Romanii au inceput sa fie tot mai atrasi de interioarele de vis pe care le observa la casele din Occident sau prin filmele americane, care abunda de case elegante, dotate cu o tehnologie de ultima ora. Problema este ca obtinerea acestui deziderat inseamna cheltuirea unor sume de bani destul de impresionante, daca este vorba despre a avea in vedere si cel mai mic detaliu.
Specialistii in design interior sunt de parere ca poti avea o casa moderna, eleganta si practica fara sa cheltuiesti prea mult, doar strictul necesar, ca poti crea ceva fabulos cu ajutorul imaginatiei proprii si a catorva sfaturi date de catre profesionistii in domeniu. In Romania, majoritatea locuintelor prezinta spatii mici, inguste, iar amenajarea poate da unele batai de cap.
Afla cateva sfaturi de care te poti folosi pentru a crea o casa moderna, eleganta si functionala:
- In primul rand, neaparat doteaza casa sau apartamentul cu electronicele si electrocasnicele necesare vietii cotidiene de familie. Inlocuieste vechiul aragaz cu o plita si un cuptor electric incorporabil, pe care le admiri atat de mult prin filme, frigiderul cu unul incapator si economic, masina de spalat manuala cu una de ultima generatie si tot asa. Vei observa ca look-ul interior al locuintei se schimba si datorita aspectului modern al acestor dispozitive;
- Mobila veche, uzata de trecerea timpului si primita poate mostenire de la parinti, transform-o prin reconditionare daca ai putina indemanare si rabdare. Cu ajutorul unor unelte de bricolaj si a catorva materiale ai putea obtine cateva piese de mobilier deosebite, functionale, cu aspect modern, chic. Daca ai bani suficienti pentru a cumpara ceva nou, atunci nu ezita sa cauti mobilier in mediul online, care abunda de diversitate si calitate;
- Geamurile pot crea un aspect neingrijit oricarei locuinte, mai ales daca e vorba despre acele modele vechi, din lemn cu vopseaua scorojita. De obicei, nu prea mai ai ce face cu ele, sunt inutile, lasa curentul sa treaca si au un look deprimant si saracacios. Schimba-le cu termopanele moderne si vei observa cum schimbi parca intreaga atmosfera in casa. Pune la ferestre jaluzele verticale si scapa de perdelele prafuite, care nu mai sunt un element de modernitate;
- Cumpara niste obiecte de decor care sa imprime un aspect deosebit, sa arate personalitatea ta si sa starneasca interesul musafirilor care iti trec pragul. Ai putea face rost de ele nu doar din magazinele de profil, unde preturile pot fi destul de ridicate, ci si din targurile de antichitati, acolo unde imaginatia ta este singura care poate distinge un obiect cu potential de unul banal;
- O alta problema cu care s-ar putea confrunta un proprietar in realizarea unei case moderne si practice este existenta usilor de exterior si interior deteriorate, nevopsite, cu parti din ele lipsa. Exista in comert modele ieftine, dar moderne, care te pot ajuta in proiectul tau. Nu uita ca un musafir care intra in casa nu poate sa nu observe acest amanunt.
In concluzie, tine cont de aceste detalii cand demarezi proiectul si nu uita ca o casa moderna nu poate fi realizata fara o implicare profunda nu doar emotionala, ci si financiara. Imaginatia ta insa poate face diferenta, asa ca tot ce ai de facut este sa cercetezi cu atentie sfaturile specialistilor.