Un român la trei minute. 20 de români pe oră. 200.000 de români pe an. Aceasta este dimensiunea crizei prin care trece România astăzi, cea mai gravă din ultimii 30 de ani. Singurul răspuns moral la situaţia de faţă este unitatea în faţa pericolului mortal PSD.
Aici suntem acum
Încă nu ne dăm seama de ceea ce ni se întâmplă. Dar ajunge să ne imaginăm că mâine dimineaţă toţi piteştenii, de exemplu, ca la un semn, şi-ar face bagajul, şi-ar lua bocceluţele şi şi-ar târâi valizele peste graniţă. Asta se întâmplă în fiecare an în ţara asta: un Piteşti dispare de pe hartă.
Dar fiecare român care pleacă nu este doar o cifră. Nu este doar un paşaport. Românii care pleacă nu pleacă de bine. De fapt, vă daţi seama cât le este de greu acestor oameni? Ce poate fi mai dificil decât să îţi rupi rădăcinile şi să te separi de cei dragi şi de tot ce ţi-e drag?
Consecinţele le vom simţi cu toţii pentru multă vreme de-aici înainte. Fiecare român care pleacă lasă în urmă un oraş sau un sat mai gol, mai trist şi mai îmbătrânit. Lasă în urmă copii – şi sunt 250.000 de copii rămaşi singuri acasă, o întreagă generaţie pierdută. Lasă în urmă spitale, şcoli şi companii româneşti fără cea mai importantă resursă: oamenii. În următorii cinci ani, piaţa muncii din România va avea un deficit de jumătate de milion de oameni. Pur şi simplu nu vom mai avea cu cine să facem treabă, cu cine să mişcăm rotiţele economiei.
Criza României de azi este atât de gravă încât nu mai e loc nici de orgolii, nici de dezbinare, nici de stat pe margine. Timpul şi timpurile nu mai au răbdare cu România. Sigur, varianta cea mai simplă şi comodă este să nu facem nimic, sau să strâmbăm din nas şi să ne plângem amarnic că ne pierdem ţara. Dar aceasta-i varianta imorală, complice la pseudo-guvernarea în interesul infractorilor, nu al românilor.
Noi am ales implicarea. Voi?
Nu există altă şansă decât implicarea fiecărui român căruia îi (mai) pasă de România. Implicarea cere asumare: intrarea în arena publică vine cu sacrificii. Ore lungi de muncă, departe de familie. Deplasări în toată ţara. Minciuni, jigniri, ameninţări. Articole defăimătoare care depăşesc orice limită.
Am trăit-o pe pielea mea, împreună cu colegii mei din PACT pentru România. În ianuarie 2016 am lansat PACT: un partid nou, cu peste o mie de membri, mai ales tineri români din diaspora. „Noii paşoptişti”, ne-au spus unii. Alţii ne-au împroşcat cu noroi pentru că le stricam jocurile. Unele dintre cele mai murdare atacuri au venit dinspre oameni care pretind că sunt educaţi, curaţi şi noi. De fapt, au agende ascunse şi răspund la ordine.
Nu ne-am dat nicio clipă bătuţi. Din ianuarie 2016 şi până astăzi, am mâncat pe pâine politica românească. Am lucrat pe brânci la un program de guvernare bazat pe soluţii cu rezultate demonstrate în alte ţări, dar ancorat în realitatea românească. Am făcut campanii în România profundă, în zone complet roşii, gen Bolintin (Bădălău) sau Neamţ (Arsene). Am bătut recorduri, luptând de la egal la egal cu PSD, cu resurse financiare infime. La Neamţ, timp de trei luni de zile, am stat în ploaie şi în frig, am lipit afişe, am vorbit cu 50.000 de nemţeni. Am fost ameninţaţi şi înjuraţi de armata PSD.
Dar peste 7000 de nemţeni ne-au acordat încrederea, adesea pentru prima oară în politică, iar pentru asta s-a meritat orice sacrificiu. Desigur, la final, alţii au intrat în parlament, la redistribuire, chiar cu mai puţine voturi. Inclusiv un candidat de pe lista PSD. Aceasta-i legea actuală.
Mai apoi, în iunie 2018, clipul meu de la aeroportul Otopeni cu chemarea „10 august – diaspora acasă” era văzut de 1,8 milioane de români. Întorşi acasă, aceştia au fost primiţi cu bătăi şi gaze lacrimogene, în loc să fie aplaudaţi şi îmbrăţişaţi pentru ceea ce va rămâne, sunt sigur, simbol de unitate al poporului român de pretutindeni în faţa nedreptăţii, a hoţiei şi-a incompetenţei celor care ne conduc. Am primit atunci mii de mesaje din partea românilor de mai aproape sau de mai departe de casă. Promisiunea pe care am făcut-o este să mă lupt până la capăt să îi aducem acasă, într-o Românie normală şi decentă.
