Cea mai mare comunitate slovacă de pe teritoriul României se găseşte la Nădlac, oraş din Crişana, în Judeţul Arad, cu o populație de 7400 locuitori, dintre care aproape jumătate slovaci.
Datorită sutelor de ani de războaie, zona Banatului a rămas depopulată, astfel că, după retragerea turcească din 1718, administraţia austriacă nu a mai găsit aici forţă de muncă, fiind nevoită să aducă din alte colţuri ale imperiului.
Slovacii au fost dispuşi să se mute, pentru că pământul lor pietros nu se compara cu cernoziomul fertil din aceste “ţinuturi de jos”. În plus, li s-au oferit condiţii foarte prielnice: trei ani scutire de la plata impozitelor, dreptul de a-şi construi mori de apă şi de vânt, libertate religioasă (nemaifiind persecutaţi ca protestanţi). Astfel, sate întregi au părăsit Slovacia în valuri succesive; nu doar cei săraci, ci şi oameni mai înstăriţi au vândut tot ce aveau în ţara natală şi au emigrat. Prima dată s-au stabilit în localităţi din Ungaria. Înainte de 1918, deplasarea slovacilor în ţinuturile de jos s-a produs în cadrul aceluiaşi stat – Imperiul Austro-Ungar. Doar din 1919, ei s-au trezit divizaţi în trei state diferite (Ungaria, Serbia şi România).
Prima colonizare slovacă pe teritoriul de azi al României s-a produs în Bihor şi Sălaj, unde au venit meşteşugari şi lucrători la pădure şi în mine. Comunitatea din Nădlac a sosit în 1802-1803 prin colonizare secundară. S-a format din agricultori slovaci din Ungaria, care au făcut cerere la Pecica şi li s-a atribuit această zonă de câmpie. Au primit pământ după câţi bărbaţi erau în familie, dupa câţi copii aveau – uneori chiar mai mult decât puteau lucra. În toamna lui 1802 s-au măsurat şi împărţit terenurile. Aceste momente sunt surprinse în tabloul «Venirea slovacilor la Nădlac», pictat de Ondrej Dedinský în anul 1903, păstrat în incinta bisericii evanghelice din Nădlac. Ca un manifest împotriva corupţiei, personajul care face măsurătoarea pământului are buzunarele întoarse pe dos – ca să nu poată lua mită!… Fiecare şi-a semănat lotul, iar anul următor, în 1803, de sărbătoarea Sf. Gheorghe pe 23 aprilie, la ora 4 dimineaţa, coloniştii au poposit în sat. De atunci, de când există biserica, clopotele bat în fiecare dimineaţă la ora 4 fix.
La început şi-au făcut sălaşe pe câmp – peste 800 în total, pe o rază de 20 km, apoi s-a creat localitatea, după un plan, cu străzi paralele şi perpendiculare, cu uliţe largi, pentru ca, în caz de incendiu, focul să nu treacă de cealaltă parte a drumului. Au venit familii întregi, cu învăţător şi preot lutheran, şi-au construit şcoli confesionale.
La venirea coloniştilor, zona era locuită de sârbi – grăniceri – care s-au retras dincolo de Mureş, şi de români, care au rămas, şi cu care slovacii au convieţuit paşnic vreme de peste 200 de ani. De aceea, după Primul Război Mondial, slovacii, ca şi şvabii, au dorit să rămână alături de români, aşa că 20.000 ha de pământ au rotunjit România Mare.
În decursul timpului, bărbaţii au luat parte la război alături de cei de care aparţineau şi mulţi eroi slovaci au căzut în luptă. După al Doilea Război, au venit comunismul, naţionalizarea, Canalul, deportările în Bărăgan. Oameni harnici, gospodari chibzuiţi, au fost consideraţi chiaburi. Sălaşele de pe câmp au fost demolate, s-au instituit cotele obligatorii. Viaţa a fost grea, dar oamenii şi-au dus existenţa mai departe, fiecare cu obiceiurile şi specificul său. Nu au existat niciodată conflicte între comunităţi, Nădlacul fiind un model de convieţuire multietnică şi multiconfesională.
