În urmă cu aproximativ un deceniu, chiar dacă au existat o mulțime de indicii, amenințări despre războaie și răsturnări de valori aproape incredibile, pe scara moralității, totuși puțini dintre noi și-ar fi putut imagina că însăși umanitatea va fi pusă sub amenințare într-o zi!
Așa zisele schimbări de percepție de dragul liberalismului și al modernismului păreau destul de inofensive și în cel mai rău caz puteai gândi că e vorba de un liberalism prost înțeles și nicidecum că face parte dintr-un plan imens de transformare a noastră ca specie umană.
Semănarea războaielor și a urii pe tot locul pe mapamond precum și înrădăcinarea foamei pentru bani au reușit rapid să strângă adepți în masă, în timp ce viața de zi cu zi se derula într-un ritm tot mai amețitor fără a mai lăsa timp de gândire și analiză, lăsându-ne să credem că asta este normalitatea. Fără să știm, ne-am încadrat în tipare prestabilite, fiind doar urmăriți pe marea tablă de șah a lumii de ochii hulpavi ai păpușarilor cum ne vindem unii pe alții, cum ne îngrămădim și ne îmbrâncim pentru a ieși în față pentru o așa-zisă evoluție spre bunăstare. Un pol (bănuţ) în plus nu strică nimănui și iată că ofertele ademenitoare nu puteau fi refuzate nici de cei care până mai ieri își aveau conștiința curată că munca lor va ajuta la progresul nostru, al tuturor.
Întâmplarea face că în ultimii ani, mai ales după ce a început și marea trezire, întâlnim tot mai des intelectuali de marcă, cercetători, oameni de știință, profesori, doctori, avocați, etc care ies în față și care recunosc că le este rușine și se simt vinovați pentru că au ajutat la aceste procese de transformare ale societății, dându-și seama că au fost manipulați și că miza jocului este mult prea mare ca să mai poată să tacă.
Câți dintre noi nu ne-am dat seama că lucrurile o iau într-o direcție greșită? Câți dintre noi nu am fost contrariați de ceea ce se întâmplă în școli? Câți dintre noi vrem să ne creștem copiii într-o societate bolnavă deposedată de valori morale și creștine? Câți dintre noi credem în această șaradă care ni se joacă pe sub nas zi de zi de mass-media vândută? Tot mai mulți oameni nu-și mai deschid televizorul, preferând să se informeze din media paralelă care a devenit mai puternică și mai credibilă decât mass-media tradițională. Acest lucru dă de gândit! Oare spre ce ne îndreptăm?
Giganticul plan care este structurat pe etape de transformare împărțit pe câteva zeci de ani își urmează cursul iar victimele nu încetează să apară.
Întocmai unui război cu arme, se aplică legea ”scapă cine poate”, unii cad iar alții merg mai departe. Călcăm pe cadavre, ne îngropăm părinții în saci de plastic înghițindu-ne lacrimile cu botnițele pe gură!
Planul acestui război grotesc atacă societatea din interiorul său, împărțind-o în grupuri și tabere, creând confuzie și frică în rândul populației.
Am ajuns până acolo încât nu ne mai pasă ce se întâmplă cu corpul nostru doar pentru a putea călători sau a putea să ne cumpărăm o sticlă de alcool, acceptăm înțepături nedorite. Practic păpușarii ne-au cumpărat ani de zile cu o libertate imaginară în care credeam că trăim iar acum, prin îngrădirea unor drepturi ne fac să capitulăm de la prima încercare! Am devenit slabi, incolori și înghețați din cauza fricii pe care ne-au semănat-o în noi!
Credința a fost temelia pe care s-au bazat înaintașii noștri, dar cu toate acestea noi am reușit să ne ”modernizăm” renunțând cu ușurință la valorile creștine de dragul vremilor comode pe care le trăim. Această comoditate a noastră a venit involuntar, fără să ne dăm seama, am fost manipulați și conduși pe un alt drum, crezând că noi l-am ales.
Denumirea de ”arta manipulării ” nu este întâmplătoare, pentru că procesul în sine este o adevărată artă care se concretizează tocmai prin așa-zisa libertate de a alege. Pentru a înțelege mai bine am să vă dau exemplul unui copil care nu vrea să se joace cu mașinuța lui, folosind în schimb alte obiecte din casă (să zicem o canetă metalică). În momentul în care părintele îi oferă o mașinuță în schimbul canetei, copilul nu va accepta schimbul și va plânge, dar dacă părintele va veni cu mai multe mașinuțe și va întreba copilul pe care o alege, numind rând pe rând culorile mașinuțelor și repetând: ce alegi?, copilul va alege una dintre mașinuțe după culoare, fericit fiind că el a luat decizia. În realitate decizia a fost a părintelui care a vrut să-l facă să nu se mai joace cu caneta, el voia să îi dea o mașinuță dar copilul nu voia, urla, țipa, dar dându-i șansa unei ”alegeri libere”, copilul a sfârșit prin a alege o mașinuță deși inițial nu voia nici una, nu voia decât caneta!
La fel stau lucrurile și cu adulții, impunerea unor transformări sociale nu se face cu forța, ci printr-o manipulare care îți lasă impresia că tu ești cel care a ales, dar de fapt această așa-zisă ”alegere liberă” nu face decât să mascheze și să deturneze atenția de la scopul principal.
Pentru mulți dintre noi lucrurile devin incredibile și de neconceput iar astfel preferăm să le negăm existența închizându-ne în bula noastră unde credem că nu vom putea fi atinși.
Negarea, fuga de realitate sau ignorarea semnalelor de alarmă nu fac decât să ne înrăutățească situația căci nu poți să învingi niciodată o situație dacă nu accepți să te confrunți cu ea. Iar și mai rău de atât este faptul că noi avem impresia că le știm pe toate! Nu înseamnă că ceea ce nu știm noi, nu există! Trebuie să fim deschiși spre a afla și a învăța despre lucruri care există chiar dacă nu fac parte din domeniul nostru de pregătire sau de înțelegere, pentru că ceea ce credem că ”nu există” s-ar putea să ne afecteze direct.
Mulți dintre noi ne-am trezit peste noapte că trebuie să ne adaptăm la cerințele tehnicii care, iată, a devenit o necesitate ajungând uneori chiar să ne conducă existența. Trăim virtual, ne sărbătorim cu prieteni virtuali pe rețelele de socializare iar familia și prietenii reali ne sunt tot mai departe. Viața adevărată se măsoară în câteva săptămâni de concediu pe an, iar în rest suntem ca niște roboți. Siguranța noastră financiară primează, este tot ce contează, suntem prea dependenți de bani, prea obosiți și prea indiferenți față de tot ce se întâmplă în jurul nostru. O lume falsă ce poartă apanajul falsei comodități și a falsei acceptanțe.
Orice știre nouă șochează câteva zile, după care devine normalitate iar viața își urmează aparent cursul normal. În realitate însă, păpușarii trag în continuare de sfori înnodându-le între ele pentru a se asigura că nu este cale de întoarcere. Uneori realizăm toate acestea, dar ne-ntrebăm ce-am putea noi face, căci suntem oricum prea mici?! Ei bine, ne-au făcut să credem că suntem mici, dar arma se află în continuare la noi. Demnitatea de om este singura armă pe care nu ți-o poate lua nimeni decât dacă renunți tu singur la ea.
Demnitatea este ultima noastră armă!
