Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a fost reprezentat astăzi de Consilierul de stat László Borbély la Conferința de presă „MANIFEST pentru Dâmbovița”, organizată de către Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Asociația Nod Makerspace. Evenimentul a marcat lansarea inițiativei ce propune o viziune nouă de dezvoltare pentru Dâmbovița, potențială diagonală inovativă verde-albastră a Bucureștiului, și model riveran de dezvoltare de la izvoare la vărsare.
„Gestionarea sustenabilă a apelor reprezintă una dintre temele fundamentale din activitatea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, motiv pentru care avem 6 ani în care am sprijinit acțiuni majore pentru a menține această temă pe agenda publică. Prin parteneriatul strâns cu Ivan Patzaichin și echipa lui am lansat din 2019 Apele Unite ale României, un manifest similar cu cel de astăzi, sub umbrela căruia am reușit să facem demersuri importante pentru sustenabilitate. Astăzi intrăm într-o nouă etapă, pentru că în urma demersurilor de anii precedenți avem know-how, avem alături o rețea puternică de specialiști dar și de decidenți și inclusiv un Master plan privind pentru râul Dâmbovița. Am încredere că acest document va intra în curând în ședința Consiliului General al Municipiul București unde va fi aprobat.” a declarat Consilierul de stat László Borbély.
Printre persoanele care au luat cuvântul în cadrul conferinței de presă și au transmis mesaje în acord cu Manifestul propus de organizatori s-au numărat:
- Mircea Fechet, ministru, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
- Alexandra-Maria Bocșe, consilier de stat al Președintelui României, Departamentul Climă și Sustenabilitate
- László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României
- Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Guvernul României
- Nicușor Dan, primarul general al Municipiului București
- Ciprian Ciucu, primar, Primăria Sectorului 6
- Richard Budai, sub-prefectul Municipiului București
- Ivona Potzaichin – Rusu, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23
- Tamina Lolev, Asociația Nod Makerspace
- Tomina Voderici, echipa de sustenabilitate ING
- Bogdan Suditu, ADIZMB (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București – Ilfov)
- Teodor Frolu, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23
În cadrul conferinței de presă au fost anunțate, de asemenea, principalele momente ale ediției a V-a a festivalului Dâmbovița Delivery, ce va avea loc în perioada 21 – 22 septembrie, pe malurile Dâmboviței între Timpuri Noi și Mihai Bravu, eveniment care face parte „Săptămâna europeană a dezvoltării durabile.
„Am făcut o tradiție în ultimii ani din a aduce împreună, la începutul Săptămânii Europene a Dezvoltării Durabile, decidenți și specialiști astfel încât să găsim cele mai bune soluții pentru a face din Dâmbovița un adevărat culoar verde-albastru. Este important și faptul că avem posibilitatea, în acest context, să dăm inclusiv la nivel european un exemplu de bună-practică”, a completat László Borbély
Felicitări ! Se vede ! La mai mari succesuri și realizări mărețe !