„România dorește să folosească potențialul existent în industria auto, pentru a răspunde nevoilor actuale în sectoarele afectate de criza semiconductorilor. Această industrie este printre cele mai importante sectoare economice contributoare la PIB și poate sectorul cel mai mult vizat de tranzitia verde. În acest sens, salut modul în care Ford valorifică parteneriatele sale strategice și resursele existente”, a declarat ministrul Florin Spătaru.
Florin Spătaru, ministrul economiei, împreună cu premierul Nicolae-Ionel Ciucă au participat în data de 5 iulie a.c, la evenimentul organizat la Craiova cu ocazia finalizării achiziției uzinei Ford de la Craiova de către Ford Otosan din Turcia. Premierul și ministrul economiei au avut întâlniri cu Stuart Rowley, președintele Ford Europa, Güven Özyurt, manager general Ford Otosan, Josephine Payne, președinte Ford România.
„Știu că planul de bussines pe care îl promovați pentru a sprijini lansarea următoarei generații a modelului Courier este o investiție de 490 de milioane de euro. În aceste condiții, aveți atât susținerea mea, dar și promisiunea că voi fi foarte aproape de acest subiect, pentru că îmi doresc să fie îndeplinite toate aceste angajamente”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei.
Ford Otosan este un joint venture în care Ford Motor Company și Koç Holding dețin pachetele majoritare acțiuni (câte 41% fiecare, diferența fiind disponibilă pe piața liberă de tranzacții). Pentru transferul proprietății fabricii, Ford Otosan va plăti 575 de milioane de euro la care se adaugă alte 140 de milioane de euro, definite drept plată condiționată. Odată cu acordul semnat de Ford Motor Company și Ford Otosan, uzina de la Craiova intră sub conducerea joint venture-ului din Turcia. Fabrica din România va beneficia de o rețea largă de competențe și de transfer de know-how datorită experienței echipei Ford Otosan în proiectarea, dezvoltarea și construirea de vehicule comerciale și electrice.
Fabrica Ford Otosan din Craiova joacă un rol cheie în planurile de electrificare ale Ford în Europa, iar prin această preluare, unitatea de producție din România va beneficia de experiența și expertiza vastă a Ford Otosan în electrificare, proiectare de vehicule comerciale, inginerie și producție. Expertiza și know-how-ul Ford Otosan în electrificare, așa cum se vede la emblematicul model E-Transit recent lansat, se vor regăsi și în vehiculele electrice pe care compania le va produce în fabrica de la Craiova.
„Până în 2035 trebuie să ne concentram pe eliminarea în mare parte a emisiilor de carbon generate de automobile din zonele urbane. Unul dintre principalele obiective ale Ministerului Economiei îl reprezintă crearea de politici și de strategii care să încurajeze industria națională și mediul de afaceri și să dezvolte întregul ecosistem din România. Acest ecosistem trebuie să urmărească traseul economic, de la exploatarea de resurse, la valorificarea materiilor prime critice și până la producția propriu-zisă”, a concluzionat ministrul Spătaru.