Singurul element identitar al lui Albert Einstein, fizicianul americano-elveţian de etnie evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1879-1955), pe care l-am văzut în călătoriile mele a fost un bust de marmură, expus la Deutsches Museum/Muzeul German din München cu prilejul unei deplasări la o manifestare europeană sub auspiciile Uniunii Internaţionale a Studenţilor (al cărei Secretar eram) în vara anului 1975. Domeniile cărora savantul le-a consacrat întreaga viaţă nu s-au înscris în preocupările mele universitare şi ştiinţifice. Cu toate acestea, aş putea spune că Einstein m-a fascinat mereu, din adolescenţă până la această vârstă înaintată. I-am dedicat cugetări şi aforisme, l-am evocat în cursurile universitare, în cărţile şi studiile mele de Retorică, Epistemologie şi Semantică, alegându-l şi păstrându-l ca pe un model de conduită academică şi civică, aşa cum l-am regăsit în numeroasele sale memorii, însemnări şi confesiuni sau în mărturiile contemporanilor lui.
O caracteristică a biografiei lui Einstein a fost precocitatea extraordinară ce nu a putut fi ignorată de niciun biograf sau analist. Când avea doar cinci ani, micuţul Albert era fascinat de o busolă primită în dar de la tatăl său, aceasta fiind prima legătură cu Universul înconjurător la care va medita întreaga viaţă. Peste un an, la insistenţele mamei sale, ia primele lecţii de vioară, reuşind să interpreteze creaţii celebre ca “Sonata pentru vioară” a lui Mozart. Când avea 12 ani, el începea să citească lucrări fundamentale de filosofie şi matematică printre care: “Elementele” lui Euclid şi “Critica raţiunii pure” a lui Immanuel Kant; ajunge repede să înveţe întreaga geometrie euclidiană şi apoi calculul infinitezimal. Mai târziu, Einstein are şansa de a urma cursurile universitare în Elveţia, care se deosebeau de cele din Germania unde nu se acorda atenţie personalităţii creative a studenţilor. La 16 ani, el scria şi publica prima lucrare ştiinţifică.
1905 a fost considerat, de cei care au studiat opera einsteiniană, un an miraculos. În perioada respectivă sunt trimise succesiv cinci articole la Anuarul german de fizică “Annalen der Phisik” în lunile martie, aprilie, mai, iunie, septembrie. De atunci datează celebra ecuaţie: E=mc2 (echivalenţa energiei), exprimând cantitatea imensă de energie înmagazinată într-un corp, care poate fi eliberată în procesele de fuziune şi de fisiune nucleară. Prin această teorie a relativităţii restrânse, Einstein destrăma concepţia anterioară a lui Isaac Newton, expusă în anul 1686 în “Philosophiae naturalis principia mathematica”. În continuare, Einstein elaborează teoria relativităţii generalizate – o adevărată revoluţie în lumea ştiinţei, prin care se nega existenţa unui timp absolut. Tezele einsteiniene au devenit subiect al unor discuţii contradictorii în diverse medii: prestigioase cercuri academice; universităţi; cluburi mondene de pretutindeni. Cu simţul umorului care l-a caracterizat în permanenţă, Einstein declara următoarele despre teoria sa: “Când stai cu o fată drăguţă două ore e ca şi cum ai sta două minute, iar când stai deasupra unui cuptor încins două minute, e ca şi cum ai sta două ore. Aceasta este relativitatea.”. Atunci când – după descoperirea faimoasei formule – i s-a propus să devină Preşedintele Statului Israel, Einstein a răspuns cu umor: “Politica este pentru prezent, dar ecuaţia mea este pentru Eternitate.”.
Parcă dorind să arate omenirii că idealul renascentist al “Omului Universal” şi-a păstrat actualitatea şi relevanţa, Albert Einstein şi-a pus semnătura pe o multitudine de descoperiri şi invenţii printre care: girocompasul; refrigeratorul; laserul; efectul de difuzie a luminii în atmosferă; comportamentul giromagnetic al electronului (în colaborare cu fizicianul olandez Wander Johannes de Haas); modelul statistic prin care lumina poate fi asimilată unui gaz (în colaborare cu fizicianul indian Satyendra Nath Bose) ş.a.
Savantul a păşit dincolo de frontierele ştiinţei propriu-zise, afirmându-se ca un militant responsabil pe tărâm socio-politic. Astfel, împreună cu Henri Barbusse, Rabindranath Tagore şi Maxim Gorki, semnează în anul 1919 o “Proclamaţie privind libertatea umană”. Chiar în 1914, anul începerii Primului Război Mondial semnează un “Manifest către europeni”. După ce, în 1945, îşi manifesta profunda indignare faţă de bombardarea oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, Einstein se angajează în ample campanii consacrate dezarmării generale.
