Sursa: Eurosport
THOMAS BACH, interviu exclusiv Eurosport despre Jocurile Olimpice Paris 2024:
Consensul general este că Jocurile Olimpice au fost un succes uriaș, cum măsurați succesul și cum vedeți rezultatele acestei ediții?
Sportivii sunt etalonul final al oricăror Jocuri Olimpice, deoarece dacă sportivii sunt fericiți, acest lucru se răsfrânge asupra populației și a publicului din întreaga lume. Avem multe motive să credem că aceste Jocuri reprezintă un astfel de succes. În primul rând, cred că reflectă sentimentele oamenilor din întreaga lume care tânjesc după ceva care să ne unească. Oamenii s-au săturat de vești proaste, de războaie, de ucideri, de sancțiuni, de confruntări, de știri false, de a nu ști ce este adevărat și ce nu este adevărat. Acum se vorbește despre Jocurile Olimpice drept o competiție pașnică. Toată lumea este aici, avem aici sportivi din țări care sunt în război unele cu altele, care concurează pașnic între ei. Ei văd că rezultatul de pe terenul de joc este adevărat. Nu sunt știri false și ei apreciază această sărbătoare a umanității, această sărbătoare a comunității. Prietenii noștri francezi au făcut o treabă fantastică, aducând la viață reformele agendei noastre olimpice într-un mod unic.
Ați menționat audiența mondială și nevoia colectivă de a scăpa de veștile proaste sau de momentele dificile din viață – credeți că acesta este motivul pentru care am înregistrat un număr record de audiențe în întreaga lume pentru oamenii care au urmărit aceste Jocuri?
Cred că este unul dintre motive – poate chiar principalul motiv. Ceea ce am văzut este un nivel de performanță al sportivilor pe care, în multe sporturi, nu l-am mai văzut până acum. Ceea ce nu am mai văzut până acum sunt atât de multe probe atât de strânse. Acest lucru înseamnă că, datorită programelor noastre de solidaritate, avem din ce în ce mai mulți sportivi care pot obține performanțe la un nivel înalt și care pot face competițiile atât de interesante și pot oferi mult mai multor sportivi – inclusiv din comitetele olimpice naționale mai mici – posibilitatea de a câștiga medalii, de a se califica în finale. Apoi vine atmosfera din stadioane, francezii îi sărbătoresc pe toți, peste tot. La nivel mondial cifrele sunt în creștere vertiginoasă.
Warner Bros. Discovery sunt parteneri olimpici cu CIO până în 2032. Cum vedeți traiectoria olimpică de acum până atunci?
În Los Angeles va fi foarte diferit, dar vor fi, de asemenea, niște Jocuri Olimpice extraordinare. Fiecare ediție trebuie să fie autentică. Dacă o ediție încearcă să copieze alta, atunci nu ar funcționa. Dacă Los Angeles ar încerca să copieze Turnul Eiffel, atunci în niciun caz. Cei de acolo vor prezenta Jocurile Olimpice în conformitate cu cultura americană a sportului, într-un mod foarte diferit, dar sunt sigur că va fi un mare succes.
Am văzut prima medalie olimpică câștigată de echipa de refugiați, am avut cele mai durabile Jocuri din istorie, am avut un număr record de telespectatori globali – pentru ce ați dori să fie amintite Jocurile Olimpice Paris 2024?
Mi-ar plăcea ca Jocurile să fie amintite ca cele unei noi ere – pentru că au arătat această nouă eră a Jocurilor pe care am imaginat-o și o imaginăm la CIO. Acestea sunt Jocurile care sunt mai aproape de oameni, sunt mai incluzive din toate punctele de vedere, ceea ce înseamnă mai multe elemente urbane, înseamnă că sportul merge acolo unde sunt oamenii – nu stăm într-un stadion și așteptăm ca oamenii să vină la noi. Acestea sunt mai durabile, amprenta de carbon fiind redusă cu 50%. Acestea sunt, de asemenea, primele Jocuri cu paritate de gen deplină – acesta este modul în care ne imaginăm Jocurile Olimpice, cu entuziasmul Jocurilor Olimpice, care este cireașa de pe tort.
