Pe data de 14 octombrie, în urmā cu 169 de ani, se nāștea, la Şipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu. Plecat dintre noi la numai 29 de ani, tânărul compozitor ne-a lăsat o comoară de peste 250 de lucrări muzicale, printre care prima operetă a muzicii românești, ”Crai nou’’ (11 martie 1882), pe care Opera Națională București a montat-o și a oferit-o publicului la 140 de ani de la prima reprezentație, pe un libret scris de Vasile Alecsandri.
Pe 11 martie 1882 avea loc, în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai Nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul a cunoscut un succes fulminant, astfel încât au fost programate alte două reprezentaţii, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa. După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu i-a trimis o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită: „Şi astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”.
Producția Operei Naționale, în regia lui Ioan Răzvan Dincă, redā, într-o manierā nouā, atmosfera culturii noastre tradiționale și îmbină, în mod armonios, muzica cu elemente coregrafice și proiecții digitale. Opereta îmbină veselia cu tușa poetică, visătoare, într-o atmosferă românească extrem de tonică, stenică, creată de o muzică simplă și caldă și urmărește un mit popular care spune că Luna Nouă („Craiul Nou”) poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Subiectul a fost preluat din mediul satului moldovenesc, acțiunea se petrece în 1851, având la bază o veche legendă populară, o poveste despre dragoste cu mult tâlc.
Montarea spectacolului “Crai nou” ca partitură muzicală istorică este un omagiu dedicat valorilor culturale românești și reprezintă un proiect sustenabil pe care Opera Națională București îl poate reprograma oricând, reamintind publicului că muzica lui Ciprian Porumbescu rămâne veșnic vie în sufletele ascultătorilor de pretutindeni.
Directorul Operei Naționale București, Daniel Jinga, mărturisește că nu văzuse înainte o producție a piesei Crai Nou.
“Comunismul a avut grijă ca acest compozitor și muzica pe care el a compus-o să ajungă la mine în starea de demonetizare specifică tuturor materialelor de propagandă.
Dar, o înregistrare specială pe care am realizat-o la un moment dat cu una dintre ariile Dochiței, m-a făcut însă să descopăr un daimon al autorului și al lucrării ce își proiecta silueta alături de marile spirite universale.
De atunci, drumul parcurs alături de Ciprian Porumbescu, prin studiu, repetiții și imprimări speciale, mi-a reconfirmat revelația primelor intuiții. A-l compara pe Ciprian Porumbescu cu George Enescu este la fel cum am dori să stabilim dacă Henri Coandă este o personalitate mai importantă decât Traian Vuia. Și, precum acesta din urmă, Ciprian Porumbescu, deși nu a reușit să treacă lanțul carpatic, a fost, totuși, primul compozitor român care a reușit să zboare prin ceea ce a creat. Cred că de acum încolo este de datoria noastră să îl menținem în zbor, acolo unde ii este locul”, a declarat Daniel Jinga.
Cele mai cunoscute capodopere muzicale pe care Ciprian Porumbescu le-a lăsat în urmă sunt “Balada pentru vioară și orchestră”, “Pe-al nostru steag e scris unire” și fostul imn al României, “Trei culori”. Totodată, muzicianul a compus valsurile Zâna Dunării şi Camelii, Serenadă, La malurile Prutului, Altarul Mănăstirii Putna, Inimă de român și Odă ostaşilor români.
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.
În anul 1883, Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în brațele tatălui și ale surorii sale, ultima dorință fiind ca muzica lui să nu fie lăsată să moară.
