Finanțe și Bănci

Alexandru Dănilă, CEO al STAR Asset Management, intră în echipa Consiliului Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România

CEO al STAR Asset Management este cel mai nou membru al Consiliului Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România,…

11 programe în valoare de 221,5 milioane franci elvețieni (peste 1,2 miliarde lei), finanțate prin Contribuția Elvețiană, intră în etapa de implementare 

Primele plăți, în valoare de 0,8 milioane franci elvețieni (peste 4,5 milioane lei), au fost deja făcute. Cele 11 programe finanțate…

Un român din trei nu are un plan de rezervă în cazul pierderii principalei surse de venit a familiei

Comunicat UNSAR Aproape o treime dintre români (29%) declară că nu are încă niciun plan pentru situația în care, din…

BCR atrage 1 miliard de lei printr-o nouă emisiune de obligațiuni

Este cea mai mare emisiune corporativă din 2026 de pe Bursa de Valori București. Banca Comercială Română (BCR) a încheiat…

Șansa României de a transforma finanțarea în capacitate industrială: apărarea ca motor economic

Autor: Sebastian Popescu, Grants and Incentives Advisory Leader, EY-Parthenon, EY România În ultimii ani, industriile din România, mai ales cea…

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

Comunicat CSALB Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea indicelui…

Alexandru Petrescu (ASF): Provocările economice, sociale și climatice ne cer să regândim modul în care construim și protejăm încrederea în sistemele financiare

În cadrul  simpozionului „Rethinking Economic Models: Sustainability, Finance, and Accounting in Times of Transformation”, organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor…

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă la reuniunile Eurogrup+, Consiliului Guvernatorilor BEI și ECOFIN, la Luxemburg

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se va afla la Luxemburg, în perioada 11-12 iunie 2026, pentru a participa la o serie…

Băncile centrale continuă să cumpere aur în 2026, în ciuda randamentelor de peste 5% ale obligațiunilor americane

Evoluția pieței aurului în prima jumătate a anului 2026 poate fi împărțită în două perioade distincte. Primele trei luni au…

Endava și Tyl by NatWest colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de servicii de plată dedicate comercianților

Endava, furnizorul global de servicii de transformare digitală, a cărui abordare AI-native combină tehnologia de ultimă generație cu expertiza aprofundată…

- Publicitate -