Companii

Cele mai importante trei tendințe care vor modela viitorul în retail

 Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România…

Lanț de supermarketuri amendat de ANPC cu peste 7 milioane de lei pentru nereguli constatate în toată țara

De la începutul acestui an și până în prezent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat – în cadrul…

Eisberg România și-a mărit afacerile, reușind să țină costurile sub control

Eisberg România, lider pe piața salatelor proaspete gata de consum, a încheiat anul 2022 cu rezultate financiare remarcabile, cu o…

Vizită în România a reprezentanților conducerii băncii IFIS

În 2021, schimburile comerciale dintre Italia și România au fost de 16,55 miliarde de euro, iar Italia reprezintă al doilea…

Lowe Group anunță numirea lui Sever Savanciuc în poziția de CEO

Începând cu luna mai a acestui an, Sever Savanciuc devine noul CEO Lowe Group, unul dintre cele mai mari și…

În 2022, membrii TechAngels au investit 5,679 milioane de euro

Investițiile cumulate, realizate de membrii TechAngels, cea mai mare rețea de investitori de tip angel din România, în cursului anului…

NEPI Rockcastle anunță integrarea API-ului global CitiConnect în platforma FinqTreasury

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a integrat API-ul…

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Dacia Plant de către Ceres Pharma

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Ceres Pharma NV preia Dacia Plant S.R.L. Dacia Plant, deținută anterior de către…

Ovidiu Kișlapoși se alătură echipei Pluridio în funcția de Chief Product Officer

Pluridio, fintech-ul de nișă ce dezvoltă soluții software și produse personalizate destinate Trezoreriilor bancare, anunță consolidarea echipei organizaționale. Ovidiu Kișlapoși…

Fabrica Elis Pavaje de la Arad deschide oportunități pentru 80 de noi locuri de muncă în vestul țării

Fabrica de la Arad este cea mai mare investiție a companiei, în valoare de 20 de milioane de euro. Platforma…

- Publicitate -