În cel mai recent număr (noiembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș propune, sub titlul ”Nicolae Iorga în conștiința urmașilor, în succesiunea desfășurării evenimentelor de după moartea sa”, o rememorare a marelui istoric și gânditor român, luând în considerare și tristul adevăr că ”Două generații postbelice nu i-au citit vasta și impresionanta operă, pentru că lucrările i-au fost interzise de proletcultiștii veniți la putere, unii din ei pe tancuri sovietice”.
Nicolae Iorga este, firește, în egală măsură universal și având o operă monumentală ce transcende barierele timpului – dar împrejurările trecătoare sau jocurile politice pot afecta chiar și o mare personalitate.
Însă nume ilustre precum Mircea Eliade, Alice Voinescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi au avut consemnări și intervenții care au ajutat la aducerea lucrurilor pe un făgaș firesc.
La 145 de ani de la naștere, Mihail Sadoveanu este omagiat de Mihai Caba în eseul biografic ”Mihail Sadoveanu – ”Ceahlăul” literaturii române”. Personalitate plurivalentă, ”istoriografia românească îi atribuie meritele de a fi fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român”.
”Ceahlăul prozei românești” a fost sintagma prin care Geo Bogza l-a elogiat pe scriitor, sub a cărui semnătură au apărut peste 100 de volume.
Critici de renume, printre care Titu Maiorescu, Tudor Vianu, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Garabet Ibrăileanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, George Călinescu și alții, au analizat opera sadoveniană și i-au relevat nuanțele și profunzimea.
Alături de citate reprezentative din scrierile acestor critici, semnatarul materialului întreprinde și un ”excurs biografic” exhaustiv în viața scriitorului, având la bază atât propriile sale destăinuiri, cât și considerații ale numeroșilor săi biografi și exegeți.
La final, cititorul va avea la dispoziție un tablou cuprinzător și relevant al personalității și operei marelui scriitor român.
Sub deja cunoscutul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț oferă cititorului câteva poezii extrase din volumul omonim, apărut în 2022. Abordând aceleași teme ale existenței umane văzută printr-o prismă filosofică, profund meditativă, autoarea trece din transcendent spre terestru și înapoi cu o ușurință specifică doar poeților de idee: ”o imensă singurătate/într-o oră comprimată/în puncte ce converg/spre limita unui înțeles/ascuns în sine însuși” (Ora comprimată). Sau: ”trec vibrând/în zbor lăuntric/ c-un opal/în vechi oval/ce deschide clipe/adâncite în mister (…) spre o ultimă finalitate/ce transcende/spre revelatoare/înveșnicire” (Zbor lăuntric).
Ne bucură enorm că, în peisajul cultural contemporan în care, adeseori, doar premiile contează, iar câștigătorii lor devin (uneori peste noapte) adevărați corifei, cineva își asumă misiunea de a privi lucrurile și dintr-o altă perspectivă (veți vedea că mai apropiată de adevăr!) în ceea ce privește marile distincții și postura în care acestea îi pun pe laureați.
Mai concret, Christian W. Schenk semnează eseul ”Premiul Nobel pentru literatură – între povară și consacrare”, în care arată, cu luciditate, că echivalentul nemuririi în imaginarul colectiv – care este asociat acestui premiu – este, în realitate, teribil de relativ. Distincția a încununat, începând din 1901, atât titani ai scrisului, ”cât și nume care, paradoxal, s-au estompat în memoria publicului”. Semnatarul materialului observă că laureați precum Hemingway sau Faulkner au parcurs un drum mai degrabă anevoios în continuare, în timp ce Herta Müller ”în loc să fie recitită pentru literatură, a fost revendicată de discursuri politice despre dictatură, iar opera ei a devenit pretext pentru controverse extraestetice”.
Relevând că ”lumea are nevoie de un „cel mai mare scriitor” al momentului, chiar dacă literatura nu poate fi redusă la o ierarhie sportivă” și subliniind că în unele cazuri avem de-a face și cu o exploatare politică, autorul încheie cu o cugetare proprie, pe cât de îndrăzneață, pe atât de adevărată: ”Premiul Nobel dă glorie de o zi, literatura dă durată de secole. Cine nu vede diferența, pierde ambele”.
Total de acord. Îmi permit o singură intervenție proprie, adresată cititorului care a avut răbdarea de a parcurge aceste rânduri. Ce credeți că au în comun următorii scriitori: Lucian Blaga, Aldous Huxley, Vladimir Nabokov, Lev Tolstoi, Cesare Pavese, Virginia Woolf, Julio Cortazar, Jorge Luis Borges, Clarice Lispector și Franz Kafka? Răspuns: faptul că NU au luat premiul Nobel pentru literatură. Q.e.d.
Sub titlul ”Umbrele așternute peste proza eminesciană”, Mihai Batog-Bujeniță ridică o problemă interesantă atât prin unghiul din care este văzută, cât și prin modul în care este tratată: multe dintre scrierile despre marele poet, prozator, publicist păcătuiesc printr-o imixtiune nedorită în viața personală a lui Eminescu, anumite elemente din aceasta (reale sau nu!) nefiind de dorit a fi ”puse pe tapet” în fața publicului cititor, asta pe de o parte, iar pe de alta proza eminesciană este nedorit marginalizată în favoarea altor genuri.
Desigur că lirica eminesciană este cea mai cunoscută, dar acesta nu ar trebui să fie un motiv pentru minimalizarea importanței prozei.
”Oare de ce?”, se întreabă pe bună dreptate semnatarul articolului. Poate că unii critici precum Garabet Ibrăileanu sau Eugen Lovinescu ”au promovat prejudecata că proza lui Eminescu nu s-ar ridica la înălțimea poeziei sau a operei publicistice”, dar până la urmă esențială rămâne capacitatea noastră, a cititorilor, de a înțelege și evalua corespunzător întreaga operă a marelui poet și scriitor.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după pictorul român Adrian Brănișteanu, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ion Popescu-Brădiceni, Al Florin Țene, George Petrovai, Marin I. Arcuș, Gh. Duca, Mădălina Virginia Antonescu, Ionuț Țene, Ecaterina Negara, Lucia Cosmina Vlad, Titina Nica Țene, Carmen Manea, Dan Busuioceanu, Iulian Chivu, Petru Ababii, Carmen Stoianov, Ioan Voicu, Luca Cipolla, Thomas Csinta, Const. E. Ungureanu, Mircea Tomescu, Stoica Lascu, Florentin Smarandache, Răzvan Ducan.
