În cel mai recent număr (august a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, acad. Ioan-Aurel Pop propune, sub titlul ”Limba Română și numele său corect”, o analiză documentată a originilor și structurii limbii române, în contrapondere cu tezele care susțin ideea unei ”limbi moldovenești” în Republica Moldova și a unei ”limbi vlahe” în Serbia. Autorul arată că ”Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor”, iar diferitele graiuri au patrimoniu lingvistic comun. Mai mult, argumentează că ”Autoritățile pot decide existența unor state, dar statele nu se confundă cu popoarele, cu națiunile și cu limbile. Acestea din urmă sunt alcătuiri organice, născute, dincolo de voințele individuale, în urma unor procese istorice îndelungate și complicate”.
Nicolae Mareș amintește despre cariera diplomatică a lui Lucian Blaga, în materialul ”Începuturile diplomatice ale tânărului Blaga”, arătând cum ilustrul filosof și scriitor român a intrat în diplomație ca atașat de presă la Varșovia, periplul său diplomatic fiind continuat la Praga, Berna, Viena și Lisabona.
Ulterior, însă, Blaga s-a consacrat adevăratei sale vocații, scrisul, chiar dacă a trebuit să înfrunte multe obstacole pentru asta și cu toate că a revenit în diplomație, activând la Varșovia.
Sub un titlu elocvent: ”Panait Istrati – scriitorul autodidact la școala vieții”, Mihai Caba evocă figura unuia dintre cei mai pitorești și discutați scriitori români, la aniversarea a 140 de ani de la naștere (10 august 1884).
Pornind de la date biografice esențiale, semnatarul articolului arată că Panait Istrati, scriitor de limbă română și franceză, a fost în mod greu de explicat marginalizat sau chiar omis în lucrările lor de critici literari de prestigiu, cum ar fi George Călinescu sau Nicolae Manolescu. De altfel, nici marele Iorga nu a avut prea multe cuvinte de laudă la adresa lui.
Peste toate, însă, autorul celebrei nuvele Chira Chiralina – scrisă de Panait Istrati în limba franceză și tradusă de Eugen Barbu în română în 1972 -, apogeu al literaturii boeme, aventuriere, dar nu lipsită de profunzimi literare și referiri la sensuri existențiale (beneficiind și de mai multe adaptări cinematografice) și-a creat un nume și și-a lăsat o amprentă poate controversată, dar în mod sigur unică asupra literaturii române și chiar universale.
Este evocată și celebra întâlnire cu Romain Rolland, survenită după o tentativă de sinucidere. Am putea spune, modificând puțin citatul: ”malgré tout, les grands esprits se rencontrent”.
Sub deja consacratul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț oferă cititorului o excelentă poezie cu accente transcendentale, despre lumea de dincolo și lumea aceasta, meditație filosofică străbătută de un fior liric aparte (Urmărire incertă în jocul luminii): ”Nu știu de ești ființă, ori lucru, ori spirit, ce-oi fi, te zăresc, dar nu pot să te ating, ești lângă mine și totuși mă simt singură”. Spațiul este unul cosmic, iar trăirea vine dincolo de lume: ”Dispari cu soarele deodată, în spațiul dintre două zile alăturate, și tot tu răsari, sfioasă, de sub geana lunii”. Interferența lumilor este prezentă în fiecare vers, iar finalul consemnează o teamă a ființei terestre, aspirând către celest, dar prizonieră a formei proprii de existență: ”Mi-e teamă de golul ce permite locuirea,/mi-e teamă de urmărirea incertă din jocul luminii”
Spicuim din maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș:
”Dă-ne, Doamne, mai multă minte, că ură avem destulă!”.
”În viața noastră, spiritul este omniprezent”.
”Nu aliații, ci popoarele achită dezastrele” (cât de adevărat! – n.n.)
”Împăcarea-i soră cu Iertarea”.
”Muzeul Crucilor din Măceșu” este titlul prezentării făcute de Ion Popescu-Brădiceni acestui edificiu, înființat de etnograful și etnologul Pompiliu Ciolacu, în urmă cu aproximativ un deceniu. Un loc încărcat de istorie și de sfințenie, care îi poate prilejui vizitatorului ”o reculegere catharsică, o clipă eternă de anamnesis al strămoșilor”, după cum notează semnatarul articolului. Pot fi vizitate obiecte de patrimoniu popular, de sorginte creștină, printre care o icoană de lemn, seculară, cruci lucrate de meșteri cruceri și o splendidă colecție de pristolnice.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după Marcel Iancu, căruia Filip Tudora îi consacră, la final, un medalion sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Carmen Manea, Victor Rusu, Marin I. Arcuș, Mădălina Virginia Antonescu, Ion Deaconescu, Constantin Geambașu, Al. Florin Țene, Livia Ciupercă, Petre Gigea-Gorun, Gh. A. Stroia, Passionaria Stoicescu, Gh. Andrei Neagu, Mircea Tutunaru, Ioan Gâf-Deac, Stelian Gomboș, Lidia Grosu, Gelu Dragoș, Maria-Alexandra Iliescu, Vlad Răzvan Baciu, Dan Busuioceanu, Gjekë Marinaj, Miguel Angel Oxlaj Cumez, Shaip Emmerlahu, Tadeusz Sliwiak, Ioan Voicu, Liliana Popa, Nicolae Bălașa, Ioan C. Popa.
