Ficţiunea, panaceu universal într-o lume incertă. Cum să găsiţi refugiu în literatură

Madlena lui Proust nu rămâne doar unul dintre motivele des amintite în lumea iubitorilor de carte, ci şi o remarcabilă şi delicioasă invitaţie la un tabiet al lecturii. Retraşi într-o grădină primăvarătică (pentru cei norocoşi) sau în fotoliul preferat din casă, sub lumina caldă a lămpii, cartea pe care o comandăm cel mai des acum dintr-o librărie online ne ţine loc de prieten de încredere, sfătuitor sau oază de speranţă într-un prezent supus incertitudinii.

Pentru mulţi dintre noi, în pandemie, cărţile au fost poate singurii companioni de durată, singurele resorturi de sprijin şi mijloace de evadare. Ficţiunea a reuşit, dintotdeauna, să ne ajute să călătorim în lumi imaginare, îndepărtate, mai sigure şi mai frumoase decât prezentul dintr-un anumit moment.

Lansările de carte se ţin acum online, întâlnirile dintre cititori se amână până la vremuri mai însorite din toate punctele de vedere, însă un lucru e cert: scriitorii prolifici nu se dezmint, iar editurile se întrec în noi apariţii pentru a potoli setea de lectură a unor cititori pentru care nu există o casă prea plină de cărţi sau o bibliotecă suficient de mare.

Ficţiunea, chiar şi prin cea mai mare librărie online, îşi îndeplineşte cu succes rolul şi ne ademeneşte pe cărările ei infinite. Căci, realmente vorbind, nu ajunge o viaţă de om pentru a citi tot, dar ne ajung câţiva ani buni pentru a descoperi marile opere, pentru a ne lăsa transformaţi de marea literatură şi pentru a-i descoperi, cu bucurie şi ardoare, pe marii scriitori contemporani.

Un mai mare spaţiu în literatura contemporană începe să îl recâştige, în ultima vreme, poezia, poate tocmai din această nevoie a noastră de a ne pune la adăpost de ceea ce realitatea, într-un context dificil, nu ne mai poate oferi. Şi, în fond, există vreodată un timp din care poezia ar trebui să lipsească? “Respingerea poeţilor este dovada cea mai exactă a unui timp nefast” scrie Ismail Kadare în Dimineţi la Café Rostand şi nu putem decât să-i dăm dreptate.

Un spaţiu comun al magiei, al încrederii, al siguranţei, literatură oferă certitudine şi descoperiri extraordinare pentru cei care pornesc la drum cu inima deschisă. Refugiul în literatură este asigurat, mai ales dacă începem cu marile capodopere ale literaturii, cele care au trecut testul timpului şi care au ajuns la noi pentru a cuceri generaţii după generatii de cititori.

Azi, în lumea modernă, supusă schimbărilor neaşteptate, alternăm vizitele în librăriile fizice, din ce în ce mai puţine, cu cele către o librărie online, alegând adesea titlurile în funcţie de ceea ce ne fură ochii, pentru că intimitatea reală a fost înlocuită de abilitatea noastră de a alege din spaţiul online cartea care să ajungă la noi în forma unei îndrăgostiri.

Refugiul în literatură este posibil, este deplin şi, cel mai adesea, vindecă o mulţime de răni. Poate scriitorul pentru care cei mai mulţi cititori sunt recunoscători este chiar Éric-Emmanuel Schmitt, cel care a arătat adesea faţa nevăzută a lumii, frumuseţea ascunsă a întâmplărilor, una pe care a ştiut să o dezvăluie adesea prin cărţile sale. Refugiul în literatură înseamnă construirea unei noi case, una interioară, un fort curat şi consolidat al inteligenţei emoţionale, al empatiei şi al unei gândiri deschise către posibilităţile infinite ale lumii. Prin ceea ce s-a scris, prin ceea ce poate ajunge la noi sub formă de carte, reuşim să ne înălţăm deasupra cotidianului, să ne regăsim încrederea în ziua de mâine şi să ne amintim că, de-a lungul timpului, am reuşit să străbatem momente dificile. Dacă istoria se repetă, literatura e acordul perfect finisat şi întotdeauna magic, liantul celor care au crezut, constant, într-o lume mai bună.