E una să comentezi pe Facebook şi alta să faci politică între şi pentru oameni. În ultimii trei ani am observat foarte atent scena publică. Au intrat oameni noi şi îi felicit pentru asta. Unii au făcut antreprenoriat politic, aşa cum am făcut şi noi cu PACT. Alţii au intrat în partide existente. Stimă! Să vrei să faci politică pentru oameni în România de azi e un gest de curaj şi de patriotism sincer, indiferent de calea aleasă.
Singura soluţie: unitatea
Tentaţia pe care o văd la unii compatrioţi este să spună: „nimic nu merge, radem tot, o luăm de la zero, facem un partid nou”. Cel puţin e un pas înainte de la sintagma „toate partidele aceeaşi mizerie”. Dar nu-i o soluţie. Pentru că indiferenţa şi fărâmiţarea au de fapt acelaşi efect: victoria PSD, partidul-stat care dă pomeni electorale bine ţintite şi scoate la vot un electorat captiv, care-i asigură locul I în alegeri. Dacă se întâmplă din nou asta în 2019-2020, e game over. Sper că toată lumea înţelege asta, măcar acum, în ultimul ceas.
Singura soluţie este opoziţia unită. Am mai făcut acest apel încă din decembrie 2016, imediat după alegerile parlamentare: „Exerciţiul de maturitate a forţelor politice noi şi a celor care vor să se înnoiască a început. Există doar două variante: ori împreună, ori deloc”. Şi din nou în mai 2018, clar şi răspicat: „PNL, Mişcarea România Împreună, USR, PMP, PACT pentru România şi inclusiv partidele locale noi au o misiune, dar mai ales o datorie comună: salvarea democraţiei, libertăţii şi parcursului euro-atlantic al României şi demararea reformelor ample de care ţara are nevoie pentru a se dezvolta”.
În ultimii doi ani, am purtat discuţii ample cu forţele de opoziţie: PNL, USR, RO+/MRÎ/PLUS. Am căutat teme şi proiecte comune. Am întâlnit oameni remarcabili, care au înţeles că miza este viitorul României, nu să avem fiecare „jucăria” noastră. Din păcate, am întâlnit şi orgolii mari a unor oameni mici, dincolo de aparenta deschidere către ideea de opoziţie unită. Nu vreau să spun mai multe pentru că opoziţia trebuie să rămână unită şi să se concentreze pe lupta împotriva PSD. Ajunge să spun că am răspuns public unui anume apel încă din iulie 2018, fără nicio urmare, ceea ce demonstrează că anumite mesaje sunt doar de faţadă. N-am să dau nume. Poate a fost doar o scăpare. Sunt sigur că, în timp, românii vor demasca adevăratele intenţii ale celor care le cer încrederea şi votul.
Noi însă am rămas consecvenţi ideii că trebuie să strângem rândurile. Unii au înţeles şi înţeleg, alţii nu. Ultimul cuvânt îl au întotdeauna cetăţenii României.
De ce PNL
Am cumpănit foarte mult şi foarte atent această decizie. Cunosc toate contraargumentele şi le respect, chiar dacă nu le împărtăşesc. Apelul meu către toţi membrii şi simpatizanţii noştri este să aibă încredere deplină în drumul ales.
Pe 18 martie 2019, ziua în care marele lider liberal Mircea Ionescu-Quintus ar fi împlinit 102 ani, am anunţat integrarea PACT în PNL, în ceea ce considerăm drept cea mai importantă mişcare între două forţe politice în România anului 2019. De atunci şi până azi am primit multe mesaje de felicitare, de încurajare, împreună cu o serie de întrebări. Iată argumentele mele şi ale echipei PACT:
Argumentul strategic. În mod ideal, dreapta va fi reprezentată în România de un singur partid puternic, o alternativă solidă la PSD. Acest partid nu poate să fie decât PNL, singurul care are capacitatea de a îndeplini obiectivul vital de scoatere a României din ghearele PSD. Coagularea opoziţiei în cadrul PNL, fie şi pe termen mediu-lung, va evita scenariile anterioare, cu orgolii şi atacuri în interiorul coaliţiei de guvernare. Ar însemna totodată maturizarea şi stabilizarea sistemului politic românesc, premise necesare pentru o guvernare predictibilă în următorii ani, fără de care România nu va putea ieşi din actuala criză şi nici nu va putea recupera prea curând distanţa faţă de Vest. Primul pas trebuie făcut chiar înainte de alegerile prezidenţiale prin susţinerea candidaturii Preşedintelui Iohannis pentru un nou mandat. Orice altă formulă ar fi nu doar incorectă (prin raportare la declaraţii publice anterioare), ci şi riscantă pentru viitorul României europene.
