*Ioana Radu (1917-1990) s-a născut la Bucureşti, dar şi-a trăit anii copilăriei la Craiova unde se stabilise familia ei. Acolo ea a învăţat primele cântece populare de la lăutarii din cârciuma tatălui său. Tot la Craiova, a studiat la Liceul „Elena Cuza”.
La începutul anului 1936, ea merge la Bucureşti, participând la un concurs de muzică populară, organizat de „Societatea Română de Radiodifuziune”, pe care l-a câştigat împreună cu viitoarea cântăreaţă Rodica Bujor din cei 800 de candidaţi înscrişi. Informaţiile vehiculate de presa vremii prezintă dificultatea acelui concurs, dincolo de numărul mare al concurenţilor: s-a desfăşurat pe o perioadă de trei luni; comisia a fost condusă de compozitorul Theodor Rogalski şi a avut în componenţă doi prim-solişti ai „Operei Române”, doi compozitori (Alfred Alessandrescu şi pianistul lui George Enescu, Ion Filionescu) şi instrumentistul Grigoraş Dinicu.
Ioana Radu a debutat la „Radio” în anul 1939 cu o serie de melodii populare interpretate pentru prima dată sub acest pseudonim (în locul numelui real Eugenia Braia), care avea să devină un „Alter Ego” al celebrei artiste. În perioada următoare, ea a cântat în vestite restaurante şi grădini de vară ale Bucureştilor, fiind acompaniată de formaţii instrumentale conduse de unii dirijori consacraţi ca Nicuşor Predescu, Victor Predescu şi Ion Stănescu. Un moment important al carierei sale artistice l-a constituit abordarea genului romanţei, la sfatul dat de Gabriel Michăilescu, impresarul Mariei Tănase şi al lui Petre Ştefănescu-Goangă.
După război, Ioana Radu s-a afirmat pe mai multe scene din Capitală, colaborând cu orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru”. A avut multe înregistrări radiofonice şi a jucat în câteva filme printre care cel intitulat O zi în Bucureşti al regizorului Ion Popescu-Gopo, unde a lansat şlagărele Aş vrea iar anii tinereţii şi În chioşc fanfara cânta. Ioana Radu a fost o prezenţă cvasipermanentă a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” de la Târgovişte şi a făcut parte din juriul Festivalului-Concurs „Maria Tănase”, organizat la Craiova, de la prima ediţie a acestei manifestări din anul 1969.
Numai că Destinul nu a fost prea generos cu marea noastră artistă; în timpul unui turneu din anul 1961 cu autocarul în provincie, Ioana Radu a fost grav rănită la membrele inferioare, rămânând cu serioase sechele pe viaţă. Susţine unele spectacole de adio în cursul anului 1967 pe mai multe stadioane din ţară, răspunzând astfel solicitărilor primite din partea publicului dornic să o revadă şi, mai ales, să o audă cântând din nou. În ziua de 8 februarie 1987, cu prilejul aniversării a şapte decenii de viaţă, are loc la „Sala Radio” din Bucureşti spectacolul intitulat „Omagiu romanţei”.
Din nefericire, marea artistă se stingea într-o zi de toamnă a anului 1990 într-o nemeritată singurătate şi o penibilă uitare din partea tuturor celor care cândva obişnuiau să o admire şi să o iubească deopotrivă ca pe o veritabilă „regină a romanţei româneşti”.
*Mia Braia (1911-1999) a văzut lumina zilei la Craiova pe 8 septembrie 1911. În acest oraş, ea se va afla în diferite ipostaze: studiile muzicale le efectuează la Conservatorul „Cornetti”, avându-i ca profesori pe: Jeni Ciolac/canto, Ion Vasilescu/teorie şi solfegiu şi Dan Demetrescu/actorie; debutează ca solistă de muzică uşoară în trupa lui Manu Nedeianu, la restaurantul „Minerva”; în perioada 1925-1929, este solistă în corul „Armonia”; colaborează mai târziu cu ansamblul „Doina Olteniei”.