Relaţia sa cu Divinitatea a avut parte de numeroase cugetări care s-au înscris în sfera satirei. Fiind întrebat dacă crede în “viaţa de apoi”, el a răspuns fără ezitare: “Nu. O singură viaţă este suficientă pentru mine.”. Într-o scrisoare adresată, la 3 ianuarie 1954, filosofului Erik Gutkind, el scria: “Cuvântul <Dumnezeu> pentru mine nu este altceva decât expresia şi produsul slăbiciunii omeneşti.”. În context preciza, totuşi, că “nu este un ateist, ci un agnostic.”. Lui Einstein îi aparţin următoarele aforisme: “Toate religiile sunt ramurile aceluiaşi copac.”; “Ceea ce mă interesează cu adevărat este dacă Dumnezeu a avut de ales atunci când a creat Lumea.”.
Einstein a câştigat popularitate datorită relaţiei sale active cu arta muzicii. Obişnuia să spună: “Dacă nu aş fi fost un fizician, eram probabil un muzician. Deseori gândesc prin muzică.”. Iată două exemple edificatoare: *în anul 1930, Einstein a susţinut un recital de vioară în scopuri caritabile la Noua Sinagogă de pe Oranienburger Strasse din Berlin; *peste un an – când efectua anumite cercetări la Institute of Technology din California – el a vizitat Conservatorul din Los Angeles unde a interpretat, împreună cu membrii Cvartetului Zoellner, lucrări celebre de Beethoven şi Mozart.
Voi evoca doar câteva versuri dintr-o poezie intitulată “Einstein” a scriitorului canadian Robert William Service (1874-1958): “Un omuleţ fricos era,/Cu creta-n mână, stând la tablă/Şi milioane el stupefia,/Căci nu puteau să înţeleagă./El spunea: <E egal mc pătrat/Voi dovedi că e adevărat.>”.
În încheierea articolului de faţă, adaug următoarele însemnări din volumele publicate în perioada 2016-2018: “Einstein a fundamentat unele adevăruri despre relativitate care au un caracter absolut.”; “Văzând celebra ecuaţie einsteiniană a Energiei, un profan exclamă: <Ce simplă este, având o literă mare E (probabil, iniţala numelui), două litere mici m şi c, o cifră 2!>.”; “Ni se recomandă cu tărie eliminarea E-urilor din alimentaţia cotidiană, deşi – tocmai datorită unui E- Einstein a atins Nemurirea.”; “În privinţa perenităţii, <Gioconda> este similară formulei lui Einstein.”; “Newton şi Einstein au scăpat de T.V.A., deşi teoriile lor aveau o enormă valoare adăugată.”; “Conform teoriei evoluţiei, la originea creierului lui Einstein se afla cândva un creier de maimuţă analfabetă.”; “Einstein – o solidă <piatră de hotar> în lumea Ştiinţei.”; “Ce mare este diferenţa dintre formula lui Einstein şi <Formula1>!”; “Einstein – mare creator al unei mici formule.”; “Constatăm că Einstein nu se temea de E-uri.”; “Care este adevărata formulă a Succesului – celebra ecuaţie einsteiniană a Energiei sau surâsul nemuritor al Giocondei?”; “Figura lui Einstein: într-un copac plin de gânduri s-a cuibărit o micuţă formulă a Energiei.”; “Şi Einstein a fost mumificat, luând chipul unei formule veşnic nealterate de trecerea Timpului.”; “Nu ştiu care au fost caracteristicile cerebrale ale lui Einstein, dar presupun că şi creierul său mic era unul foarte mare.”; “Tare simpatic mai era Einstein – şi ca figură, dar şi ca formulă!”; “A venit, în virtutea Destinului, şi acel moment inevitabil când Einstein şi-a pierdut întreaga energie.”; “Nu este exclus ca dentiţia lui Einstein să fi fost compusă numai din măsele de minte.”; “Celebra formulă einsteiniană este foarte scurtă, probabil din economie de energie.”; “Ce mare este micuţa formulă einsteiniană a Energiei!”; “C.V.-ul lui Einstein s-ar putea reduce la scurta ecuaţie a Energiei.”; “Un tânăr şi-a lăsat părul vâlvoi în speranţa că va ajunge un al doilea Einstein, uitând că marele savant şi-a câştigat celebritatea prin ceea ce avea în cap, nu pe cap.”.
