În perioada 2-5 iulie 2019, Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) al Guvernului României a organizat în județul Constanța prima etapă a Programului „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență şi bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”, program aflat la a şaptea ediţie consecutivă.
2 500 de ani – de la Tomis la Constanţa
Cetatea Tomis a fost fondată de coloniştii greci în sec. 6 i.Hr. Zona istorică a ocupat până târziu, în sec.19. peninsula de aprox. 1 km lungime, care se întinde de la Cazino până aproape de Muzeul de Etnografie. Fortăreaţa grecească a fost preluată de către romani şi apoi de otomanii care au stapânit Dobrogea, zona fiind înconjurată cu un zid de apărare din piatră, distrus în perioada războiului ruso-turc (1828-1829). Inima acestei peninsule se află la km.0 al oraşului, în Piaţa Ovidiu, fosta Piaţă a Independenţei, care şi-a primit numele de azi cu ocazia sistematizarii din 1921. Atunci a fost amplasată statuia lui Publius Ovidius Naso, poetul roman exilat la Pontul Euxin. În 2017 aici s-a celebrat Bimileniala Ovidiu, 2 000 de ani de când se consideră că poetul a murit la Tomis.
În spatele vestitei statui se află Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa, în frumoasa clădire operă a arh. Victor Stephănescu, cel care a proiectat de asemenea Moscheea Regelui (1913) şi Casa Damadian – tot în zona Pieţei Ovidiu, precum şi Catedrala Încoronării de la Alba Iulia.
În clădirea finalizată tot în 1921 a funcţionat Palatul Comunal – al doilea sediu al Primăriei, până în dec. 1977 cand a devenit sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie, unul dintre cele mai impresionante muzee din România, care adăposteşte piese de o valoare inestimabilă.
Publicistul Cristian Cealera, ghidul nostru, ne-a plimbat prin cei 2 500 de ani de existenţă ai cetaţii – de la Tomis la Constanţa. Cel mai probabil, numele oraşului Tomis ar proveni de la “tomeos” sau “tomei” adică “lamă de cuţit” deoarece peninsula pe care se găsea cetatea înainta în mare precum o lamă de cuţit. Iar Constanţa ar veni de la numele Iuliei Flavia Constantia, sora vitregă a lui Constantin cel Mare, pentru că, la începutul sec.4 d.Hr., împaratul construieşte la Tomis un cartier nou denumit Constantiana. Turcii care vin în sec.15 preiau numele, care devine Küstenge.
Sala Tezaur
La 1 aprilie 1962 în timpul unor lucrări civile din zona Pieţei Ovidiu, muncitorii au dat de capul unei statui. Au chemat arheologii care au găsit 24 de piese de secol 2-3 d.Hr, una mai frumoasă decât alta – statui de zeităţi, obiecte de cult. Cel mai neobişnuit dintre toate era “Şarpele fantastic” încolăcit ca un boa – constrictor, cu bot de miel, păr şi urechi de om şi coada de leu. Şarpele Glykon – întruchiparea zeului medicinei – era un zeu al binelui, al familiei şi fertilităţii, născut dintr-un ou uriaş găsit de profetul medic Asclepios (Esculap). Printre exponate, Nemessis, zeiţa răzbunării, are o dublă reprezentare în edicula sa (mic templu) – binele şi răul – şi poartă în mână un instrument de măsurare a faptelor omeneşti. Era adorată de gladiatori, şi mai ales în Scytia Minor, provincie multietnică şi acum 2 000 de ani, când aici veneau oameni din întregul Imperiu. Pe la începutul sec.4 d.Hr., la Tomis, capitala acestei provincii, se pare că locuiau aprox. 30 000 de persoane – foarte multe pentru vremea aceea, în acea zonă de la marginea Imperiului Roman.
