Guvernul a aprobat miercuri rectificarea bugetară, prin care Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale are asigurate fonduri pentru derularea a două programe sociale esențiale: sprijinul acordat pensionarilor vulnerabili și programul de fertilizare in vitro (FIV). Cele două măsuri vizează protejarea unei categorii de populație aflată în dificultate și susținerea natalității.
Astfel, 2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în luna decembrie sprijinul financiar de 400 lei, reprezentând a doua tranșă din ajutorul total de 800 lei acordat în anul 2025. Această măsură de protecție socială, menținută în pofida constrângerilor bugetare, vine în sprijinul celor mai afectați de creșterea costurilor de trai, oferind un ajutor concret în pragul iernii.
De asemenea, la rectificarea bugetară de astăzi, MMFTSS a obținut 100 de milioane de lei în credite de angajament pentru reluarea programului FIV (fertilizare in vitro). Această finanțare permite demararea sprijinului pentru peste 6.600 de familii care doresc să aibă un copil, un pas esențial într-un context în care susținerea natalității este o prioritate națională. Începând cu anul viitor, programul va beneficia de fonduri europene, ceea ce va permite extinderea numărului de beneficiari.
„Prin rectificarea bugetară am reușit să prindem două proiecte sociale esențiale și să le asigurăm finanțarea. Este o decizie importantă, care arată că rămânem alături de cei care au nevoie de sprijin – fie că vorbim despre pensionari, fie că vorbim despre cei care își doresc să întemeieze o familie,” a declarat Florin Petre Manole.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale își reafirmă angajamentul de a continua implementarea politicilor sociale care aduc un impact real în viața oamenilor.