Nimeni nu şi-a permis să scoată senectutea (bătrâneţea pe româneşte) din calendarele anilor şi, cu atât mai puţin, din biografia Omenirii. Dimpotrivă, au existat de-a lungul veacurilor ilustre personalităţi care au asociat cu legitimă mândrie şi demnitate la numele lor proprii cuvântul “Bătrân”: Plinius cel Bătrân; Cato cel Bătrân; Mircea cel Bătrân; Peter Bruegel cel Bătrân; Lucas Cranach cel Bătrân şi mulţi alţii la fel de venerabili.
Istoria multimilenară ne oferă strălucite exemple privind respectarea senectuţii. Iată câteva dintre acestea: i) În “Vechiul Testament”, pentru poporul evreu care ieşise “din pământul Egiptului şi din casa robiei” (“Ieşirea”, 20.2) bătrânii reprezentau o instituţie teocratică: “Atunci Domnul a zis către Moise: «Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii lui Israel pe care-i ştii tu că sunt căpeteniile poporului şi supraveghetorii lui şi du-i la cortul adunării, ca să stea cu tine acolo.».” (“Numeri”, 11.26); ii) Atitudinea lui Iisus Hristos faţă de porunca dată prin Moise cu privire la cinstirea părinţilor apare atunci când Mântuitorul îi dojeneşte pe toţi cărturarii şi fariseii care denaturaseră porunca dumnezeiască: “Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”; iii) În filele “Exodului” (21.15) există următoarea prevedere aspră şi categorică pentru toţi iudeii: “Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.”; iv) Bătrâneţea era şi un simbol al Eternităţii întrucât Dumnezeu i s-a înfăţişat Prorocului Daniel în chipul unui bătrân numit metaforic “Cel Vechi de zile”; v) În Bizanţ era foarte respectat dictonul latin: “Vota senum, consilia virorum et facta juvenum.”/Să ţii seama de dorinţele bătrânilor, de sfaturile oamenilor capabili şi de faptele tinerilor.”. Mulţi bătrâni aristocraţi continuau să fie prezenţi în mod onorific la Curtea Imperială Bizantină şi să supravegheze cu maximă discreţie activitatea urmaşilor lor aflaţi în funcţiile oficiale. Exemplele de aceeaşi factură ar putea continua încă pe foarte multe pagini.
M-am gândit că este o îndatorire de suflet scrierea acestui articol acum când mă apropii inevitabil de condiţia de octogenar. Am reunit mai întâi unele versuri despre bătrâneţe care au fost scrise de poeţii români ca un “Remember al recunoştinţei”:
*Octavian Goga, Bătrâni: “De ce m-aţi dus de lângă voi,/De ce m-aţi dus de-acasă?/Să fi rămas fecior la plug,/Să fi rămas la coasă./Atunci eu nu mai rătăceam/Pe-atâtea căi răzleţe/Şi-aveaţi şi voi în curte-acum/Un stâlp la bătrâneţe./M-aş fi-nsurat când isprăveam/Cu slujba la-mpăratul,/Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi,/Cum m-ar cinsti azi satul!/Câţi ai avea azi dumneata/Nepoţi să-ţi zică: «Moşu.»/Le-ai spune spuza de poveşti/Cu Împăratul Roşu./Aşa, vă treceţi, bieţi bătrâni,/Cu rugi la Preacurata/Şi plânge mama pe ceaslov/Şi-n barbă plânge tata.”.
*Ştefan Octavian Iosif, Bunica: “Cu părul nins, cu ochii mici/Şi calzi de duioşie,/Aievea parc-o văd aici/Icoana firavei bunici/Din frageda-mi pruncie./Torcea, torcea, fus după fus,/Din zori şi până-n seară;/Cu furca-n brâu, cu gândul dus,/Era frumoasă de nespus/ În portu-i de la ţară./Căta la noi aşa de blând,/Senină şi tăcută;/Doar suspina din când în când/La amintirea vreunui gând/Din viaţa ei trecută./De câte ori priveam la ea,/Cu dor mi-aduc aminte/Sfiala ce mă cuprindea,/Asemuind-o-n mintea mea/Duminicii preasfinte.”.
*Otilia Cazimir, Bunica: “Când vântul copacii îndoaie/Şi plouă, şi-i vânt, şi ni-i frică,/Fugim la bunica-n odaie/Noi, două surori şi-o pisică./Acolo-i călduţ şi tăcere./Divanul bătrân dintre uşi/Cu vechile lui lăicere/Ne-aşteaptă cu cărţi şi păpuşi./Bunica ne iese-nainte/Cu zâmbetul cald de bunică./-Hei, care mi-a fost mai cuminte?/Fetiţele ori tu, pisică?”.
*Grigore Vieru, Bunica: “Tot mai mică, tot mai mică,/Cât o floare, o furnică,/Cât o lacrimă sub soare./De ce oare, de ce oare?!”.
