Finanțe și Bănci
Apetitul milenialilor europeni pentru investiții mai riscante pe piața volatilă actuală este mai mare decât cel al grupurilor de vârstă mai mari
Raportul EY Global Wealth Research - Apetitul pentru risc al investitorilor europeni din generația Millenials este de 1,5 ori mai…
Banca Comercială Română a coordonat aranjarea unui credit sindicalizat pentru KMG International NV (Rompetrol) de aproape 600 milioane de dolari
Grupul KMG International a semnat o nouă facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 531,8 milioane de dolari, cu…
Binance consolidează cooperarea cu autoritățile române în lupta împotriva infracțiunilor financiare și a finanțării terorismului
Inițiativa sprijină combaterea crimelor cripto și susține eforturile continue ale Binance de a sprijini autoritățile de reglementare și legislative Binance,…
Educația financiară susține evoluția economică a unei țări
Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), organizație profesională independentă neguvernamentală, ai cărei membri administrează active de aproape 10 miliarde…
Raiffeisen Smart Market – aplicația care calculează amprenta de carbon
Raiffeisen Bank este prima bancă din România care lansează o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația de…
Bitcoin a trecut de pragul de 30.000 $
Revenirea investitorilor în piață după lungul week-end pascal și scăderea aversiunii față de risc au dat un impuls de apreciere…
Ce urmează după falimentele băncilor din SUA
Implicațiile sectorului bancar. Piețele se îndreaptă spre o aterizare dură Analiză Allianz Trade - Ceea ce a început ca o…
Statistic, în medie, românii stau bine cu banii
Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul IV 2022, în termeni nominali, 6634 lei pe o gospodărie şi 2648…
„Românii trebuie să economisească și să rămână prudenți. Nu sunt premisele unei recesiuni”
Bogdan Neacșu, Președinte ARB și CEC Bank În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară…
BCR pregătește vânzarea filialei BCR Chișinău S.A. către Victoriabank S.A.
Banca Comercială Română S.A. și Banca Comercială Victoriabank S.A., una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, au agreat…