nivelul pieței de retail, schimbarea de comportament a consumatorilor a fost determinată și de dezvoltarea accelerată a comerțului online, un alt motiv pentru care zona de bunuri de larg consum a pierdut un procent important din traficul punctelor de vânzare. Telemunca a obligat consumatorii să investească în tehnologie, astfel încât să poată lucra de la distanță. Pe aceeași platformă tehnologică se tranzacționează și cumpărăturile online, motiv pentru care ieșirea din pandemie nu va modifica prea mult acest nou obicei.
”Companiile din retail calibrează resursele și modifică modurile de lucru în funcție de consumator. Fiecare dintre acestea dorește ca punctele de vânzare pe care le deține să fie prima opțiune în cumpărăturile curente ale consumatorilor. Acestea sunt motivele pentru care companiile din retail solicită promoții de preț și dezvoltă programe de fidelizare prin sesiuni de premiere sau carduri de reducere”, mai spune fondatorul ESSA Group.
În prezent, ESSA Group are aproape 30 de spații logistice închiriate la nivel național, iar în 2021 va începe un nou proiect în această direcție, care se va concretiza printr-o investiție de 2 milioane de euro. Este vorba despre construirea unui hub logistic în București, care va măsura peste 10.000 de metri pătrați, plus dezvoltarea altor spații mai mici pe care le ia în calcul în câteva mari orașe din țară, precum Timișoara și Cluj.
Un element cheie în eficientizarea afacerii ESSA Group, din momentul declanșării pandemiei și până astăzi, a fost reprezentat de diversitatea serviciilor, împărțite astăzi în trei mari divizii, respectiv cea de merchandising, structura de leasing personal și structura de BTL. Mai mult, compania oferă servicii complementare actului de vânzare, resursele neaccesate din cadrul unei divizii putând fi transferate sau accesate în cadrul altor servicii sau divizii, fără a exista pierderi sau blocaje.
”Avem ca exemplu anul 2020, când activitatea divizie BTL a scăzut cu 17%, însă nu am recurs la concedieri în cadrul companiei. Resursele și structurile existente au fost reconvertite în cadrul altor divizii. Managerii de proiecte BTL au fost rapid școlarizați și alocați în conturi de tip leasing de personal, servicii ce se căutau la momentul de început al pandemiei”, mai declară Eugen Saulea.