Din 1929 până în 1932, va studia la „Conservatorul din Bucureşti”, printre profesorii săi fiind Ion Nonna Otescu/armonie, Livia Veţianu/canto şi Victor Gheorghiu/teorie-solfegiu. Tot din 1929, Mia Braia a cântat în Societatea corală „Carmen” din Bucureşti până în 1934. În 1936, debutează la „Radio Bucureşti” cu un program de muzică uşoară. Până în 1940, ea va face numeroase înregistrări la Casa de Discuri „Cristal”/viitorul „Electrecord”. Atunci a fost lansată, de pildă, melodia lui Ion Vasilescu, intitulată Nu-ţi pare rău când vezi că plâng cu orchestra Teatrului „Alhambra”, dirijată de compozitor, pentru care a primit „Premiul Discului”. În perioada 1937-1945, Mia Braia a fost solistă, cântând cu formaţii apreciate în acea vreme la restaurantele bucureştene „Coşna-Cireşoaia”, „Luther” şi „Balotha”, precum şi în provincie, la Neptun şi Constanţa. După război, Mia Braia colaborează cu mai multe orchestre de muzică populară printre care: „Barbu Lăutaru” şi „Periniţa” din Bucureşti, „Lazăr Cernescu” din Caransebeş şi „Taraful Gorjului” din Târgu Jiu. A compus o serie de romanţe, piese de muzică uşoară şi cântece în stil popular. A întreprins turnee în Germania, Israel şi S.U.A.
Mia Braia a fost căsătorită cu tenorul şi solistul de romanţe Petre Alexandru, dar spre surpriza bucureştenilor care admirau căsnicia lor exemplară, cei doi au divorţat, Mia Braia recăsătorindu-se în august 1947 cu Emanuel Blaga, nepotul lui Lucian Blaga.
În acest context, ea l-a cunoscut pe marele filosof şi poet despre care scria următoarele în cartea Amintiri, apărută la New York în 1989: „Am ajuns la el, recomandându-mă cu numele meu de cântăreaţă, aşa că nu putea să-i sune nimic ciudat auzind pur şi simplu: Mia Braia. O interpretă de cântece de dragoste, care vroia să vadă un <cântăreţ al dragostei>. I-am spus că simţământul dragostei cântate poate fi o frântură din poemele lui metafizice, iar pe el l-au amuzat atacul meu, ca şi risipa de informaţii muzicale pe care i le-am dat. Şi m-a privit apoi cu simpatie. Privindu-i ochii generoşi şi capul leonin, i-am zâmbit şi eu. Trăia acolo, între rafturi cu cărţi, la o masă cu hârtii adunate cu grijă. Avea 65 de ani… Lucian Blaga m-a privit netulburat şi mi-a oferit un zâmbet care mi s-a părut un zâmbet de simpatie. Atât mi-a trebuit şi mi-am pornit necazul cu neamul Blagilor şi indiferenţa lui faţă de mine, o cântăreaţă. Îl ascultam, căutând să-mi împlantez în minte fiecare cuvânt, fiecare nuanţă… M-a înţeles şi m-a abătut cu înţelepciune din certitudinile mele. <Numai frumuseţea spirituală este de luat în seamă – mi-a spus el – fiindcă numai ea e născătoare de alte frumuseţi>… L-am văzut atunci prima şi ultima oară, dar, în ciuda anilor mei, hăituiţi peste acoperişuri şi vise, mi-l amintesc puternic pe cel ce adusese Cerul în călimară şi inima omului în palmă.”.
În anul 1979, Mia Braia a primit, după mai multe demersuri, acordul autorităţilor de la Bucureşti de a emigra în R.F.G. A decedat la New York, departe de ţară şi de toţi prietenii, la 3 iulie 1999 în vârstă de 88 de ani, luând cu dânsa amintirile unei vieţi artistice de excepţie.
Se ştie că pe artistele Ioana Radu şi Mia Braia le-au unit doar talentul şi legătura de rudenie, fiind mereu rivale şi neînţelegându-se ca două surori, după ce Eugenia Braia a ales numele de scenă „Ioana Radu”. De altfel, ele nu au cântat împreună decât un singur cântec cu acelaşi talent inconfundabil: Ciobănaş cu trei sute de oi. Probabil acum – când „surorile de pe portative” se află în Ceruri – Îngerii ascultă cu emoţie acel duios cântec de dragoste şi se bucură nespus de mult. Mai sper că aceiaşi Îngeri nu vor avea nimic împotriva mea atunci când vor auzi versurile îndrăgitului cântec interpretat de Nicolae Niţescu, pe care mi-am îngăduit să le modific parţial: „Două surori/cântă-n noapte ca două viori/pentru cei ce le-ascult chemarea,/pentru cei ce-şi doresc uitarea…/Tot ca şi ele,/în nopţile cu stele,/în clipe grele,/iubirea vom cânta.”.
Acum nu îmi mai rămâne altceva decât de a pune, în clipele mele de răgaz, discurile unde sunt înregistrate romanţe interpretate cu aceeaşi măiestrie de Ioana Radu şi Mia Braia spre plăcerea tuturor românilor de ieri, de astăzi şi de mâine.
