Când am ales titlul acestui articol, nu am avut nicio dificultate, deoarece era vorba de pseudonimul unui talentat poet ale cărui creaţii nu le-am cunoscut decât în ultimii ani, având timp suficient spre a mă plimba prin “pădurea deasă” a creaţiilor literare româneşti de altădată. Sper că cel la care voi face referire în rândurile următoare nu va avea nimic împotrivă, din Cerurile unde se află acum, întrucât cuvintele mele sunt pline de un respect legitim şi neconvenţional faţă de talentul său literar incontestabil şi inedit în acelaşi timp.
Este vorba despre poetul şi umoristul român de etnie evreiască Ion Pribeagu, pe numele său adevărat Isac Lazarovici (1887-1971) care s-a născut într-un mic târg botoşănean numit Suliţa, într-o familie de negustori săraci. Realizatorul T.V. Octavian Sava îşi amintea următoarele despre acel personaj: “Era un om mărunţel, îmbrăcat îngrijit, cu o pălărie Borsalino, cu gulerul cămăşii apretat şi de o albeaţă imaculată, cu hainele bine croite pentru trupul său de liliputan, cu ochelari rotunzi, imenşi pentru persoana atât de gracilă (firavă – n.n.) dindărătul cărora te ţintuia o privire sclipind de inteligenţă. Umbla totdeauna grav, frământat parcă de mersul inexorabil al omenirii către pieire. Copil fiind, m-am încrucişat nu o dată cu el pe stradă şi-i auzeam pe cei din jurul meu şoptind cu respect: «E Ion Pribeagu!».”.
În 1910 dânsul ajungea la Bucureşti unde a încercat şi a reuşit să-şi câştige existenţa, scriind la diverse gazete poezii umoristice, calambururi, anecdote, poante sub pseudonimele: Saki Disperatu-Buzău; Ion Palavră; Ion Vraişte; Ivan Turbincă; Vasile Găină; Vasile Ispravă; Ion Pribeagu. Acesta din urmă fusese construit cu autoironie: Ion era echivalentul lui Isac, iar Pribeagu ilustra soarta umoristului de a nu-şi fi găsit un cămin stabil. Ion Pribeagu frecventa cafenelele boemei bucureştene, făcându-şi legături de prietenie cu scriitorii Victor Eftimiu, Emil Gârleanu, Nicolae D. Cocea, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu ş.a.
În perioada 1912-1934 a editat volumele de scrieri umoristice Vârfuri de spadă; Bucureşti noaptea; Bucureşti-Iaşi; Strofe ştrengare; Miere şi venin. De asemenea, el a compus numeroase scheciuri pentru spectacolele Companiei de Revistă “Cărăbuş” a inegalabilului Constantin Tănase. Ion Pribeagu este cel care a scris versurile pentru melodia Zaraza interpretată de Cristian Vasile; potrivit unor memorialişti, sursa de inspiraţie ar fi fost o tânără botoşăneancă întâlnită întâmplător, în anii adolescenţei lui, la intrarea în Grădina Publică “Varnav” (azi Parcul “Mihai Eminescu”) din Botoşani. De la inaugurarea “Radiodifuziunii Române” la 17 ianuarie 1929, Ion Pribeagu îşi prezenta textele sale umoristice în emisiunea Ora veselă care începea cu aceste versuri: “Fraţilor din toată ţara,/Din Arad şi Hunedoara,/Din Constanţa şi Sascut,/Vă salut!/Şi vă spun la toţi cinstit:/«Bine v-am găsit!».”.
După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Pribeagu a decis să emigreze în Israel unde avea unele rude, dar cererile sale erau refuzate de fiecare dată. În anul 1962 el i-a scris liderului comunist de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ataşând la autobiografie următoarea rugăminte rimată: “Am depus actele toate/Şi bilet de sănătate/Şi fotografii recente,/Cazierul cu amprente/Plus biletul de vaccin/Că n-am fost supus străin,/Note bune la purtare,/Ordinul de concentrare,/Act de naştere-al lui tata,/De la Fisc pe cinci ani plata./Anexez aici chitanţa/Că-s la zi cu Manutanţa./Am dovadă de la Sacra/C-am trăit bine cu soacra,/Că n-am bloc, că n-am moşie,/Că n-am stat la puşcărie,/Că n-am fost nici beat, nici mort./Am şi act de cununie/Şi-mi mai trebuie-o hârtie/Doar atâta: Paşaport.”. A primit documentul solicitat şi a emigrat la Tel Aviv, decedând acolo în anul 1971.