*Nicolae Labiş, Bunica: “O sfântă din icoane cu faţa zâmbitoare,/Cu ochii de cărbune, cu părul ca de nea,/De-o bunătate rară, cu inima deschisă,/Curată ca şi crinul. Aşa-i bunica mea./O, cum o văd şi-acum, cu furca-n brâu înfiptă,/O văd şi simt cum trece prin mine un fior,/Căci parc-aud şi-acum povestea cu crăiese/Şi fusul la ureche cum sfârâie uşor./Această poezie îţi este închinată,/Bunică scumpă, ţie, din tot sufletul meu./Eşti sacră pentru mine şi te asigur, buno,/Că vie şi măreaţă rămâne-vei mereu!”.
Dintre cugetările multor înţelepţi ai lumii am ales următoarele: “Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.” (Aristotel); “Crede-mă, bătrâneţea este un lucru bun şi plăcut. Este adevărat că eşti îndepărtat uşurel de pe scenă, dar apoi ţi se dă un scaun confortabil de spectator chiar în primul rând.” (Confucius); “Tinereţea este timpul de a învăţa înţelepciunea, iar bătrâneţea este timpul de a o aplica.” (Jean Jacques Rousseau); “Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost altădată surâsurile.” (Mark Twain); “Orice om îşi doreşte să trăiască mult, dar niciunul nu vrea să îmbătrânească.” (Jonathan Swift); “A şti cum să îmbătrâneşti este o capodoperă a înţelepciunii şi unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi.” (Henri Amiel); “Vârsta nu înseamnă cât de bătrân eşti, ci cât de bătrân te simţi.” (Gabriel García Márquez); “În copilărie doreşti totul, în tinereţe şi la maturitate ceva anume, la bătrâneţe nimic.” (Lev Tolstoi); “Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.” (Alexandru Vlahuţă); “Tinereţea este o gafă; maturitatea – o luptă; bătrâneţea – un regret.” (Benjamin Disraeli); “La tinereţe domină intuiţia, iar la bătrâneţe domină cugetarea. De aceea, la tinereţe omul este mai mult poet, iar la bătrâneţe el este mai mult filosof.” (Arthur Schopenhauer); “Cel ce se teme să trăiască a început să îmbătrânească.” (Feodor Dostoievski); “O femeie şi-ar vizita mai degrabă propriul său mormânt la bătrâneţe decît locul unde a fost cândva frumoasă şi tânără.” (Thomas Hardy); “Cu toţii au fost măcinaţi în moara care preface tinereţea în bătrâneţe.” (Charles Dickens); “Când îmbătrâneşti, nu mai ai inimă, ai cord.” (Grigore C. Moisil); “În junglă numai leul moare de bătrâneţe. Celelalte animale mor mâncate de leu.” (Paul Louis Lambert); “Să iubeşti pe cineva înseamnă să fii de acord ca să îmbătrâneşti împreună cu el.” (Albert Camus).
Consultând diverse surse de informare publică, am dat peste aşa-numitele “aforisme despre bătrâneţe”, mărturisind că aceste pseudo-producţii literare mi-au generat un puternic dispreţ, dată fiind calitatea lor îndoielnică, neprofesionistă. Îndrăznesc să pun – în contradicţie cu ele – în partea finală a articolului de faţă, o serie de însemnări, unele chiar în nota ironiei decente, care au fost publicate în volumul meu intitulat “Gânduri printre cuvinte” şi editat în anul 2016 în speranţa că acestea vor fi bine primite: “«Babele» nu au ajuns niciodată la «Moşii» din Bucureşti.”; “Având o vârstă care a uitat complet şirul anilor, «Babele» se ţin neclintite pe propriile picioare de piatră.”; “«Babele» împietrite în tăcere nu sunt dispuse să declare nimănui vârsta lor pe care «Sfinxul» din preajmă nu îşi permite să o dezvăluie, păstrând o tăcere deplină.”; “Spre regretul lor «Babele» nu s-au văzut niciodată cu «Omul».”; “Îmbătrânind, caii de la caleaşcă au rămas «de căruţă»; “Când îmbătrânim jucăriile de pe etajera copilăriei încep să se gândească la nepoţii şi strănepoţii noştri.”; “Îmbătrânind, o tobă a început să sufere de «aritmie».”; “Timpul nu se îngrijorează că va îmbătrâni cu timpul.”; “Când îmbătrânim, nu ne mai rămâne decât să tragem linie şi să adunăm.”; “X a îmbătrânit, dar nu avea niciun fir de păr alb, căci între timp chelise.”; “Îmbătrânind, leul scrie acum eseuri despre Putere.”; “Oricât de bătrâni ar deveni cu timpul, Moş Nicolae şi Moş Crăciun reuşesc să vină în fiecare an la timp.”; “Bătrânii stejari sunt Voievozii încoronaţi ai pădurilor.”; “Oricât ar îmbătrâni, o privighetoare nu-şi uită niciodată partitura.”; “«Mioriţa» şi «Domnişoara Pogany» nu vor îmbătrâni cât va fi lumea şi pământul: lumea pentru domnişoară, iar pământul pentru mioară.”; “Până îmbătrânim, preţuim bunăstarea; după aceea preţuim starea bună (sănătatea).”; “Bătrânii români îşi amintesc de anii ’50 când aveau alte R.P.R.”; “Îmbătrânind, începe să mă lase vederea, dar vederile mele rămân în totalitate aceleaşi dintotdeauna.”.