Între minunatele exponate în vitrinele Sălii Tezaur se numără reprezentări ale lui Hecate, zeiţa vrăjitorilor, cu multe braţe, asemănătoare zeiţei indiene Kali, în trei forme, ca temuta stăpână celor trei lumi – a cerului, a pământului şi a tărâmului subpamântean -, apoi Cibele, marea mamă protectoare a naturii, Selene zeiţa lunii sau Cavalerul Trac, un erou al binelui, foarte popular în Dobrogea antică, un semizeu local anterior venirii romane, care se pare că e prototipul Sf. Gheorghe. Tomisul fiind un oraş port, cu comert înfloritor, nu lipseşte Mercur (Hermes), zeul negustorilor, al călătorilor, nici Dionyssos (Bachus) zeul vinului, popular în întreg Imperiul Roman.
Dar cel mai impresionant exponat este Fortuna, zeiţa norocului, la picioarele căreia se află Pontos, vechiul zeu al Mării Negre, soţul Thalassei şi patronul navigatorilor. Fortuna şi Pontos erau ocrotitorii oraşului, căruia îi oferă Cornul Abundenţei. Şarpele Glykon, bustul zeiţei Isis egipteanca şi grupul statuar al Fortunei sunt piesele cele mai importante şi emblematice ale Muzeului de Arheologie şi ale Tomisului.
Muzeul de Etnografie
Tot în centrul vechi al oraşului Constanţa, nu departe de statuia Lupei Capitoline, se află frumoasa clădire în stil neoromânesc ce adăposteşte astăzi Muzeul de Artă Populară. A fost ridicată la 1895, după planurile arh. Ioan Socolescu, pentru a fi Palat Comunal, primul sediu al Primăriei, apoi Palatul Poştelor.
Diana Slav, ghid dedicat, îndrăgostită de oraşul său adoptiv, ne spune că faţada acestei clădiri ilustrează toată istoria Constanţei: coloane greceşti, balcon musulman sub acoperiş românesc de lemn, ca în zonele rurale şi la mănăstiri, pentru că “România a pus capac”.
Muzeografa Ioana Tömpe ne poveşteşte că Muzeul de Etnografie s-a deschis în 1971, de când a început laborioasa acţiune de creare a unei colecţii reprezentative, mai întâi pentru arta populară dobrogeană. Dacă satele de pe malul drept al Dunării, de la Ostrov la Hârşova, sunt tradiţional româneşti, în centrul Dobrogei, pe Valea Karasú, a existat un melanj etnic de români cu turci, tătari, bulgari, ruşi-lipoveni – caracteristic multiculturalităţii etnice dobrogene. După constituirea unei colecţii specifice Dobrogei, atenţia s-a îndreptat către celelalte zone etnografice, astfel că în prezent există, în expunere permanentă, reprezentarea tipologică a costumului popular din toate zonele ţării, cu ţesături, obiecte de interior, de uz casnic şi de podoabă. În Muzeu sunt amenajate săli ce recompun încăperile ţărăneşti cu activităţile lor specifice, precum şi o sală rezervată obiectelor de cult, cu icoane dobrogene pictate pe lemn, cu influenţe lipoveneşti sau greceşti. O colecţie foarte valoroasă e cea de icoane ţărăneşti pe sticlă, de secol 18-19, provenite din marile centre de iconari din Transilvania: Nicula şi Gherla, Făgăraş şi Scheii Braşovului unde s-au pictat cele mai spectaculoase icoane pe sticlă.
Constanţa grecească
Oraş port de mare importanţă, în perioada interbelică la Constanţa funcţionau 24 de consulate. Era singurul oraş din România unde existau trei reşedinte regale: Palatul Regelui Carol I în centru, Cuibul Reginei Elisabeta – care dorea sa fie inspirată de mare – în interiorul portului de astăzi şi Palatul Reginei Maria din Mamaia.
Statistic, în Dobrogea trăiesc 18 minorităţi etnice, dintre care 10 sunt reprezentate în Constanţa.
După jumătatea sec.19, Constanţa devine urbea adoptivă a refugiaţilor eleni din regiuni aflate încă sub dominaţie otomană, aici vin prigoniţii din Bulgaria, din Asia Mică. Comunitatea elenă se afirmă tot mai pregnant, implicată în comerţ şi în modernizarea oraşului, în marile lucrări de construcţie a podului de la Cernavoda (1890-1895) şi portului Constanţa (1895-1909). Un rol important îl va avea Asociaţia Elenă „Elpis” (“Speranţa”), fondată în 1890. De la reprezentanţii de astăzi ai “Elpis” Constanţa, Preşedintele Anton Traian Antoniadis şi Vicepreşedintele Mihnea Hagiu am aflat că grecii au fost cei care au construit prima şcoală (1865) şi primul teatru (1898), “Elpis”, azi teatru de păpuşi pentru copii.
