Maşloc din Județul Timiș este o străveche localitate bănăţeană la circa 35 km nord de municipiul Timişoara, care apare în evidenţele de dijmă papale din 1332 cu numele Machalaka şi apoi Maschlok. După retragerea turcească şi venirea austriecilor mai avea doar 14 case, fiind reînfiinţată între 1770-1771 de colonişti şvabi, care şi-au construit 90 de case şi o biserică romano-catolică. Noua colonie, germană, a primit numele Blumenthal. Din păcate germanii, majoritari până prin 1986, 90%, au plecat încet-încet. În locul lor au sosit ucrainenii, oameni harnici, gospodari, primii la muncă, dar şi la petrecere. Ionel Lupu, primarul din Maşloc ne spune că în comună sunt în total 3.000 de locuitori. Dintre acestia, 800 în Remetea Mică, din care 240 ucraineni, şi încă 58-60 în Maşloc.
Remetea Mică, mai demult Remetea Germană, sau Remetea Nemțească (în germană Königshof), este un sat în comuna Mașloc, unde trăieşte în prezent o comunitate compactă de ucraineni sosiţi în special după 1980.
Primul val de colonişti ucraineni în Banat, atestat documentar din 1906, a venit din nordul Maramureşului istoric, din zona Carpaţilor păduroşi – Ucraina subcarpatică. Deplasarea s-a făcut în cadrul aceluiaşi stat – Imperiul Austro-Ungar, nu a fost practic o migraţie în altă ţară. Oamenii erau aduşi la muncă în pădurile din regiune – ei fiind ţapinari de ocupaţie. Mai întâi, niste reprezentanţi au venit în cercetare şi au văzut că e pământ, că sunt păduri. Familii numeroase cu mulţi copii, cu condiţii grele de trai, au plecat la mai bine. Şi s-au chemat unii pe alţii – neamuri, prieteni, vecini. Primele localităţi fondate au fost Copăcele, Zorile, Cornuţel, Criciova.
Al doilea val de ucraineni a venit din Maramureş după al Doilea Război Mondial, în perioada comunistă. Prof. Ana Hrin aduce o mărturie personală. E sosită prin anii 1970 de pe Valea Vişeului, pe când era elevă. Mai întâi a plecat o familie. Aceasta a dat de ştire că în Banat e bine, aşa că şi alţii au avut curaj să îşi părăsească locurile natale şi să se mute – încă trei familii, apoi şi altele. Au fugit de greu. La ei era sărăcie mare, nu aveau nici curent electric, nimic. Aşa că au venit cu trenul în Remetea Mică unde au dat de oameni buni, în majoritate şvabi. Ucrainenii au locuit mai întâi cu chirie, apoi şi-au cumpărat casele. Între timp, au mai venit şi români din alte părţi. Iar nemţii au plecat. Aproape toţi. Se reîntorc an de an de Ziua Satului, cu plăcere, cu nostalgie. Revăd locurile părăsite, casele în care au locuit. La plecare, iau cu ei câte o mână din pământul pe care străbunii lor l-au muncit şi l-au făcut prosper, în care şi-au îngropat părinţii.
Al treilea val de colonizare al ucrainenilor în Banat a fost după 1989, când au venit foarte mulţi bucovineni. S-au format comunităţi compacte. La ultimul recensământ, în Jud. Timiş erau 5650 de ucraineni, locul al doilea pe ţară după Maramureş. Mai mulţi decât în Bucovina.
Iura Hleba, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România – filiala Timiş, afirmă: “La noi e bună pace şi întelegere cu toate etniile. Nu au fost nici un fel de incidente. Am crescut cu toţii împreună, ne-am jucat împreună pe când eram copii. Banatul multicolor poate fi un model pentru toată ţara”.