Argumentul tactic. PNL şi PACT sunt forţe politice cu valori comune şi capacităţi complementare. PNL are de partea sa istoria, maturitatea, capacitatea de mobilizare şi de a ajunge la toţi românii. Este totodată cel mai important partid din România, care a demonstrat prin fapte, nu prin gargară, că ştie cum să dezvolte România. Oricine are ochi să vadă poate merge la Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara-Arad, Reşiţa, Roman şi în multe alte locuri unde administraţiile liberale, cu toate blocajele de la guvernarea PSD, au schimbat în bine viaţa românilor. PNL este singurul partid care a crescut alocaţiile copiilor, în ţara în care – evident – acestea sunt pe ultimul loc din UE, iar natalitatea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani. PNL este respectat şi ascultat în Europa, ca membru de bază al celui mai puternic partid european – PPE.
De partea cealaltă, PACT contribuie pe trei paliere. În primul rând, avem o echipă de 300 de profesionişti de top, cu rezultate demonstrate la cel mai înalt nivel în plan academic şi profesional: de la Sorbona la Stanford şi Harvard, de la MIT la Oxford, de la companii de prestigiu la instituţii financiare internaţionale. Toţi vor să se implice mai mult în arena publică – nu cu scandal şi cancanuri, ci cu soluţii concrete şi politici publice deştepte pentru dezvoltarea României. În al doilea rând, am construit în ultimii zece ani, pornind de la fondarea Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în 2009, cea mai întinsă reţea românească la nivel global, cu peste 15.000 de membri în 50 de ţări. E o reţea valoroasă, bine ancorată în diaspora românească şi cu conexiuni strategice şi diplomatice la nivel înalt pentru un proiect asumat răspicat: „mai multă Europă în România, mai multă Românie în Europa”. În fine, PACT înseamnă şi un demers politic curajos, cu oameni care ştiu ce înseamnă campaniile grele în teren.
Argumentul politic. PNL şi PACT sunt partide autentice de centru-dreapta, cu valori clare (aici şi aici), pe deplin compatibile, partide care au proprietatea termenilor (fără nicio aluzie). Cei care spun că ideologia nu mai contează, că totul este relativ, deci totul este permis se înşală amarnic. Românii au nevoie de claritate, de lucruri spuse pe nume, nu de „lideri” schimbători după cum bate vântul. Ca PACT, am trecut printr-un amplu proces intern de definire a misiunii şi valorilor noastre, asumându-ne la alegerile din 2016 o identitate distinctă. În acelaşi registru este şi cooptarea lui Rareş Bogdan, un mare câştig pentru PNL: un om de dreapta, vârf de lance în lupta împotriva PSD-ului.
Argumentul de suflet. Nu în ultimul rând, la nivel personal, e ca în dragoste, iar prima iubire nu se uită niciodată. M-am înscris în Partidul Naţional Liberal la 16 ani, pentru că m-au atras valorile şi istoria remarcabilă a acestui partid, a cărui destin se confundă cu destinul României. Ştiu, veţi spune că sunt un romantic, dar prefer să rămân la cuvintele liderului paşoptist Nicolae Bălcescu: „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. Partidul Naţional Liberal are deplina legitimitate şi capacitate de a desăvârşi proiectul României moderne şi europene, întrerupt brutal de deceniile de comunism şi neocomunism.
Acestea sunt cele mai importante argumente care stau la baza alegerii noastre. În plus, de la bun început, am regăsit în echipa PNL condusă de Ludovic Orban un partener onest, capabil şi pe deplin conştient că îi revine misiunea dificilă de coagulare a tuturor forţelor binelui. Suntem convinşi că împreună vom reuşi.
Apel
În final, lansăm un apel public şi îi chemăm alături de noi pe toţi cei care vor să facă echipă pentru România. Avem datoria morală să fim uniţi şi să oferim o alternativă reală românilor, iar această alternativă este Partidul Naţional Liberal.
E timpul, români. E timpul României!
E timpul, români; e timpul României!
sau
E timpul, romani ! E timpul Romaniei.