Înaintea celui de al doilea război mondial, în Constanţa trăiau între 6 000 şi 8 000 de greci, iar Comunitatea deţinea un important patrimoniu format, pe lângă şcoală şi teatru, din biserică, spital, cladiri, terenuri.
Biserica Grecească “Metamorphosis”
În urmă cu un secol şi jumatate, pe vremea când Dobrogea era încă parte a Imperiului Otoman, comunitatea elenă a cerut acordul sultanului Abdul Aziz pentru construirea primului lăcaş de cult creştin din Constanţa. Sultanul a aprobat, cu condiţia ca biserica să nu depăşească cea mai înaltă geamie din oraş şi să fie amplasată cât mai departe de cartierul turcesc. Biserica “Metamorphosis” (Schimbarea la Faţă) are o înălţime de doar 10m. Construcţia, după proiectul arh. grec Iani Teoharid, a durat între 1862-1867, e din cărămidă şi piatră naturală, cu stâlpii de susţinere din lemn de cedru şi podeaua acoperită cu marmura albă adusă din Grecia, cu acoperişul plat, fără clopotniţă (adaugată în 1947). Lăcaşul adăposteşte obiecte foarte preţioase de secol 19, donate de credincioşii eleni: patru policandre din sticlă de Murano originale de la 1862 , şase sfeşnice din argint aduse de la Constantinopol, o Evanghelie cu coperţi de argint şi foarte multe icoane, între ele fiind icoana ferecată în argint a Sf. Fanurie, foarte iubit de ortodocşii greci. În anul 1974 lăcaşul a trecut sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române, în patrimoniul Arhiepiscopiei Tomisului, dar, până astăzi, sărbătoarea Sf. Fanurie, din 27 august, adună laolaltă etnicii greci din oraş.
Vreme de 10 ani Biserica grecească a fost singurul lăcaş creştin de cult din Constanţa, astfel încât ortodocşi, catolici şi armeni şi-au ţinut aici slujbele împreună.
După cucerirea independenţei, cu ocazia primei vizite facute de Regele Carol I în Dobrogea, în 1878, în aceasta biserică s-a ţinut un Te Deum de cinstire a eroilor căzuţi în război, la care a participat şi Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei.
Grecii din Constanţa
Biserica grecească “Metamorphosis” şi Teatrul “Elips” se află pe pe Str. Aristide Karatzalli – primul socialist al Dobrogei. Socialistii ruşi refugiaţi pe Nava Potemkin s-au predat autorităţilor române în 1905. Parte dintre aceştia au rămas în Constanţa, adapostiţi de Aristide Karatzalli.
Mai jos de teatru e casa în care a locuit Nicola Papadopol, fost primar al oraşului şi primul cetăţean român al Dobrogei, declarat de Regele Carol I în 1877, după alipirea Dobrogei la România. Următorul primar al urbei a fost tot un grec, Anton Alexandridi. În vremea când Dobrogea era disputată de România şi Bulgaria, locuitorii greci ai Constanţei au cerut sa fie guvernaţi de autoritaţile româneşti şi nu de cele bulgăreşti, ceea ce s-a şi întâmplat.
Astăzi, Comunitatea Elenă „Elpis” numără în total aproximativ 2 500 de membri. Îşi desfăşoară activitatea atât în incinta Teatrului „Elpis”, retrocedat de către statul român în anul 1998, cât şi în alte sedii în curs de retrocedare. Printre acestea se numără foste reşedinte ale bogaţilor negustori greci.