Ziua Satului e pe 15 august de Sfânta Maria. Anual în iunie se ţine Festivalul Internaţional al Ucrainenilor, cu dansuri, muzică, poezie, tradiţii, parada portului popular. Meşteşugurile tradiţionale ţin de prelucrarea lemnului. Se păstrează obiceiuri frumoase. An de an, iarna, copiii colindă, merg cu Viflaimul. Au propriile formaţii artistice, Orchestra Huțulii Banatului, Trio Hrin. Nicolae Hrin cântă la nai, soţia, profesoara Ana Hrin e solist vocal și fiica lor, Nicoleta Hrin, e violonistă, laureată la Kiev.
Nicolae Hrin ne povesteşte despre Ruga Satului. De Rusalii, se adună oameni din toate satele cu prapuri şi icoane, în costume populare. Se înconjoară Biserica, se face Sfânta Liturghie, apoi se merge la masă și la bal la Căminul Cultural. E o cooperare: Uniunea Ucrainenilor dă masa, Primaria dă muzica – pentru toată lumea, pentru că Ruga e ucraineană, dar se face pentru toţi.
Prima duminică după Rusalii e Ziua Culturii Ucrainene, când se organizează un festival de folclor. Vin ansambluri din Timiş, e invitat câte un mare ansamblu ucrainean. A treia acţiune importantă e de Crăciun, când se colindă până seara târziu. Toate sunt prilejuri de întâlnire, de bună dispoziţie. E în plan şi înfiinţarea unui Festival de cântec religios.
Nicolae Hrim e un artist complex, unul dintre singurii doi naişti în Banat (celălalt fiind profesorul său de la Timişoara, Mădălin Luca), și totodată meşter la confecţionat naie. I-a venit idea de a face un nai mai special, metalic. Aşa că a făcut mai multe: din alamă, din cupru, din lemn, toate acordate în gama sol major.
Biserica ucrainenilor din Remetea Mică
Toată viaţa comunităţii ucrainene e legată de biserică. Creştini ortodocşi pe stil vechi, ţin cu sfinţenie sărbătorile religioase. La început, slujbele s-au oficiat la casa preotului ucrainean, unde a avut loc şi prima cununie. Apoi s-a mers la biserica ortodoxă românească. Dar pentru că toţi doreau ca slujbele să se ţină în limba lor, ucrainenii au cerut permisiunea să se roage în biserica romano-catolică, rămasă nefuncţională după plecarea germanilor. Acolo s-a slujit o lungă perioadă. După Revoluţie, au obţinut de la statul român un loc în concesiune pe 49 de ani pentru zidirea propriei biserici. Biserica romano-catolică e acum abandonată, într-o stare avansată de degradare, în sat mai sunt doar 4 familii catolice care merg în celelalte biserici.
Biserica ortodoxă ucraineană „Pogorârea Sfântului Duh“ din Remetea Mică s-a construit între anii 2008 şi 2014, din dorinţa credincioşilor, prin purtarea de grijă şi râvna fostului paroh, pr. Adrian Vişovan şi a întregii comunităţi ucrainene de aici. A primit şi un al doilea hram, fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Luca al Crimeii. Actualul paroh, Pr. Dan Doloca, ne-a întâmpinat cu salutul tradiţional păstrat de la bunicii din Maramureş: Slavă lui Iisus! La care se răspunde Slavă în veci! Amin. În Sfântul locaş se foloseste la strană limba slavonă – după vechile cărţi de cult maramureşene – înţeleasă de vârstnici.
La Remetea Mică există clase de limbă maternă ucraineană, studiu opţional săptămânal pe două grupuri, primar şi gimnazial. La aceste cursuri se înscriu şi copii români care doresc sa înveţe ucraineana.
În sat a rămas doar populaţia vârstnică. În anul acesta, la biserică au fost doar două botezuri şi nici o cununie. Tinerii în majoritate sunt plecaţi în străinătate. Vin în vizită la părinţi de sărbători, de hramul bisericii, de Rusalii. Marea majoritate suferă departe de casă, îşi doresc să se întoarcă. Nu o fac din cauza nivelului scăzut de trai din România.