–
GABRIELA SZABÓ, expert Eurosport în emisiunea „Bonjour, Paris!”, zilnic pe Eurosport 2 la ora 9:00, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la atletism
Despre cum Jocurile Olimpice pot inspira alți tineri să se apuce de atletism:
Mi-ar plăcea să văd mai multe competiții de atletism la televizor, pentru că sunt evenimente sportive internaționale care nu inspiră doar copiii, ci întreaga națiune. Sportul trebuie privit nu numai din perspectiva practicării, ci și a valorilor pe care le promovează: unitatea, fair play-ul și alte valori care ne ghidează în viață. Mi-ar plăcea ca după această ediție de Jocuri Olimpice, de la Paris, tot ce s-a văzut la televizor să inspire, să motiveze și să provoace oamenii să vină la sport. Pentru ei în primul rând și, dacă își doresc să ajungă pe marile arene ale lumii, așa cum s-a întâmplat acum la Paris, să o facă cu toată deschiderea, ambiția și motivația de a fi cel mai bun la un anumit moment.
Despre cea mai dificilă probă din atletism:
Atletismul este împărțit în 3 școli: aruncări, sărituri și alergări. Toate probele din atletism sunt dificile, pentru că vorbim despre specificitatea fiecărei probe în parte. Important este să descoperi proba care îți face plăcere, să o practici și să concurezi. Nu putem să spunem că o probă este mai ușoară comparativ cu alta.
Dacă mă întrebi pe mine, ca fostă alergătoare, voi spune întotdeauna că probele mele de 1500m, 3000m și 5000m au fost cele mai grele, atât din perspectiva pregătirii, cât și din perspectiva concursului. Dacă vorbim cu alți sportivi, vor zice că proba lor este cea mai grea pentru că e mai tehnică. Un alergător de 400m garduri va zice că proba lui este cea mai grea din atletism pentru că implică viteză, gardurile și pentru că trebuie să mențină ritmul între garduri ca să dezvolte o anumită viteză. Fiecare probă din atletism vine cu specificitatea ei și nu voi spune că una este mai ușoară decât cealaltă. Este foarte multă muncă în spatele fiecărei discipline.
Despre ce sport ar fi ales dacă nu ar fi făcut atletism:
Cred că gimnastica artistică. Am iubit-o de mică. Chiar dacă nu am făcut gimnastică, m-am uitat întotdeauna cu mare drag. Eram un copil în 1988 când am văzut pentru prima dată o ediție de Jocuri Olimpice și atunci era gimnastica cu Daniela Silivaș și Ecaterina Szabo, iar eu eram foarte impresionată. Mai ales, mi-a atras atenția numele de „Szabo”, al Ecaterinei. Și astăzi suntem confundate, mi se mai zice Cati Szabo. Zic întotdeauna ca eu sunt Gabi Szabo, Cati e la gimnastică.
Despre organizarea și arena de la Paris:
Privind-o de la televizor, mi se pare o competiție extraordinar de frumos organizată. Viața este dată de spectatori și nu am auzit niciun sportiv să spună că atmosfera stadionului nu este grozavă. Pe toți i-am auzit zicând cât de minunat este publicul și câtă energie pozitivă le transmite din tribune. Cred că asta face diferența și de aceea cred că atletismul va rămâne pentru următoarea perioadă sportul olimpic numărul unu. Numărul mare de sportivi care sunt înscriși în competiție, peste 2000 de atleți înscriși din 201 țări, și numărul extraordinar de spectatori, atât dimineața, cât și seara au fost 70.000 de spectatori, confirmă încă o dată că atletismul este printre cele mai importante sporturi din programul Jocurilor Olimpice.
Despre locul preferat pentru a alerga în carieră:
Am alergat foarte mulți ani pe arena de la Paris, la Saint-Denis. După aceea, în 2003, a fost prima ediție de Campionat Mondial organizat pe stadionul Stade de France, unde se țin și astăzi probele de la Jocurile Olimpice. Am alergat cu plăcere peste tot. Am iubit foarte tare competiția de la Zurich, Monaco, Franța, Bruxelles și clar Sydney, unde am câștigat titlul olimpic. După aceea, mi-a plăcut foarte mult și pista de la Atlanta. Fiecare stadion în parte are o energie specifică.