Casele din centrul vechi
De la Diana Slav, îndragostită de acest oraş cu care a înnodat atâtea legături de poveste, am aflat istoria, cu marile sale evenimente, dar şi micile recorduri locale care dau savoare unei plimbări prin Constanţa: strada cea mai îngustă, cea mai scurtă, locurile unde s-au făcut filme, după care s-au scris cărţi. Stradela Vântului, cea mai îngustă stradă din Constanţa, fostă arteră comercială, făcea pe vremuri demarcaţia între Mahalaua Grecească şi Mahalaua Armenească. Aici s-a turnat de curand producţia hollywoodiană “What Happened to Monday”. Firele ne-au condus pe Str. Dianei, unde a locuit scriitoarea constănţeană Cella Serghi, autoarea romanului “Panza de păianjen” al cărei personaj – Diana Slav – ghida noastră, îi poartă numele. La nr.1, Casa cu lei a negustorului armean Dicran Emirzian a fost construită la sfarşitul sec.19 în stil eclectic de arh. Ion Berindei, ca o replică a palatelor baroce veneţiene. Pe Str. Sulmona din actuala zonă pietonală se află casa în care a copilărit pictorul Zambaccian, armean bogat şi mare colecţionar de artă. Faţada clădirii e împodobită cu un mozaic original, de la 1910, de curând restaurat, dedicat lui Gaudi.
Între ruină şi splendoare, vechile reşedinte ale armenilor şi grecilor bogaţi dau farmec centrului vechi: Hotel d’Angleterre, Cabaretul Brettania, Vila Constantinidi, Casa Manicatida, Casa Zafirios Kiriacou sau Casa Hrisicos din Piaţa Ovidiu şi Vila Teodorou Rousou care îşi caută noi proprietari. La apus, ne-am încheiat turul pe faleză, privind silueta admirabilă a Cazinoului din Constanţa, atât de aproape de luminile strălucitoare ale portului modern străjuit de statuia ing. Anghel Saligny.
Octogonul confesional
La Constanţa, oraş mândru de multiculturalismul său, pe mica peninsulă a centrului vechi, de doar 1 km lungime, există opt lăcaşuri, dintre care şapte funcţionale, aparţinătoare la opt comunităţi diferite. Cel mai vechi dintre acestea este Moscheea Hunkiar, lăcaş de cult musulman, ca şi Moscheea Regală Carol I.
Sediul iniţial al Bisericii Armene din Constanţa a ars într-un incendiu în 1940, şi, o vreme, slujbele armeneşti s-au ţinut în Biserica Grecească “Metamorphosis”, aflată în apropiere. Astăzi cultul armean se desfăşoară în imobilul fostei şcoli de pe Str. Callatis, devenită Biserica “Sfânta Maria”. La 24 aprilie 2017, ziua de comemorare a genocidului armean, pe faleza Cazinoului din Constanţa s-a sfinţit un monument – Hacikar, o cruce specific armenească – ridicat în memoria celor pieriţi în 1915-1916.
Pentru cultul creştin ortodox există Biserica bulgară “Sfantul Nicolae”, de la 1898, şi Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel a Arhiepiscopiei Tomisului, lăcaş monumental zidit în stil neobizantin între 1883-1885, care adăposteşte în incinta sa moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon şi ale Sfinţilor martiri dobrogeni Epictet şi Astion de la Cetatea Halmyris.
Basilica Romano-Catolică “Sf. Anton de Padova” a fost construită între 1935-1937 după planurile arhitectului Italian Romano de Simon, după modelul celor din nordul Italiei, şi parohia sa numără aprox.1 000 de familii şi 4 000 de credincioşi. E legată de numele Papei Ioan Paul al II-lea, deoarece, acum câţiva zeci de ani, a primit donaţii de la un grup de turişti polonezi din parohia cărora, întâmplător, făcea parte şi viitorul Fericit Ioan Paul al II-lea.
Singurul lăcaş nefuncţional dintre cele opt este sinagoga askenază, aflată într-un grad avansat de deteriorare, fără asoperiş. Astăzi, comunitatea evreiască din Constanţa e cea mai redusă, numără sub 50 de persoane care, la sărbători, merg la sinagoga din Tulcea. Se doreşte accesarea de fonduri europene pentru restaurarea lăcaşului şi crearea unui adevarat octogon confesional la Constanţa!