UDSCR
Organizaţia reprezentativă pentru minorităţile cehă şi slovacă din România este Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor (UDSCR), asociaţie de utilitate publică înfiinţată în 1990 şi structurată în patru zone autohtone cu conducere proprie: zona slovacă a Bihorului şi a Sălajului, zona Aradului, zona Banatului şi zona cehă a Banatului de Sud, cu peste 54 de filiale şi aprox. 4000 de membri. UDSCR desfăşoară o activitate complexă: derulează peste 20 de proiecte transfrontaliere, organizează festivaluri şi concursuri folclorice şi literare, activităţi sportive, s-au instituit premiile “Ondrei Stefanko” şi “Samuel Besedik” pentru dascălii din ţinuturile de jos care predau în limba slovacă. La Nădlac există proiecte de amenajare locală: pavare şi asfaltare, forarea a două puţuri de apă termală la 1300 m adancime prin care oraşul va avea sursă ieftină de încălzire.
Agricultura la Nădlac
Localitatea posedă o suprafaţă de 13.000 ha din care 12.000 ha teren agricol foarte fertil, lucrat asociativ pe suprafeţe mari. Există trei asociaţii mari, cu domenii de peste 1000 ha, cooperativa Fermierul Nădlăcan formată de fermieri cu proprietăţi mai mici (40-100 ha), cu utilaje proprii şi contracte proprii de distribuţie, ca şi agricultori individuali. Se cultivă grâu, porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, plante tehnice: cânepă, duzi pentru creşterea viermilor de mătase, una dintre ocupaţii fiind sericicultura.
Literatura slovacă în România s-a născut în cadrul unui cenaclu literar local. Remarcabil e faptul că şase dintre membrii acestui cenaclu au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor, foarte mulţi pentru o urbe atât de mică. Scriitorul Domokos Geza a publicat în 1978 “Antologia de literatură slovacă”. Azi, şapte scriitori din Nădlac sunt membri ai Un. Scriitori din România şi trei sunt membri ai Un. Scriitorilor din Slovacia.
Soc. Culturală “Ivan Krasko”, înfiinţată în 1994, poartă numele unui important poet modern din Slovacia care a studiat în România, a tradus Eminescu. În 1996, Ondrei Stefanko a fondat Revista literara bilingvă “Oglinzi paralele”. La Nădlac apare şi Revista Slovacilor din ţinuturile de jos (Serbia, Ungaria, România şi Croaţia).
Liceul slovac “Jozef Gregor Tajovsky”
Clădirea Liceului Slovac din Nădlac a fost construită la începutul sec. 20 de cunoscutul arhitect Michal Miloslav Harminc. Originar din Voivodina sârbească, Harminc a proiectat aprox. 800 de clădiri pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar, printre care Min. Culturii din Bratislava, Hotel Carlton din Budapesta, staţiuni balneare.
Liceul slovac din Nădlac a primit din 1990 numele lui Jozef Gregor Tajovsky, scriitor şi dramaturg, cronicar local şi totodată funcţionar la banca ce ocupa pe atunci imobilul. Până în 2008, la ocuparea acestui sediu generos, şcoala la Nădlac funcţiona disparat în zece clădiri vechi care aparţineau diferitelor biserici, ca foste şcoli confesionale.
De la dna director prof. Nicoleta Huszarik am aflat că învăţământul e mixt, există două secţii, română şi slovacă, unde studiază un total de 1060 elevi. Secţia slovacă e de nivel preşcolar şi şcolar, cu clase 1-12, la care sunt înscrişi aprox. 300 de elevi, nu numai de etnie slovacă. Sunt slovaci la secţia română şi invers. A existat şi o secţie maghiară care s-a desfiinţat din cauza numărului mic de copii. Acum, secţie de limba maghiară e numai la Pecica. Profesorii sunt localnici, predau în limba maternă la toate materiile. Statul slovac acordă burse de studiu. Din 1995 s-a mai înfiinţat un alt liceu slovac la Budoi.
Biserica Evanghelică Luterană Slovacă
Dr. Juraj Dusan Vanko, Protopop adjunct, prof de religie, şi Mgr Pavel Nagy-Gyuris Krokos, curator parohial, ne-au introdus în istoria confesională Evanghelică-Luterană a slovacilor, stabiliţi la Nădlac dupa Reforma protestantă. În România există două Biserici Lutherane, cea de Confesiune Augustană cu sediul la Sibiu, majoritar germană, şi Biserica Lutherană maghiară cu sediul la Cluj. Rămaşi fără protopopiat şi episcop în 1944, slovacii au aderat la biserica germană, apoi, în 1952, au trecut la Episcopia maghiară de Cluj. Astazi, unul dintre protopopiate este chiar la Nădlac.
