Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti, structura de reprezentare a celor 300.000 de elevi din capitală, trage un semnal de alarmă cu privire la politizarea din ce în ce mai puternica a sistemului de învăţământ.
Luni, 9 septembrie, au fost distribuite în liceele, şcolile şi grădiniţele din sectorul 5 al capitalei orare cu caricatura Primarului Daniel Florea. Mesajul ce însoţeşte caricatura „Dragul meu copil şcolar/De urmezi acest orar/Să te uiţi în calendar/C-ai şanse s-ajungi primar” este total nepotrivit pentru elevi. Mai mult, în colţul din stânga al orarului, apar două hashtag-uri, unul cu iniţialele edilului, iar celălalt cu motto-ul mandatului, având caracter manipulator, evidenţiind modul în care Daniel Florea şi-a început campania electorală.
În acelaşi timp, în alte unităţi de învăţământ preuniversitar din capitală, mai mulţi decidenţi au participat la deschiderea începutului de an şcolar, printre care se numără şi preşedintele României, excelenţa sa Klaus-Werner Iohannis, primarul general al Municipiului Bucureşti, doamna Gabriela Firea, alături de ceilalţi primari de sectoare, consilieri locali, parlamentari, deputaţi etc.
Elevii consideră aceste vizite şi „cadouri” inoportune pentru buna dezvoltare a şcolii româneşti, evidenţiind dependenţa unităţilor de învăţământ de administraţia publică locală şi de zona politică.
Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti solicită autorităţilor competente să se sesizeze şi să ia măsurile necesare, în vederea stopării difuzării de materiale electorale în unităţile de învăţământ preuniversitar.
„Elevii, din păcate, sunt încă o dată folosiţi ca masă de manipulare pentru campaniile electorale ale viitorilor candidaţi. Educaţia nu trebuie să aibă culoarea unui partid, iar, în şcoală, politica nu are ce căuta, dincolo de orele unde este subiect de discuţie.”, a declarat Tudor-Alexandru PANAIT, preşedintele Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti