Din câte se pare, se continuă destructurarea microîntreprinderilor, prin introducerea a tot felul de restricționări, de la reducerea plafoanelor până la stabilirea, arbitrară, a unei rentabilități oarecare, în vederea stabilirii a noi impozite. Depășirea acestei rate a rentabilității, stabilite prin ordonanță, va duce la trecerea de la impozitul pe venit de 1% sau 3%, la o cotă de 16% impozit pe profit, dacă totalul veniturilor este între 60.000 – 500.000 euro. Iată ce spune ordonanța de modificare a Codului Fiscal, ultima variantă:
,,La articolul 52, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:
(11) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 60.000 euro și o rată a rentabilității de peste 30%, calculată ca raport între profitul contabil și veniturile totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz. În sensul prezentului alineat, în cazul în care contribuabilul înregistrază pierdere contabilă, se consideră că rata rentabilității este zero.”
Dar și la calculul ratei rentabilității se introduce o șopârlă, și anume faptul că aceasta se calculează ca raport între profitul contabil și veniturile totale, ori în veniturile totale putem avea și venituri excepționale, care nu fac parte din activitatea curentă a microîntreprinderilor, cum ar fi, de exemplu, veniturile din cedarea imobilizărilor. Ca atare, profitul contabil cuprinde și pe cel excepțional, dar ar trebui luat doar profitul din activitatea curentă. Prin acest mod de calcul umflăm artificial rata rentabilității, care, conform tuturor manualelor de economie, se calculează ca raport între profitul net și cifra de afaceri. Ok, putem să acceptăm și un calcul în care să se facă raportul între profitul contabil și cifra de afaceri, iar cifra de afaceri să cuprindă veniturile din activitatea de exploatare, dar un calcul care să cuprindă toate veniturile, atât cele curente, normale, cât și cele care se înregistrează în mod cu totul excepțional, cred că nu este normal, deoarece rentabilitatea unei companii se definește prin activitatea curentă, normală.
Alte formule de calcul a rentabilității sunt, conform literaturii de specialitate, prin raportarea profitului net la total active sau la capitalurile proprii. Calculul acestor indicatori ne arată ceva, respectiv capacitatea activelor firmei, capacitatea capitalurlor proprii sau a activității curente de a genera profit. Atunci de ce guvernul, prin specialiștii săi, desigur, inventează noi indicatori? Pentru că pe ei îi interesează doar cum să impoziteze mai mult, nu sănătatea economică a companiilor, lucru de care depind, de fapt, viitoarele bugete ale țării. Nu sunt cuvinte mari, este realitate! Și încă ceva: Măsura se va aplica, conform acestui proiect de ordonanță, de la 1 octombrie 2023. Întrebarea care se pune este dacă respectivul indicator se va calcula doar pentru perioada 01.10-31.12.2023, pentru că altfel s-ar calcula retroactiv, ceea ce nu este în regulă, evident. Cu alte cuvinte, vom stabili un impozit pe venit pentru primele 3 trimestre, iar pentru trimestrul 4 vom calcula un alt impozit, după caz. Vedeți? De aceea cel mai corect ar fi să se aplice de la 1 ianuarie 2024, dar dacă nu se va face așa, măcar nu inventați o nouă știință economică, stabiliți modul de calcul al indicatorilor așa cum trebuie, onest, altfel este greu ca și companiile să fie oneste față de obligațiile pe care le au și vor trata statul așa cum îi tratează el pe ele.
Toti agentii economici doresc sa plateasca impozit ZERO si este de inteles asta.
De aici lupta lor de a gasi in legislatie portite pentru a obtine asa ceva.
Statul are urmatoarea problema:
– intuieste ca la o cifra de afaceri mai mica sau mai mare exista si profit, dar profitul e ascuns in paradise fiscale de catre marii agenti economici (prin facturi de ‘consultanta’ si alte ‘servicii’), iar profitul micilor intreprinzatori e ascuns prin tot felul de cheltuieli de maruntisuri care sunt greu de controlat de catre fisc.
De aici ideea de a asigura statul ca incaseaza ceva serios cu efort minim de control fiscal.
Cifra de afaceri e imposibil de ascuns de catre intreprinzatori – deci pe aia o impziteaza statul cu efort minim.
Pana la urma decat un buticar care apare in acte cu 1 angajat platit cu salariu minim pe economie si profit 0, mai bine somaj pentru intreprinzator si angajatii lui.