Cea mai persuasivă evocare a talentatului poet este, însă, prezentarea unor creaţii versificate ale acestuia: *Bunicuţa şi nepoţii: “În expresul de Florica/Lăzi, colete-un amalgam/Şi în compartiment bunica/Şi nepoţii stau la geam./Hohotind, copiii zburdă/Şi fac zgomot infernal,/Iar bătrâna ştirbă, surdă/Tot priveşte cerul pal./Dintr-un coş de la bunica/Câte-un tort de zahăr copt./Şapte ani are Lucica,/Iară Nicu are opt./Înfoiată ca o varză,/Baba zice mai apoi:/«Uite barza, uite barza/Care v-a adus pe voi!»/Nicuşor întins pe-o coastă/Zice, răsfirându-şi părul:/«S-o lăsăm să moară proastă/Sau să-i spunem adevărul?»”. *Bossa Nova: “Gică-i director de bancă,/Om cu faimă-n lumea mare,/Are vilă şi maşină/ Şi-o soţie încântătoare./Dar să fie în nota vremii/Într-o lume capricioasă/Şi-a luat, că aşa-i moda,/Şi-o amantă delicioasă./Nu ştiu dacă-i din Calcutta,/Uruguay sau Eritreia,/Ştiu atât, că-i frumoasă/Şi o cheamă Salomeea./Are braţe de zăpadă,/Trup felin, sculptat cu dalta/ Şi doi ochi plini de păcate/De te bagă-n draci, nu alta!/I-a luat garsonieră/La Ciclop, să se impună/Şi-i mai dă de cheltuială/ Două mii de lei pe lună./Ocupat peste măsură/Cu afaceri o grămadă,/Vine-n fiecare miercuri/Pe la draga lui s-o vadă.”. *Dintr-un roman aristocrat: “Din piscul munţilor ce poartă/Pe umeri zvon de osanale/Despre castele şi fantome/Şi cu ferestre ogivale./În grota unde militarii/Opresc să intre la civili,/Iar noaptea se abat pescarii/Ca să vâneze crocodili/Îţi scriu din turnul cu trei steme/Şi trei carabinieri la poartă,/Pun plicul într-o sticlă veche/Pe care o azvârl în Marea Moartă./Poartă o salvă în aer/Ca saltimbancii să se teamă/Şi teama să sune/Din clopotele de aramă./Şi fiindcă n-am alte adrese,/Ca epilog al jocului,/Trimit impresiile culese/În colţ, la faţa locului.”. *Schiţe de telegramă: “Având să plece grabnic în misiune,/Costică îşi strânge actele în geantă./Şi-şi lasă soţia în poziţiune/Într-adevăr foarte, foarte interesantă./Ajuns în citadela ce-şi destramă/Şi-şi conturează în aur roşu schiţa,/Costică a şi primit o telegramă:/«Avut băiat. Sunt sănătoasă. Miţa.»/De atât noroc şi-n culmea bucuriei/A tras un chef la Samaru cu o amică/Şi a doua zi a scris soţiei:/«Avut fetiţă. Sunt bolnav. Costică.».”. *Motiv serios: “Nu s-au văzut de aproape o lună,/Ea în concediu, în Făurei,/Iar el rămas în Capitală,/Setos de farmecul ei./Că avea Mimi ochi mari şi negri/Şi dinţi albi, mărgăritari,/Guriţă dulce, o comoară/Şi sâni frumoşi şi braţe mari./Cum nu aveau unde să meargă/Să-şi stingă focul ce-i ardea/Şi dornici unul de altul, ambii/S-au îndreptat înspre şosea./Mici, într-un tufiş sălbatic,/De orişice priviri ferit,/În iarbă s-au întins cu sete/Şi s-au iubit, şi s-au iubit./Sfârşind împreunarea dragă,/Sorbită lung, cu mult nesaţ,/S-au sărutat încă o dată/Şi au pornit voioşi la braţ./«Tu ştii că de trei ani, într-una/Ne îndrăgim, iubita mea,/Dar astăzi a şi fost un vis, un farmec,/Săreai în sus, nu altceva.»/«Cum să nu sar în sus, iubite -/Răspunde ea cu mult lipici -/Dacă un ceas şi jumătate/Am stat cu fundul pe arici.”. *La fel: “Sus, pe Văcăreşti, pe dreapta,/Lângă cârciuma lui State,/Avea Şmil o prăvălie/Şi vindea păsări tăiate,/Găinuşe şi răţuşte,/Câte-un puişor de-un kil./De voiai o gâscă grasă/Nu găseai decât la Şmil./Cum stătea el într-o seară/Printre raţe şi gânsaci,/Intră Avram în prăvălie/Şi-l întreabă: «Ce mai faci?»/«Ce să fac? E criză mare/Şi vânzare nu-i deloc,/Chiar de-mi vine unul, după/Vreo găină, un boboc./O ia în mână, o întoarce/O apropie de nas,/O suceşte, o miroase/Şi mi-o pipăie un ceas./Pleacă apoi, că-i pare scumpă,/Şi eu stau ca un tembel»/«Dragă, tocmai ca la tine/Şi la mine e la fel.»/«Cum la fel e şi la tine? -/Zice Şmil cu răutate -/Ai şi tu o prăvălie/Unde vinzi păsări tăiate?»/«Nu, eu n-am păsări tăiate/ -Spuse Avram prea-ngândurat -/Însă, vezi, eu am acasă/Trei fete de măritat.».”.
Aşadar, acesta a fost şi va rămâne Ion Pribeagu. În ceea ce mă priveşte, lecturile pe care le-am avut cu multă plăcere mi-au scos în evidenţă un redutabil poet care a ştiut cu o exemplară decenţă să abordeze teme mai deocheate, dar să se oprească unde şi atunci când trebuia, fără a încerca să forţeze, de dragul unei celebrităţi facile, porţile vulgarităţii, obscenităţii şi trivialităţii. Este o nobilă lecţie de conduită literară de care ar trebui să ţină seama mulţi pseudo-autori şi textieri de duzină de pe malurile Dâmboviţei.