Despre momentul cheie preferat până acum:
Mi-au plăcut toate probele, dar clar că acolo unde vezi un record mondial îți atrage atenția și spui că este cel mai important. Toate probele mi s-au părut spectaculoase. Față de perioada mea, a evoluat totul foarte mult. Toate probele au evoluat, din toate punctele de vedere: tactic, din punct de vedere al performanței și a selecției individului pentru fiecare probă în parte. Este total diferit. Clar săritura lui Duplantis la prăjină a fost extrem de spectaculoasă și proba în sine este spectaculoasă și foarte iubită de public.
La 400m garduri feminin a fost o bucurie să văd un asemenea atlet cu o asemenea atitudine și alergare. Eram ferm convinsă că rivalitatea pe pistă va fi foarte mare între Femke Bol și Sydney McLaughlin-Levrone, care a și doborât recordul mondial. Am și zis, că dacă cursa se va termina în jur de 51 de secunde va câștiga Femke Bol, dar dacă se va termina sub 51 de secunde va câștiga atleta din Statele Unite ale Americii. Sydney McLaughlin-Levrone a câștigat detașat și cu o atitudine de regină, mi-a plăcut foarte mult.
Despre proba din competiție pe care o așteaptă cel mai mult:
Aștept proba de 10.000m și maratonul. Sunt două probe pe care Sifan Hassan a declarat că vrea să le câștige. De fapt, a declarat înainte de competiție că își dorește foarte tare să câștige toate cele trei medalii de aur de la 5000m, 10.000m și maraton. Din perspectiva mea, ca fostă atletă de semifond și fond, cred că este foarte complicat. Pentru aceste probe ai nevoie de câteva zile de recuperare, în așa fel încât să te aduni și să poți aborda din nou cursele de fond și semifond. Cursele sunt într-un tempo lent, dar consumă foarte multă energie, atât fizică, cât și psihică, fiind o probă de anduranță și tatonare. Trebuie să fii foarte concentrat.
Mai aștept proba de 400m feminin și proba de suliță, deci mai sunt câteva probe de atletism care abia aștept să înceapă.
MARK CAVENDISH, interviu exclusiv Eurosport despre ciclismul pe pista de la Jocurile Olimpice si Turul Frantei
Despre ciclismul pe pistă, inclusiv echipele din Țările de Jos, Marea Britanie și Australia:
Timpii pe care echipele le înregistrează în proba de urmărire pe echipe sunt de neimaginat. Este atât de nebunesc încât toți sunt la o limită atât de extremă încât, dacă ar forța puțin mai mult, totul ar putea merge prost. Și tocmai asta a făcut competiția atât de captivantă. Britanicii au făcut ceva incredibil, dar australienii au doborât recordul mondial cu un timp greu de înțeles când am început eu acum mulți ani.
În ceea ce le privește pe fete, desigur că [echipa Marii Britanii] îi simte lipsa lui Katie [Archibald]. Katie ar fi plecat de la aceste Jocuri cu trei medalii de aur. Dar fetele au ieșit și au făcut-o, s-au întors acasă cu medalia. Și asta doar în probele de anduranță. Fetele din sprint au stabilit și ele un record mondial. Au lucrat ani de zile pentru a ajunge la acest nivel.
La sprintul masculin, olandezii sunt „supraoameni”. Echipa Marii Britanii a avut întotdeauna o echipă puternică pe pistă, dar și alte națiuni au progresat. Echipa Marii Britanii nu câștigă chiar totul pentru că au regresat, ci pur și simplu, alte echipe au evoluat.
Comentarii despre revenirea la Turul Franței pentru a revendica a 35-a victorie de etapă în acest an:
Cea mai mare parte a Turului Franței constă în mai multe zile dificile decât zile de succes. Asta a fost o parte din motivul pentru care am decis să mai particip încă o dată.
Întotdeauna am spus: „Mai este doar una” și de fiecare dată a fost vorba de încă una. Dar, știi, cred că am realizat asta doar retrospectiv, pentru că inițial părea imposibil.
Totuși, odată ce te angajezi, devine posibil. Pentru mine, a fost esențial să am ceva care să mă scoată din pat dimineața, să mă motiveze să mă antrenez. Și acea jumătate de oră în plus pe care o adaugi la finalul unui antrenament, face toată diferența. Ai nevoie de ceva care să îți ofere motivație. Acesta a fost obiectivul și focusul meu.
Întotdeauna am spus că orice este posibil. Cred că acesta este modul în care poți transforma o simplă idee în realitate: dacă te concentrezi suficient, orice poate deveni posibil.