Creșterea productivității este un obiectiv pe care fiecare companie și-l stabilește încă din faze incipiente de dezvoltare. Din dorința de a mări volumul producției și de a livra în timp cât mai scurt un produs finit, mulți dintre antreprenori pierd din vedere unele aspecte importante din cursul procesului de fabricație.
În ultimele decenii, automatizarea a devenit treptat liantul care elimină blocajele, facilitează coordonarea și sincronizarea activităților din procesul de producție, generând beneficii care nu se pot compara cu cele realizate numai de operatorii umani.
Ce înseamnă automatizarea proceselor de producție?
Automatizarea proceselor de producție se referă la utilizarea tehnologiei software și hardware pentru a se realiza o optimizare și un control strict al acestora de la stadiul de planificare până la cel de finalizare a produselor.
Pentru ca o linie de producție să poată fi automatizată de la stadiul de planificare a operațiilor tehnologice până la cel de livrare a produselor finite într-un mod cât mai eficient, este nevoie de o analiză sistematică a etapelor de lucru. Supervizarea acestor etape de către operatori umani necesită mari investiții de timp și de bani. De aceea, prin tehnologie se tinde spre înlocuirea acestui mod de lucru. Astfel, se asigură o eficiență ridicată a proceselor și, implicit, o competitivitate ridicată a producătorilor care aleg să se folosească de mijloacele moderne de management digital.
Tehnologia contribuie la crearea unor standarde care au ca rezultat optimizarea proceselor de producție. Interesul pentru eficientizarea practică a activităților productive a condus la dezvoltarea unui segment de piață al furnizorilor de soluții informatice profesionale pentru logistică, care vizează automatizarea acestui sector.
Din acest motiv, la ora actuală, producătorii pot beneficia de o serie de aplicații specializate de gestionare a proceselor, cum ar fi soluțiile de tip MES, care, independent sau interfațate cu altele, pot asigura managerilor un control eficient al producției, de la planificarea în funcție de strategiile utilizate în companiile lor (MTO – Make To Order sau MTS – Make to Stock), stabilirea necesarului de materii prime în vederea aprovizionării la timp până la monitorizarea consumurilor și înregistrarea cantităților de produse finite. Aplicațiile MES schimbă modul clasic de planificare, lansare și control al operațiunilor la nivel de producție și livrare, asigurând, fără erori, trasabilitatea produselor – de la stadiul de materie primă până la cel de produs finit.
Cum contribuie automatizarea prin produse software la creșterea producției?
Unul dintre cele mai importante aspecte ale automatizării ține foarte mult de planificarea proceselor de producție și realizarea produselor. Cum este și normal, planificarea are în vedere și partea de eficientizare a modului de lucru la nivel de utilaje (nu numai cea legată de creșterea productivității personalului din producție). O caracteristică a planificării cu ajutorul unei aplicații software este aceea că procesul se face automat, neexcluzându-se însă posibilitatea de efectuare a unor modificări acolo unde acestea sunt necesare. Beneficiile sunt imediate: timpul destinat acestei activități se reduce considerabil, în cazul apariției unor situații neașteptate (defectare utilaj, comandă de producție cu prioritate mare, erori umane) operațiunile tehnologice pot fi replanificate rapid, iar procesele de producție sunt optimizate la maximum.
Un software dedicat pentru un anumit spațiu de producție mai oferă, de asemenea, și posibilitatea urmăririi întregului proces de fabricație a unui produs, cu verificarea timpului de execuție și analizarea elementelor care intervin în cursul operațiunilor tehnologice.
Sistemele automatizate oferă posibilitatea administrării comenzilor de producție
Faptul că printr-un software se pot administra automat comenzile de producție este un mare avantaj pentru orice producător, deoarece acest lucru ajută la economisirea timpului și a banilor pe care altfel i-ar fi alocat pentru gestionarea manuală a proceselor.
IoT (Internet of Things – sistem alcătuit diferite dispozitive interconectate, cu conexiune la internet, care pot colecta și transfera date printr-o rețea wireless fără intervenție umană) facilitează administrarea liniilor de producție cu minimun de efort uman, dar cu beneficii remarcabile: reducerea costurilor operaționale, creșterea profitului și eficienței la nivelul fiecărui proces.
Automatizarea proceselor de producție prezintă diverse avantaje, deoarece datele introduse în sau colectate prin aplicațiile MES permit estimarea timpului de realizare a comenzilor de producție, stabilirea cantităților consumate și produse, respectarea standardelor de calitate specifice sau vizualizarea indicatorilor cheie de performanță în baza unui istoric al operațiunilor derulate anterior.
Dacă folosești aplicații de planificare și gestionare a producției, poți avea oricând o evidență, cel puțin la nivel estimativ, raportat la fluxuri de producție anterioară, care te ajută să știi dacă vei livra în timp util un anumit număr de produse, dacă vei onora comanda unui anumit client la termenul stabilit sau dacă e posibil să lucrezi în paralel și pentru alte comenzi, separat de liniile de producție existente.
Automatizarea este soluția viitorului
În orice domeniu se constată o creștere vizibilă a interesului legat de automatizare. Dacă pentru alte tipuri de afaceri, aceasta reprezintă un avantaj, pentru companiile cu profil de producție, un sistem de gestionare automată a proceselor este o adevărată necesitate deoarece oferă noi posibilități de dezvoltare: simplifică fluxurile de lucru, oferă timp pentru identificarea de noi clienți etc.
Pentru a se poziționa cât mai bine pe piață, companiile au înțeles deja că Industry 4.0 și Logistic 4.0 nu mai sunt opțiuni. Acum, digitalizarea proceselor de producție și a fluxurilor logistice este obligatorie. În consecință, soluțiile rapide de adaptare a oricărui flux operational din depozite și fabrici la noile tehnologii au devenit extrem de căutate. Chiar dacă vorbim de o simplă manufactură sau de linii de producție complexe cu operații multiple și cu diferite intercondiționări, datele aferente fluxurilor trebuie colectate în timp real prin diverse metode (IoT, RFID, coduri bare etc.) pentru a fi procesate și analizate, deoarece oferă bazele luării unor decizii rapide și bine documentate (AI, BI). Se poate ajunge în acest fel la configurarea producției chiar și pentru serii mici sau unicate, pe fluxuri automatizate.
În concluzie, implementarea sistemelor de automatizare este benefică pentru orice companie care administrează sau deține unități de producție, deoarece soluțiile software facilitează drumul de la concept la produs finit. În plus, au un grad foarte mare de flexibilitate în ceea ce privește adaptarea la necesitățile fiecărei afaceri în parte.
Firește, numai prin adoptarea unor astfel de soluții pot fi înțelese pe deplin facilitățile puse la dispoziție, una dintre acestea referindu-se și la serviciile de suport acordate clienților de dezvoltatorii software.