Locaşul actual de cult, construit în perioada 1812-1822, s-a sfinţit de sărbătoarea Înălțării Domnului. Este a doua biserică evanghelică din Nădlac. Prima a fost ridicată la 1804, imediat după colonizare. Turnul de 54 m cu balcon a fost finalizat în 1895. Altarul e cel original. Se ţin slujbe zilnice de dimineaţa. Se respectă tradiţional locul în biserică, femeile fiind separate de bărbaţi, doamnele învăţătoare au o bancă specială, de onoare. Preoţii studiază teologia la facultăţile evanghelice luterane de la Cluj, Sibiu, sau, după 1989, în limba maternă, la Bratislava.
Limba şi tradiţiile s-au păstrat în special datorită bisericii, implicată în viaţa comunităţii. Impresionant, aşezate în stranele bisericii, Cărţile de cântece se constituie şi într-o arhiva personală, pe care se însemnau datele şi evenimentele importante din viaţa unei familii.
Asociaţia Diaconia s-a înfiinţat în 1991 cu scop de ajutorare a familiilor nevoiaşe, a persoanelor în vârstă. Azi, tinerii pleacă în străinătate sau în alte părţi ale ţării, iar bătrânii rămân singuri, neputincioşi şi trişti. Pentru aceştia s-a dorit un cămin cu toate dotările necesare. S-a obţinut finanţare şi se va începe construirea unui centru de zi multifuncţional, cu fizioterapie, bibliotecă, consiliere juridică, mijloace de recreere – util pentru toată comunitatea locală. Există şi o cantină unde se poate lua masa cu 10 lei pe zi, unde se oferă masa gratis, o perioadă de timp, copiilor din familii sărace.
Muzeul Casa tradiţională slovacă din Nădlac înfiinţat în 1995 aparţine UDSCR şi reproduce o gospodărie tradiţională de secol 19. Prof. Ludmila Somráková ne-a prezentat colecţia de etnografie şi artă decorativă. Casa e simplă, confecţionată din materialele pe care le utilizau strămoşii – pământ bătut, pentru că lemnul era foarte scump -, acoperită cu trestie luată din mlaştinile înconjurătoare, pe care ei le-au desecat şi le-au transformat într-un grânar. Cele trei încăperi, camera din faţă, tinda şi camera din spate, sunt amenajate cu obiectele uzuale donate de localnici: obiecte de port popular, ceramică, mobilier, fotografii, cărţi etc. În rafturile de pe prispă – vase din ceramică de Modra, din Slovacia, sau piese autohtone. Dar cele mai impresionante sunt vasele sparte şi reparate cu sârmă, după o tehnică anume, cunoscută doar de către unii. Pentru că, la slovaci, vasele sparte nu se aruncă. Ele sunt preţioase. La fel ca şi la japonezi, care lipesc ceramica spartă cu fir de aur, după tehnica seculară Kintsugi.
Şcoala în limba maternă, precum şi biserica au fost de mare ajutor la păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor. Cu toate acestea, în ultimii ani comunitatea e în scădere. După ultimul recensământ, la Nădlac trăiesc aproximativ 43% etnici slovaci, 45% români şi restul de alte etnii. Este pentru prima dată când slovacii sunt mai puţini decat românii. Comunitatea se împuţinează, natalitatea e în scădere drastică, mulţi etnici au plecat din ţară, în special în Slovacia. Foarte multe case sunt abandonate. Vreme de secole, puritatea etnică s-a păstrat deoarece nu s-au practicat căsătorii mixte. Până acum 30 de ani, oraşul era încă împărţit în două – români şi slovaci. De 30 de ani încoace, însă, nu se mai ţine cont şi foarte multe familii au devenit mixte.
Tradiţia culinară slovacă, însă, îşi păstrează unicitatea şi savoarea etnică. Am constatat că o supă cu perişoare şi paste făcute în casă, plus nişte caltaboşi artizanali şi nişte găluşte cu sirop de roşcove contribuie mult la menţinerea bunei dispoziţii. Şi a bunei convieţuiri.
