EVERGENT Investments, cel mai dinamic fond de investiții, a achiziționat prin intermediul Țesătoriile Reunite SA, parte a Grupului, un teren cu o suprafață de 16.000 mp în zona de nord a Bucureștiului. Terenul este situat în sectorul 1, în proximitatea Parcului Herastrau și are PUZ în vigoare, se arată într-un comunicat de presă.
“Dezvoltăm portofoliul private-equity prin continuarea investițiilor în real-estate. Terenul din Intrarea Străulești este într-o zonă ce se anunță a fi un nou pol financiar și rezidențial premium în București. Căutam în permanență noi surse de creștere și oportunitaăți investiționale, iar un viitor proiect rezidențial din nordul Capitalei va genera profit semnificativ pe termen lung, cu un raport atractiv randament/risc pentru acționarii noștri”, a declarat domnul Cătălin Iancu, director general adjunct al EVERGENT Investments.
EVERGENT Investments, compania de investiții financiare cu o experiență de peste 30 de ani în piața românească de capital, este un deschizător de drumuri, contribuind la dezvoltarea comunității din care face parte. Prin aplicarea unei strategii bine articulate și responsabile, EVERGENT Investments valorifică eficient oportunități investiționale, atât în piața de capital, cât și prin proiecte de private equity.
Elementele cheie ale strategiei EVERGENT Investments, compania listată cu cea mai mare capitalizare din România, se bazează pe o alocare a resurselor care să asigure dezvoltarea sustenabilă a activității și satisfacerea intereselor acționarilor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.